AJTR
Artă, vin și bani: Vinul românesc, de la tranziție la afirmare Artă, vin și bani: Vinul românesc, de la tranziție la afirmare
În calitatea sa de suport al culturii naţionale şi de oglindă a societăţii, vinul românesc reflectă cu fidelitate transformările din ultimele două decenii şi... Artă, vin și bani: Vinul românesc, de la tranziție la afirmare

În calitatea sa de suport al culturii naţionale şi de oglindă a societăţii, vinul românesc reflectă cu fidelitate transformările din ultimele două decenii şi jumătate. Este vorba nu numai de prefaceri ale vieţii economice şi sociale, ci şi de schimbări de mentalitate în percepția vinului de către producători, autorități şi consumatori.

Drumul de la vinul de IAS, la elaboratele vinuri premiu de azi, cu pretenţii mai mult sau mai puţin justificate, nu a fost deloc un traseu uşor de parcurs. A fost jalonat nu numai de succese, nu numai de premii şi alte recunoașteri, ci şi de nenumărate ambiții, orgolii şi eșecuri. Chiar dacă sunt neplăcute, ele fac parte din propria noastră istorie şi asumarea lor nu ne face decât să prețuim şi mai mult poziția actuală dobândită.

Declinul viilor şi vinurilor „de stat”

Principalele mutații produse în industria viti-vinicolă postdecembristă au fost generate de transferul de la economia centralizată la economia de piață, precum şi de cel de la proprietatea de stat, la cea privată. În primii 10 ani de după 1989, prefacerile au determinat diminuarea suprafețelor de vii nobile. În schimb, au crescut alarmant suprafețele plantate cu hibrid direct producător, ceea ce a afectat grav imaginea şi poziția României ca ţară cu tradiție în exportul de vinuri. Intrate în competiţie directă cu vinurile lumii, cele româneşti au cunoscut o scădere a exportului, fapt reflectat în reducerea aportului de devize liber convertibile. S-au redus şi apoi au încetat plantările noi de vii, având ca prim rezultat îmbătrânirea şi scăderea generală a potențialului de producție al patrimoniului viticol. O altă consecință negativă a fost reducerea masivă a activității de producere a materialului săditor viticol prin desființarea multor unităţi pepinieristice şi defrișarea, sau abandonarea aproape în totalitate, a plantațiilor de portaltoi. În acelaşi timp, institutele şi staţiunile de cercetări din domeniul viticulturii nu au mai fost finanțate de stat, ceea ce a periclitat baza genetică a viticulturii româneşti. Multe soiuri autohtone, altfel valoroase, au cunoscut atunci pericolul extincției.

În 1990, lumina a venit de la Apus

Pe acest fond au apărut primii investitori europeni în domeniu. Drumul a fost deschis de către contele Guy Tyrel de Poix, un corsican îndrăgostit de potenţialul teritoriului românesc şi de cel al soiurilor autohtone. El a fondat, în 1995, compania S.E.R.V.E., prima firmă privată din domeniul vinurilor din România. La scurt timp, mai multe podgorii româneşti au fost cumpărate de companii sau persoane străine, unele chiar cu nume sonore. Astfel, în 1998, omul afaceri Sergio Faleschini a convins un grup de investitori italieni să fondeze Vinarte, achiziționând vii în Mehedinți, la Stărmina, în Dealu Mare, la Vila Zorești şi în Drăgășani, la Sâmburești (Castel Bolovanu). Aceste două companii au meritul de a fi relansat primele vinul românesc în competiția europeană. Mai mult, ele au valorificat potenţialul vinului ca suport de cultură şi au promovat soiurile autohtone.

Sergiu Nedelea

Sergiu Nedelea

În 1996, producătorul german Carl Reh Winery a cumpărat în Mehedinți, la Oprișor, o vie cu veche tradiție. În prezent, investiția, rebrenduită Crama Oprișor, este una dintre cele mai bine cotate. În 1997, este relansată compania Cramele Recaș cu un capital mixt, româno-britanic. În 1997, Halewood International, tot din Marea Britanie, a cumpărat societatea Vinalcool Prahova, pe care a transformat-o ulterior în Cramele Prahova, denumire sub care a activat până în 2004, când a primit actuala denumire. În timp, Domeniile Halewood au mai achiziționat vii la Apoldu de Sus şi la Cernavodă. Un mare merit al acestei companii este cel de a fi preluat tradiția antebelică a Pivnițelor Rhein Azuga şi de a relansa prestigiul spumantelor româneşti.

Mici, dar valoroşi

După 2000, numărul investitorilor străini a crescut, fie prin investiții directe, fie prin asocieri cu parteneri români. Astfel, au apărut cramele Corcova, Liliac, Nachbil, WineRo, Lacerta, Crama Ceptura (fondată de Vinăria Purcari, din R. Moldova), Clos des Colombes.
În 1998, apare producătorul Davino, care a devenit în scurt timp un fenomen, Dan Balaban reușind să aducă vinul românesc pe treapta de sus a nivelului numit „ultra high end”. Ulterior şi alţi investitori au încercat să urmeze acelaşi drum al vinurilor exclusiviste, aşa cum este cazul societăţii WineRo, cu vie la Aliman, în Dobrogea, al Cramei Rotenberg, din Ceptura, sau Prince Ştirbey, din Drăgăşani, acolo unde, în 2001, Baroana Ileana Kripp, descendentă a prinţului Barbu Ştirbey (fost președinte al Consiliului de Miniștri), şi-a redobândit cele 20 de hectare de vie naționalizate de comuniști. Tot din retrocedări a renăscut în Dealu Mare şi Crama Basilescu, o veche proprietate a celui care a fost în perioada interbelică un Mecena al culturii naţionale.
La Panciu, pe valea Putnei, cunoscutul om de afaceri Daniel Guzu a fondat Casa Panciu pe teritoriul fostelor vii voievodale ale domnitorului Dabija. În aceeaşi zonă, Crama Gârboiu, o afacere de familie, a resuscitat soiul Şarba şi Plăvaia. Balla Geza ține stindardul ridicat la Miniş, prin compania sa Wine Princess. Fără a prelua o tradiție de familie, Aurelia Vişinescu, oenolog de excepţie, a preluat doar tradiția soiurilor autohtone valoroase şi, cu fonduri europene, a reuşit să redea Săhătenilor din Dealu Mare faima de odinioară.

Contele Guy de Pois (SERVE)

Contele Guy de Pois (SERVE)

Un Laudatio special se cuvine să aducem şi oenologilor din noua generație. În definitiv ei fac vinurile: Liviu Grigorică, Gabi Lăcureanu, Bogdan Costăchescu, Aurel Rotărescu, Iustin Urucu, Veronica Gheorghiu,  Lorena Deaconu… Am amintit doar o parte din oenologii români, dar nu putem nega aportul celor care și-au schimbat terroir-ul natal pe cel autohton.

Lecția eșecurilor

Succesele enumerate mai sus nu au fost uşor de obținut, în condiţiile lipsei de suport legislativ care a venit mai târziu şi a unei piețe bulversate de „reculul” vechii şcoli de vinificație căreia i se contrapuneau tendințele şi cerințele noii piețe. În acest context, alături de reuşite, în aceeaşi perioadă s-au înregistrat şi câteva răsunătoare şi regretabile eșecuri.
Astfel, imediat după 1990, pe ruinele fostului Vinalcool Iaşi a apărut Vinia Iaşi care ani la rând a fost concurentul principal al SC Cotnari SA. În 2010, compania a dispărut de pe piață, în mod inexplicabil, deşi au avut în patrimoniu o colecție impresionantă, de peste un milion de sticle, deşi au făcut istorie cu Busuioaca de Bohotin şi cu o Tămâioasă Românească vinificată în sec. Ulterior, în 1998, compania româno-olandeză Vinterra a cumpărat două valoroase vii în Golul Drâncei, din jud. Mehedinţi, şi la Săhăteni, în Dealu Mare, aducând pe piață vinuri de mare calitate. Din păcate, în urma unui management defectuos, Vinterra a dispărut, după ce omul de afaceri Radu Octavian (RTC Holding) a încercat, fără succes, să o preia. Ovidiu Tender a avut şi el, în 2003, o tentativă în fostele vii brâncoveneşti din Urlaţi („Domeniile Brâncoveneşti”), iniţiativă care nu a rezistat însă, în ciuda potenţialului viei. Un alt eșec a fost tentativa celor de la Chateau Vartely, din Basarabia, care au cumpărat în 2006 crama şi via din Merei, jud. Buzău, ce au aparținut celebrului Gherasim Constantinescu (singurul român care a fost președinte al OIV). Investiția s-a sufocat însă chiar în faza incipientă.
Aceste prăbușiri neașteptate au fost generate de o greșită înțelegere a realităților. Actorii implicaţi nu au înțeles că globalizarea influențează şi piața vinului. Numărul statelor care contribuie semnificativ la realizarea cererii şi ofertei pe piața vinului era de pe atunci în continuă creştere şi nu puteai intra în competiţie doar cu amintirea unei glorii apuse şi, mai ales, bazată pe o economie de tip comunist. Relevant este cazul Vinia Iaşi care, chiar în al doisprezecelea ceas, îşi căuta scăparea în piaţa rusească, în timp ce alţi producători înregistrau deja succese pe piaţa SUA şi pe cea chineză. De asemenea, în iunie 2008 fusese adoptată o nouă reformă a reglementărilor viti-vinicole europene şi o nouă Organizare Comună a Pieţei Vinului, reglementările fiind aplicabile în mod direct şi sectorului viti-vinicol românesc ca parte integrantă a sectorului comunitar. Piaţa vinului în U.E. este cea mai mare producătoare de vinuri din lume (60%), piaţa cu cel mai mare consum (aproape 70%), cea mai competitivă şi cu cel mai mare volum de export (70% din comerţul mondial cu vin). Mai sunt societăți cu direcții nedefinite, de exemplu fostul I.A.S. Valea Calugărească, în prezent Rovit S.A. sau S.C.D.V.V.-urile alimentate cu fonduri infime din bugetul de stat.

Granzii şi VIP-urile României vitivinicole

În acelaşi timp, însă, şi viticultorii români au cumpărat marii producători care făcuseră istorie şi înainte de 1989. Este vorba despre, Murfatlar -privatizare in 2000, Cotnari – privatizare in 1998, Jidvei – privatizare in 1999, Vincon Vrancea – privatizare în 1999, Mai apar Domeniile Viticole Tohani – în 2003 – și Domeniile Coroanei Segarcea. Domeniile Coroanei Segarcea a pornit din start cu ambiţia, confirmată în timp, de a reînvia faima interbelică, producând şi volume, şi calitate. Jidvei are marele merit de a fi resuscitat tradiţia şcolii de viţă de vie (pepinierele) autohtone. În plus, dr. ing. Ioan Buia şi Mark Dworkin, celebru oenolog de şcoală bordoleză, au făcut pasul de la volume la elite, prin gama „Owner’s choice”. Cotnari a făcut şi el, recent, acelaşi pas, fondând divizia-colocvială numită Casa de Vinuri Cotnari. La fel a procedat şi Murfatlar, prin înfiinţarea Cramei M1, coordonată de reputatul oenolog Răzvan Macici. Vincon Vrancea sau, mai nou, Vincon România care a schimbat registrul de la Beciul Domnesc, la Ambrosio. După mai multe schimbări de acţionariat, au reuşit să supravieţuiască şi Budureasca (fost Rotherfield), şi Domeniile Sâmbureşti, preluate în final de omul de afaceri Jean Valvis. Domeniile Dealul Mare Urlaţi, sub patronajul lui Adrian Rădulescu reprezintă o investiţie tehnologică serioasă şi este un jucător important în Dealu Mare. În afară de acestea, au mai apărut, între marii producători, Ostrovit S.A., care domină Terasele Dunării, Speed Huşi şi Cramele Odobeşti (Senator). Ultimul a reuşit să readucă pe piaţă soiuri autohtone, prin gama Monşer, cea mai mare gamă de soiuri autohone, între care şi Băbeasca Gri.

Mugur Isarescu

Mugur Isarescu

O pată de culoare în viaţa mondenă a vinului românesc au adus-o VIP-urile autohtone care au intrat în afacerile viti-vinicole, unii ca acţionari la marile companii, alţii ca mici producători de mărci cunoscute altădată, dar acum promovate exclusiv ca produse de nişă, doar pentru cunoscători. Din această categorie fac parte Mugur Isărescu (Casa Isărescu, Mar SRL) şi Valeriu Stoica (Avincis), prin soţia sa despre care se afirmă că ar fi descendentă a familiei boiereşti Râmniceanu. În cunoscuta podgorie Panciu din judeţul Vrancea, fostul ministru Dan Nica este acţionar, împreună cu tatăl său, la Viticom, firmă care scoate vinuri aproape exclusiv pentru piaţa internă. Dintre cei care sunt implicaţi sau au neveste implicate, în companiile ce fac vinuri la scară industrială, îi mai amintim pe fostul fotbalist Gică Popescu, pe Nicolae Văcăroiu (prin soţie, la Fruvimed Medgidia) şi pe Virgil Măgureanu (tot la Medgidia).

Comunicarea şi educaţia consumatorului

În 1990, populaţia era nevoită să accepte consumul de vin care i se oferea: alb, dulce şi de calitate slabă. Producătorii se justificau că vinifică pe gustul consumatorului, iar acesta că bea ce i se oferă. În realitate, era vorba de lipsa unei culturi a vinului la toate nivelele. Încet, încet, cu sprijinul unor producători cum au fost SERVE şi Vinarte, apoi şi alţii, dar şi sub presiunea vinurilor de import ce au început să intre pe piaţă, lucrurile au început să se mişte.
În plus, românii au început să iasă peste graniţă şi au cunoscut adevărata cultură a vinului din ţările civilizate, cu tradiţie în domeniu. Întorşi acasă nu au mai acceptat compromisul cu „bem ce avem”. Un alt aport l-a avut apariţia profesiei de somelier, inclusă în COR, şi extinderea treptată a prezenţei acestei bresle în HoReCa şi în mediul consumatorilor avizaţi.
Nu în ultimul rând, un aport major la intrarea în normalitate l-a avut presa de vin. În 1990, dr. ing. Ioan M. Puşcă a scos un număr al revistei „Vinul românesc”. La scurt timp, conf. univ. Dorin Popa a scos revista „Vinul”. Apoi a apărut suplimentul „Conaisseur” de la cotidianul Ziua, condus de Ioan Cezar. La scurt timp după închiderea lui, jurnalistul Ştefan Teriş a lansat proiectul „Wine Industry”, singura revistă premium de profil care a reuşit să reziste, cu trei rebrenduiri („Wine & spirit club”, „Romanian Wine Art” şi „Vinosofia”), circa cinci ani pe o piaţă destul de bulversată. La scurt timp, Cezar Ioan a lansat „Vinul.ro”, cel mai viabil proiect până acum. Au mai apărut câteva efemeride: revista „Via & vinul” a lui Cosmin Zidurean, „Arta vinului”, „Cavalerii Vinului” „Oenoturism”, „GSM”….. lansate de cunoscutul iubitor al vinului Eugen Preotu. În prezent, România mai are doar două reviste în formă tipărită: Vinul.ro – redactor șef Valentin Ceafalau şi Milesime (momentan în așteptare). În domeniul audio vizual au făcut istorie emisiunile televizate realizate de Cătălin Păduraru şi de Cosmin Zidurean.

Crama Oprisor

Crama Oprisor

Presei tipărite i s-a adăugat relativ recent şi comunitatea bloggerilor de vin. Este un segment destul de important, deşi controversat câteodată. Indiferent de competenţa bloggerilor, ei reprezintă totuşi punctul de vedere al consumatorilor, fiind un barometru deloc de ignorat al nivelului de cultură în rândul consumatorilor, al percepţiei acestora. Pentru că, până la urmă, vinul este un produs nobil ce se adresează tuturor: şi publicului larg, şi cunoscătorilor.

Sergiu Nedelea,
Director al Agenţiei de somelieri „WineTaste”

admin

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *