AJTR
Câte ceva despre „Premiere alpine” Câte ceva despre „Premiere alpine”
Mi-a venit foarte greu să încep scrierea unui jurnal al activității mele montane aşa cum mi-au recomandat domnii Niculae Baticu şi Radu Ţiţeica în... Câte ceva despre „Premiere alpine”

Mi-a venit foarte greu să încep scrierea unui jurnal al activității mele montane aşa cum mi-au recomandat domnii Niculae Baticu şi Radu Ţiţeica în cartea „Pe crestele Carpaţilor”, pe care eu o consider un adevărat manual de istorie a alpinismului românesc, deşi a fost grav ciuntită de cenzura comunistă. Am avut marea onoare şi plăcere să-i cunosc pe toți alpiniștii generației de după anul 1950 prezentați în această carte şi cu mulţi dintre ei am şi participat la ascensiuni, şcoli, competiţii sau întâlniri alpine.

Colecția Verde a revistei România pitorească reușește ca, în numai cinci ani, să completeze aceste goluri prin cele 17 cărți apărute până în prezent şi valoarea acestora mă stimulează să-mi forţez memoria şi amintirile legate de figurile lor legendare, dar şi de PRIETENII care mi-au îmbogățit viața în aceste două generații.

Trebuie să precizez cu această ocazie că Dan şi Doru Vasilescu nu au văzut flăcările acelui august 1944 în Bucureşti, eliberat de sub jugul fascist peste 13 zile, aşa cum a menționat d-l Baticu în cartea sa.

Ne-am născut în satul Beia, comuna Caţa, judeţul Braşov, localitate de graniță situată exact în centrul geografic al României, în care tatăl nostru a fost repartizat ca ofițer, după ce a fost grav rănit în marile tragedii românești de la Cotul Donului. Din care motiv mă consider braşovean, atât în spirit, cât şi în concepțiile mele de viaţă.

În multe pasaje din acest jurnal voi folosii pluralul deoarece în ultimii 72 de ani viața ne-a decis o existență comună, de frați gemeni bivitelini, adică eu cu o lună mai în vârstă şi Doru cu 10 minute mai grăbit să vadă lumina zilei. În anii următori am urmat transferurile familiei pe la granițele țării, Oradea până la șase ani, apoi Baia Mare şi Brăila, iar în anul 1953, odată cu „debarcarea” ofițerilor regali, am aterizat definitiv în Bucureşti.

Până la vârsta de 14 ani copilăria noastră a fost una normală, pentru acele vremuri, dar cu două „tinichele” la activ: tatăl dat afară din armată şi din partid, mamă cu rude compromițătoare în străinătate. Motive pentru care nu am fost primiți în rândurile pionerilor şi nici nu am fost admiși în liceu, situații în care se aflau foarte mulți copii de intelectuali.

Cu mare greutate am fost primiți la Școala Profesională a Uzinei 23 August, iar la 16 ani am început MUNCA, cea mai bună şi devotată prietenă a mea, de care sunt la fel de bine legat şi în ziua de azi. în Uzina 23 August am cunoscut şi MUNTELE, participând cu Dorel Şapira la concursurile de orientare turistică şi, după anul 1963, şi prin ascensiuni alpine, în cadrul asociației Titanii 23 August, filială a clubului Metalul.

În toată activitatea mea ulterioară am încercat să optimizez trei parametri: MUNCA, MUNTELE şi FAMILIA, aşa cum m-au dus capul şi valurile vieții, dând prioritate unuia în detrimentul celorlalți doi sau, mai adesea, încurcându-i pe toți. Privind retrospectiv, pot să afirm că totuși MUNCA a fost mai întotdeauna prioritară, prin faptul că la liceul seral, la facultate şi în activitatea de inginer am trudit din greu şi am avut rezultate corespunzătoare, relativ la vremurile pe care le-am străbătut.

În ultimii 30 de ani munca mea a fost dedicată alpinismului utilitar şi rezultatele se pot vedea în manualul aferent, muncă ce mi-a oferit şi un suport material important al vieții de familie şi al activităților alpine, în cadrul Federaţiei şi al Clubului Alpin. A compara condițiile „socialismului multilateral dezvoltat” şi ale „conștiinței socialiste” şi implicațiile acestora în viața unui alpinist şi antrenor „competițional”, cu actualele situaţii de viaţă, este pe cât de imposibil, pe atât de inutil. în zilele noastre absolut totul este complet schimbat, alpiniştii generaţiei noastre au visat zeci de ani să ajungă pe Everest, sau măcar în Alpi sau Caucaz, iar astăzi aceste performanțe sunt la îndemâna tuturor românilor, dacă sunt suficient de pregătiți fizic şi dacă găsesc sponsorii necesari. Aceleași diferențe semnificative sunt evidente în ultimii 25 de ani şi în privința echipamentelor, a sistemului informațional, a prognozelor meteorologice şi a telecomunicațiilor, toate având ca rezultat creșterea exponențială a performanțelor şi, în același timp, scăderea factorilor de risc.

Am acceptat ca sportiv şi antrenor-voluntar sistemul competițional de tip sovietic, la fel ca mulți dintre alpiniștii generației mele, am organizat zeci de alpiniade, tabere, şcoli şi instruiri cu toată responsabilitatea necesară, fiind tot timpul conştient că altă soluţie nu există. Dar şi cu speranţa că poate vor veni şi vremuri mai bune, care trebuie să ne găsească pregătiţi, aşa cum s-a şi întâmplat în decembrie 1989.

Puţin cam târziu, am ajuns pe patrumiarii Alpilor la exact 60 de ani, pe Mont Blanc la 64 de ani şi pe Ararat la 66 de ani, performanţe care pe undeva ar putea fi considerate o amară ironie a sorţii, după patru decenii de competiţii interne. Dar cum se zice, „mai bine mai târziu, decât niciodată”.

Premierele alpine din Carpaţii României au fost în toţi aceşti 50 de ani principala motivație a activității mele, iar instruirea miilor de alpinişti un rezultat implicit al acestei pasiuni, dar şi a unor prietenii de o viaţă. în toată viaţa mea montană am avut modele de mare valoare, în primul rând pe Niculae Baticu, Nicolae Dobre, Emilian Cristea, Alexandru Floricioiu, Walter Kargel, Emil Coliban şi Eugen Seracin.

Realizările elevilor mei: Doru Vasilescu, Constantin Lăcătuşu, Vlad Petcu, Răzvan Petcu, Liliana Becea, Marin Gherasim, Marian Petcu, Mihai Caunii, George lusco, Cezar Vărgulescu, Eva Kolcza, Crina Niţescu, Constantin Georgescu, Alexandru Halibei, Mihai Pupeza, Andrei Gâţă, G. D. Chiriac, Mihai şi Costin Voinescu, Daniel Bujeniţă, Mihai Vasile, Cristian lacob, Camelia Manea, Vasile Petec şi ale altor multor PRIETENI au fost pentru mine mai mult decât stimulatoare, motiv pentru care le şi dedic aceste amintiri.

Dan VASILESCU

PS: Cartea „Premiere alpine” de Dan Vasilescu poate fi comandată la una dintre adresele de e-mail: romania_pit@yahoo.com sau romania.pitoreasca.33@gmail.com; Un exemplar costă 30 lei, preț la care se pot adăuga taxele poștale și de ramburs.

admin

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *