AJTR
De ZIUA NAȚIONALĂ a REGATULUI THAILANDEI De ZIUA NAȚIONALĂ a REGATULUI THAILANDEI
Pe 5 decembrie, thailandezii de pretutindeni au sărbătorit Ziua Naţională. Cu aceasta ocazie, Excelența Sa, domnul KOMGRIT VARAKAMIN, ambasadorul Regatului Thailandei la Bucureşti a... De ZIUA NAȚIONALĂ a REGATULUI THAILANDEI

Pe 5 decembrie, thailandezii de pretutindeni au sărbătorit Ziua Naţională. Cu aceasta ocazie, Excelența Sa, domnul KOMGRIT VARAKAMIN, ambasadorul Regatului Thailandei la Bucureşti a vorbit despre semnificaţia acestei zile.

PICT0029Data de 5 decembrie reprezintă data de naștere a Majestății Sale Regele Bhumibol Adulyadej sau Regele Rama al IX-lea al Thailandei.
    Majestatea Sa s-a născut în 1927, la Cambridge, Massachusetts, SUA, fiind fiul Alteței Sale Regale, Prințul Songkhla Mahidol și al Prințesei Sangwan.
    Deci, întreaga noastră națiune și thailandezii de pretutindeni sărbătoresc aniversarea împlinirii frumoasei vârste de 88 de ani de către Majestatea Sa.
    Acum mai bine de 69 de ani, în data de 9 iunie 1946, Majestatea Sa a fost Înscăunat ca rege, fiind astăzi monarhul cu cea mai lungă domnie.
    Prin sărbătorirea zilei de 5 decembrie, întreaga noastră națiune onorează pe iubitul ei Rege, drept recunoștință a devotamentului său și a muncii dificile și responsabile în folosul poporului thailandez.
    Noi, thailandezii, mai numim aceasta zi și „Ziua Tatălui”. Celebrarea cuprinde o serie întreagă de activităţi și loialitatea noastră este imensă.
    Proiectele Majestății Sale, al căror număr depăşeşte cifra de 4.400, au marcat semnificativ viaţa poporului thailandez.
    Proiectele regale, primul datând din 1952, au atins întregul spectru al vieţii: Irigații, agricultură, mediul ambiant, activitățile zilnice, sănătatea publică, transportul și comunicațiile, activitățile sociale și educaţia, precum și dezvoltarea integrată.
    Succesele acestor proiecte au fost cunoscute drept „o bună practică” atât pe plan intern cât și internațional și au avut ca efect, crearea fundamentului unei noi filozofii economice.
    Contribuţia Majestății Sale este recunoscută în întreaga lume. Pe 26 mai 2006, a primit din partea Secretarului General al Națiunilor Unite, domnul Kofi Annan, primul „Premiu pentru Dezvoltare Umană pentru Întreaga Cariera”.
    Recent, munca Majestății Sale în domeniul dezvoltării resurselor solului a fost foarte bine recunoscută. În anul 2013, Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în a 68-a sa sesiune, a adoptat o rezoluție în care declara ziua de 5 decembrie drept „Ziua Mondială a Solului”, ca recunoștință a imenselor eforturi și a dedicației Majestății Sale, Regele, în acest domeniu. De altfel, Adunarea Generală a ONU a declarat anul 2015 drept „Anul Internațional al Solului”.

Referitor la relațiile bilaterale dintre România și Thailanda, Excelența Sa a precizat:

PICT0040Sunt excelente! Cele două țări au stabilit relații diplomatice începând cu data de 1 iunie 1973. Thailanda a deschis ambasada sa din România de mai bine de treizeci de ani. Membrii familiei regale au schimbat vizite cu celelalte țări, în ultimii ani.
Din punct de vedere diplomatic ambele țări împart aceleași valori ale democrației, ale drepturilor omului, ale păcii și prosperității economiei de piaţă și comerțului liber.
Schimburile comerciale bilateral, care se cifrează astăzi la câteva sute de milioane de euro, vor trebui extinse și mărite, deoarece beneficiază de un potenţial bogat în acest sens. Cu ceva timp în urmă, am încurajat autoritățile de la Bangkok să trimită mai multe misiuni comerciale, care să exploreze cât mai mult posibilităţile de aici. Am recomandat ca, pe lângă concentrarea pe propria regiune, cele doua părţi ar trebui să se cunoască.

Am plăcerea să vă informez că în ultimele două luni am primit două delegaţii thailandeze de oameni de afaceri, de la Consiliul de Afaceri Thailanda-România și Consiliul de Comerţ al Thailandei. Am aranjat o sesiune de afaceri pentru ei cu oficiali de la Camera de Comerţ și Industrie a României, cu oameni de afaceri români și diplomați la reședința oficială, unde am oferit pentru ambele părţi o cina tradiţională thailandeză.
Industria farmaceutica româna și cea energetică sunt două domenii ce au atras atenţia părţii thailandeze. În plus, am recomandat un mare lanţ de supermarketuri franceze pentru a lua în considerare importul de produse alimentare și de băuturi de la companiile thailandeze, pentru a fi vândute prin filialele sale din România. Sunt încântat să constat că ambele părţi au aranjat o întâlnire de afaceri.
Despre prioritățile referitoare la inițiativele pe care Excelenta Sa le-a luat pentru a consolida relațiile de prietenie dintre cele două țări, acesta a pus prioritate pe trei domenii majore: schimburile culturale, turismul și produsele alimentare thailandeze. Acestea pot consolida în timp relațiile bilateral-globale.
Cele trei domenii sunt importante pentru ca „încep cu oamenii, se fac cu ei și sunt adresate altor oameni”. O astfel de caracteristică unică de prietenie între thailandezi face ca Thailanda să fie numita „Țara Zâmbetelor”.
În timpul celor 21 de luni ale mele, de serviciu diplomatic la Bucureşti, Ambasada Regală Thailandeză a organizat o serie de activităţi la care am luat parte fie singur, fie cu autoritățile române, după cum urmează: „Songkran” – Festivalul Apei (aprilie), Festivalul Thai (în mai, cu Muzeul Satului – Dimitrie Gusti), turneu de golf și festivaluri de promovare a artei culinare thailandeze (nouă ediții), împreună cu Autoritatea de Turism a Thailandei, Aniversarea zilei de naștere a Majestății Sale Regina Thailandei (august), Clasa de Gătit Mâncare Tradiţională Thailandeză și Vinuri Româneşti și Gastronomie (septembrie) cu Autoritatea Naţională pentru Turism din Romania, anul trecut și cu Camera de Comerţ și Industrie Prahova, anul acesta.
În 2016, aşteptăm cu nerăbdare să organizăm aceste activităţi, dar și multe altele în Bucureşti, Sibiu, Poiana Braşov, dar și în alte orașe din România.
Sunt ferm convins că, prin schimburi culturale, contacte între oameni și turism, popoarele thailandez și român se vor cunoaște mai mult și mai bine. Cunoaşterea reciprocă va consolida relația amiabilă și cooperarea pentru interesele comune ţărilor noastre, care acum trebuie promovate deplin.
Un eveniment special se va derula în Thailanda și pe mapamond (inclusiv în România) cu ocazia celebrării celei de a 88-a aniversare a zilei de naștere a Majestății Sale.
Alteța Sa Regală, Prințul Maha Vajiralongkorn, a inițiat un proiect numit „Bicicleta pentru Tata”. Este o campanie printre bicicliști pentru a arăta unitatea și solidaritatea între thailandezi și a aduce un tribut Majestății Sale Regele.
Alteța Sa Regala, Printul Moștenitor al Thailandei, va conduce o mişcare de bicicliști, atât în interiorul cât și în afara țării pe 11 decembrie orele 15.
Participanții din Thailanda înscriși sunt în număr de 607.909, în timp ce thailandezii din afară înscriși, numără 9.805 participanți. Dintre aceştia, 166 sunt din Romania. Aici intru și eu. Expatriații din Thailanda și rezidenții locali sunt bineveniți în a ni se alătura.
Menționez că pe 16 august 2015, thailandezii și-au unit eforturile în organizarea primului eveniment „Bicicleta pentru Mama”, în onoarea Majestății Sale, Regina Sirikit a Thailandei. A fost un mare succes.
La rândul său, Ambasada Regatului Thailandei la Bucureşti va organiza evenimentul „Bicicleta pentru Tata”, împreună cu comunitatea thailandeză, cu prieteni ai Thailandei, cadre didactice și elevi de la Şcoala nr.190 din Bucureşti.
Vom arăta poporului thailandez și lumii, într-o transmisie speciala, cum că thailandezii și românii sunt solidari în a aduce omagiu „Regelui cu cea mai lungă domnie din lume”.

Referitor la comorile turistice ale celor două țări, Excelența Sa a spus:

PICT0034„Încântătoarea Thailanda” are multe de oferit: temple budiste, animale sălbatice exotice, insule spectaculoase și unele dintre cele mai bune plaje din lume, unde poţi face plajă, poţi înota, face snorkeling sau scuba diving. La acestea se adaugă o istorie fascinanta și o cultură unică, ce include mâncăruri delicioase, o capitala modernă și oameni prietenoși, care au făcut din Thailanda, „Țara Zâmbetelor”.
Cât priveşte România, aș dori să le urez „Bun Venit” turiştilor thailandezi. Țara dumneavoastră este renumită pentru locurile sale istorice și culturale, minunatele priveliști și peisaje, sport, vinuri și gastronomie, tratament balnear ș.a. Thailandezii vor fi plăcut surprinși să exploreze România – Grădina Carpaţilor.
În anul 2014, Thailanda a primit 27,3 milioane de turişti străini, dintre aceştia 20.000 fiind români. Sper să fie o creştere a acestora, acum în 2015, când ne aşteptăm la o cifră finală de 29 de milioane de turişti.
În încheiere, în numele poporului thailandez doresc să-mi exprim aprecierea sinceră față de guvernul și poporul român pentru înțelegerea dezvoltării prezente a Thailandei. Suntem ferm angajaţi în a realiza o democrație mai puternică și mai durabilă pentru toţi locuitorii Thailandei.
Suntem pe drumul revenirii ca un partener puternic și foarte activ în comunitatea internaţională.
În prezent, Thailanda deține președinția Grupului celor 77, drept o recunoaştere prestigioasă a activității sale.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României și a Anului Nou, doresc să transmit cele mai bune urări și felicitări poporului român, pentru progresul continuu, spre stabilitatea și prosperitatea României! Sunt foarte încrezător in determinarea României și în direcţiile sale actuale.
.
Ambasada Regatului Thailandei la Bucureşti

A consemnat:
Cristian HRISTEA

admin

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *