AJTR
Călătoriile AJTR. 4 orașe în 5… mișcări Călătoriile AJTR. 4 orașe în 5… mișcări
Jula O nouă întâlnire cu români din jurul României s-a petrecut în perioada 16-20 septembrie a.c. Un autocar întreg, cu membri ai Asociației Jurnaliștilor... Călătoriile AJTR. 4 orașe în 5… mișcări

Jula

O nouă întâlnire cu români din jurul României s-a petrecut în perioada 16-20 septembrie a.c. Un autocar întreg, cu membri ai Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, s-a oprit, mai întâi, la Jula, cum îi spun românii de acolo. Ungurii, treaba lor, îi zic Gyula. Să nu vă închipuiți că s-a mers non-stop de la București și până acolo. Șoselele noastre rănite nu ne îngăduie o asemenea ispravă. Poate în situații speciale. Așa că am răzbit noaptea la hotelul Termal – renovat și cochet – din Băile Felix, incredibila stațiune bihoreană care se poate măsura – prin înfățișare, efecte terapeutice ori alte servicii – cu orice surată mai cu moț din întreaga Europă. Cine va ajunge la Felix, după o pauză de un deceniu, să zicem, se va freca, în mod sigur, la ochi…

Dimineața, ne-am îndreptat spre Salonta – câteva clădiri de „epocă” (ce păcat că nu li se schimbă toaleta ponosită!) ne-au talonat cu farmecul lor trecerea spre punctul de Vamă, de unde ne-am repezit spre Jula. Am întârziat mai puțin de jumătate de oră, întârziere motivată, pricină pentru care gazdele noastre nu și-au pierdut zâmbetul de pe buze și nici căldura din priviri. La sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria ne-au așteptat Eva Iova Șimon, redator șef al săptămânalului „Foaia românească” – publicație interesantă, tânără în expresie, adică bine făcută -, P.S. Siluan, episcopul românilor ortodocși din Ungaria, Tiberiu Boca, redactor șef al emisiunilor în limba română de la Televiziunea Maghiară, alți colegi de breaslă. Se pare că la Jula există și un consul. Nu ne-am putut da seama… Cel mai adesea, reprezentanțele românești din străinătate se ilustrează magistral prin absență… Păcat. Nu le ceream nimic. Dimpotrivă.

Este în afara oricărei dicuții că ceea ce se întâmplă cu românii din Jula și din împrejurimi nu se aseamănă cu pătimirile românilor de pe Valea Timocului (Serbia). Asta nu înseamnă că durerea lor este mai ușoară. Spunea Eva Iova Șimon: „Noi, românii din Ungaria, cu toate că suntem puțini și asimilați așa cum suntem, avem multe lucruri comune cu românii din Serbia. Atât cu cei din Voivodina, cât și cu cei din Valea Timocului. Îmbucurător este faptul că, mai ales tânăra generație, prin prietenii, inclusiv în mediul virtual, creează legături care contribuie la păstrarea limbii noastre materne, cât și la eliminarea granițelor dintre noi. Ne bucurăm că putem face aceste lucruri și cu ajutorul României.”

inscrip__ia_de_pe_crucea_din_fa__a_catedralei_din_jula-minLimba maternă, credința, portul, datinile strămoșești sunt o parte dintre stâlpii ce întrupează și temelia identității unei minorități. Toate aceste repere funcționează pe principiul vaselor comunicante și sunt asediate din toate părțile de presiunile și intoleranța, eventual mascate pervers, ale unei majorități, în acest caz, vestită prin veacuri pentru cumplitul ei comportament. Poate mai mult decât în alte părți, biserica ortodoxă – dar și, de pildă, biserica baptistă – a ținut laolată pe românii din Ungaria, rolul ei rămânând și astăzi la fel de important. Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul românilor din Ungaria, care tocmai împlinise, cu o zi înainte, puternica vârstă de 45 de ani, ne-a conturat cu căldură și, desigur, cu evlavie blândă, rosturile și încercările prin care a trecut și trece biserica strămoșească. Discuția a continuat la Catedrala Ortodoxă Sân Nicoară, la care am ajuns după circa cinci minute de mers pe jos. Construcția Catedralei a început în anul 1802 și s-a mântuit 22 de ani mai târziu. A fost isprava românilor din Jula, în frunte cu familia Nicoreștilor. Normal, Patronul bisericii este Sf. Nicolae. Atenție: târnosirea (sfințirea) catedralei s-a putut face însă abia după 170 de ani! Este o zidire impozantă, îngrijită cu smerenie, plină de odoare de preț, inclusiv moaște ale sf. Dimitrie Basarabov. În rândul prapurilor se regăsește, spre plină privire, și tricolorul românesc. Și dacă, în 1869, inscripția de pe crucea ridicată în fața catedralei a fost scrisă în românește, 59 de ani mai târziu primenirea ei nu a putut fi vestită decât în maghiară: RESTAULTOTT 1928.

Inaugurat în urmă cu vreo trei ani, Muzeul Ortodoxiei din Jula (sau Giula, în altă rostire românească) a fost ultimul popas în această urbe în care românismul face eforturi teribile pentru a-și păstra identitatea. Exponate specifice vieții și rânduielilor bisericești denotă ardenta prețuire pe care comunitatea de la Jula o cultivă pentru păstrarea rădăcinilor românești. Admirabile eforturi!

Ca și la Cernăuți și Chișinău, în Serbia, pe Valea Timocului și Voivodina, la Moscopole, în Albania, pe Valea Timocului în Bulgaria, ca și la alte comunități românești din jurul României, și de data asta membrii AJTR au făcut o impresionantă donație de cărți, reviste, albume, diverse alte tipărituri de calitate. Un cuvânt în plus, pentru consistența obolului lor, merită Radio România Internațional, redacția Magazin Istoric, redacția România pitorească, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. Instituțiile beneficiare ale donațiilor AJTR au fost Uniunea culturală a românilor din Ungaria, Școala cu predare (parțială) în limba română din Jula, redacția Foaia românească.

Budapesta

Desigur, drumul spre Viena trece prin Budapesta. Ne-am grăbit să ajungem cât mai repede, când soarele mai era încă în putere. Am traversat, apoi, de mai multe ori, de pildă, Podul cu lanțuri. Am trecut și pe sub el, în croaziera pe care am făcut-o pe Dunăre, după lăsarea întunericului. Am avut și ghid local. Actriță de profesie, Ildiko Szabo, născută la Tg. Mureș, ca și Iștvan Horvath, partener în rânduirea călătoriei noastre în cele două capitale ale unui imperiu de înnegurată amintire, a căutat să ne furnizeze cât mai multe detalii posibile. A evitat însă să ne încarce memoria cu ceea ce poate nici ea nu vrea să mai țină minte. Inclusiv cu faptul că obligatoriu ar fi să zicem Podul Margit, și nu Podul Margareta…

budapesta__podul_cu_lan__uri_peste_dun__re-minSpuneam că ne-am intersectat de mai multe ori cu Podul cu lanțuri. Nu s-a pomenit însă niciodată faptul că la ridicarea acestei lucrări monumentale o contribuție financiară cu totul specială – practic, a dat banii pentru realizarea construcției – a avut-o bancherul macedoromân Gheorghe Sina. Și ca să vedeți, pe pilonul podului, numele binefăcătorului Sina este încrustat alături de numele grofului Széchenyi, a cărui experiență dobândită în Anglia a servit la realizarea proiectului… Proiectantul fiind William Tierney Clark, iar arhitect – Adam Clark, ambii englezi. Am trecut și pe strada Janos Hunyadi. Credeți că s-a șoptit vreun cuvințel despre Iancu de Hunedoara? Să fim serioși… Sigur, nu mă așteptam să se spună ceva despre „stindardul” arborat în 1919 de un oștean român pe Parlamentul din Budapesta, dar două-trei vorbe despre înăbușirea ticăloșiilor bolșevice ale ungurului-evreu Bela Kun (Béla Cohen, născut la Lelei-Satu Mare) chiar că s-ar fi cuvenit rostite sine ira et studio… Despre Fundația Gojdu, cea ungurită de liota nemernicilor noștri de parlamentari, ce să mai spunem? Și câte alte repere românești care mai dăinuie încă în Budapesta nu așteaptă, poate, să le descoperim, ca să nu mai vorbim de cele pentru care s-a făcut tot ce-i posibil ca să intre în anonimat… Nici umbra să nu le mai rămână. Dar asta este altă poveste. Oricum, ați putea glosa, Budapesta este frumoasă în sine. Este, cum se știe, „mireasa Dunării” și n-am habar ce-ar fi însemnat să nu fi trecut „fluviul rege al Europei” pe la brăcinarul ei. Și, mai ales, să nu fi călărit atâția amar de ani Transilvania…

Viena

La Budapesta, ca și la Viena, poate mai abitir, în fața atâtor și atâtor edificii ridicate în cele mai diverse stiluri arhitectonice, poți striga în gura mare, fără riscul de a te auzi cineva, sintagma unui idiot ministru al transporturilor, ajuns chiar mai mult decât atât: „Români, aici sunt (și) banii voștri”. În chiar buricul Vienei, un nume de ultratoxică speță – Gerald Schweighofer – și-a cumpărat un imens palat – Palatul Herberstein, construit în 1897 – cu vreo 50 milioane de euro dobândiți din jafurile săvârșite în pădurile românești de astăzi. Nu-i de mirare. Austria a avut dintotdeauna o superproducție de lotri cu ștaif, Viena fiind, nu în mică măsură, și rodul isprăvilor acestora…

viena__palatul_cump__rat_de_gerald_schweighofer_-minArhitectul Mihai Popescu, pe post de ghid, ne-a călăuzit pe bulevardele și străzile mai lungi ori mai scurte din Viena, din acest periplu nelipsind, desigur, Ringstrasse și Palatul Schönbrunn. O după-amiază întreagă abordată oarecum românește, cu nume și locuri rostite în gura mare ori doar invocate în gând de unii dintre noi: Mihai Eminescu și Slavici, Titu Maiorescu și Lucian Blaga, Ciprian Porumbescu și George Enescu, Agatha Bârsescu, Traian Grozăvescu și Maria Cebotaru (îi poate fi ascultată minunata voce și în filmul „Odesa în flăcări”, recent găsit într-o „arhivă” italiană). Și suntem departe de a epuiza galeria personalităților românești care, prin veacuri, au trăit, au studiat, s-au afirmat ori au suferit teribile drame dincolo de pereții unor clădiri mai mult sau mai puțin fățoase.

Am ajuns și la Institutul Cultural Român… Își duce traiul, începând cu anul 2004, într-o clădire de pe Argentinierstrasse 39, foarte aproape de Ambasada României și Consulat. La câțiva pași se găsește și palatul Belvedere. Apropo, hotelul „Transilvania” din Cluj-Napoca, intrat sub stăpânirea unui israelit, a fost rebotezat „Belvedere”… Poate știe dumnealui ceva despre care noi nici habar n-avem! Putea să-i dea un nume mai bine cunoscut sieși. „Palestina”, eventual. Într-o sală a ICR-ului, Isabella Rauter a făcut grupului de AJTR-iști o exhaustivă prezentare a Wiener Tourismusverband. Meserie. La rândul nostru – nu neapărat că nu puteam merge cu mâna goală – am făcut o utilă, sperăm, donație de cărți și reviste, pe care nădăjduim că le vor răsfoi cu interes oaspeții ICR-ului. Un regret aparte. Ne-a lipsit la Viena domnul Simion Giurcă, probabil cel mai reprezentativ șef de birou de promovare turistică din străinătate, un veritabil om-orchestră al industriei turistice românești în capitala Austriei. Se afla într-un binemeritat concediu… Și zeii mai obosesc câteodată.

Băile Felix

lotus_therm-minPe o ploaie strașnică, ce ne-a petrecut de la Budapesta până aproape de graniță, ne-am întors în țară, via Băile Felix. Nicăieri nu-i ca acasă, iar în această stațiune, care a reușit să rămână în picioare și să devină un adevărat port-drapel al turismului balnear din România, zicala se potrivește de minune. Motorul stațiunii este firma SC Felix Turism SA, condusă de Florian Serac, director general, gazda care, după o aplicată conferință de presă, cu detalii dintre cele mai ilustrative, cu întrebări și răspunsuri dintre cele mai directe, ne-a purtat cu tact și jovialitate prin hoteluri și baze de tratament, explicându-ne de-a fir a păr cum, din fericire, iată că se poate și la noi să nu se aleagă praful din orice societate cu rădăcini în alt veac, în alte regimuri. Reușita de la Băile Felix merită un adevărat studiu de caz. Da, te freci la ochi și nu-ți vine să crezi. „Perla coroanei” este, desigur, Lotus Therm, unicul complex termal de 5 stele din România. O investiție de aproape 30 milioane de euro. Hotelul are o capacitate de 180 camere și apartamente. Între ele, ca într-un stabiliment de excelență, se regăsesc și un apartament VIP, un apartament Honeymoon, două apartamente Blue și două apartamente Gold. Toate la un loc și fiecare în parte etalează rafinament, bun gust, confort. Iar beneficiile lor ce altceva pot însemna decât sănătate, relaxare, bucuria de a trăi. La rândul său, Aqua Parkul, realizat la cele mai înalte standarde, înseamnă 10 piscine acoperite și piscina retractabilă, 4 piscine în aer liber, loc de joacă pentru copii, Gold Spa, Cascada Bar, Yammi Grill, Tiki Bar. Desigur, acum ar trebui să vă povestim, de pildă, despre tipurile de piscină – cu apă termală și hidromasaj, bunăoară -, despre piscina cu peșteri, perdele de apă și cascade, despre tobogane și așa mai departe. O vom face cu o altă ocazie. Deocamdată, mai adăugăm doar atât: Felixarium-ul oferă maximă bună dispoziție și relaxare pentru orice vârstă, pentru orice familie, pentru întreaga familie. Cu Florian Serac, pe post de admirabil Cicerone, ne-am început excursia la „Internațional”, singurul hotel din România beneficiar al distincției EuropeSpa-med acordat de către Asociația Europeană a Stațiunilor Balneare cu sediul la Bruxelles. O „metropolă” în miniatură, în care se vorbesc cele mai neașteptate limbi străine, eleganță și terapii eficiente. Poate vreți să știți și acest detaliu: cei mai mulți turiști străini vin din Israel și Germania. Că sunt din țară ori de pe alte părți ale pământului, majoritatea dintre ei sunt de vârsta a treia, ceea ce-i foarte normal; surprinzător și încântător este însă faptul că, fără excepție, i-am văzut cu zâmbetul pe buze. Întâlnidu-i atât de bine dispuși, mi-am amintit de vorbele unui canadian ce conducea un grup din țara arțarului venit la tratament în România, cu câteva decenii în urmă: Cea mai ospitalieră țară din lume este cea care îți oferă, înainte de toate, sănătate. Eu cred că Băile Felix reprezintă un etalon al sănătății și fericirii. Un nufăr violet, ca un zâmbet de regină…

Mihai Ogrinji

admin

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *