AJTR
„Descoperă Maramureşul” cu Kristakis Travel „Descoperă Maramureşul” cu Kristakis Travel
Transilvania, în general, şi Maramureșul, în special, reprezintă singura regiune dintr-o ţară a UE evidențiată în topul „destinațiilor emergente” din 2016, recent difuzat  de... „Descoperă Maramureşul” cu Kristakis Travel

bisericutza maramures-2Transilvania, în general, şi Maramureșul, în special, reprezintă singura regiune dintr-o ţară a UE evidențiată în topul „destinațiilor emergente” din 2016, recent difuzat  de CNN. „Cele mai bune povești vin de pe drumurile mai puţin bătătorite”, precizează ferm jurnaliștii CNN.

Recent, am beneficiat de programul special al Agenţiei  Kristakis Travel, „Descoperă Maramureșul”. Cinci zile de cunoaştere şi bucurie în inima Maramureşului. Cinci zile de întâlniri cu tradiții, meşteri populari, obiceiuri, obiective turistice laice şi religioase, cu monumente UNESCO extraordinare. Cei doi destoinici manageri ai Kristakis Travel – Puşa Jakab și Cristian Jakab, mamă şi fiu, şi colaboratorii lor apropiați şi-au unit cu real succes forțele pentru a ne arăta o altă faţă a Maramureșului istoric. Un loc fascinant, unde viaţa parcă s-a oprit în loc acum câteva sute de ani. Poţi trăi întreg şi complet sentimentul că ești într-un muzeu viu.

,,Prin acest infotrip, adresat în special agențiilor de turism, organizațiilor de promovare a turismului, reprezentanților mass-media din domeniul turismului, agenția  Kristakis Travel v-a prezentat pachetul turistic Descoperă Maramureşul: vizitarea obiectivelor turistice recunoscute la nivel mondial, inclusiv bisericile de lemn – monumente UNESCO -, întâlniri cu meșteri populari, vizitarea caselor tradiţionale încă locuibile, vizitarea satelor maramureșene în care tradiţiile se mai păstrează şi astăzi, vizitarea unei stâne de oi, o seară maramureșeană, muzică moroşenească, dansuri populare străvechi şi multe alte surprize pregătite fidel de noi, a declarat în exclusivitate pentru publicația noastră, revista România pitorească, doamna Puşa Jakab, organizatorul infotripului. 12511053_834140790042796_2139673222_oNu v-am invitat la o vizită formală, ci v-am invitat, cu drag, să intrați în familia maramureșenilor, să descoperiți oameni frumoși, locuri şi peisaje care vă vor rămâne în suflet mereu şi nu în ultimul rând să legăm prietenii şi colaborări durabile, aşa cum facem, de altfel, cu toţi turiştii noştri. Deşi tânără – avem abia câteva luni de la înființare -, agenția noastră are o ofertă generoasă, organizând în Maramureș, mai ales, vacanțe personalizate, circuite culturale, vizite la mânăstiri, vacanțe de iarnă (schi) Cavnic / Borșa/ Șuior/ Mogoșa, dar și de vară, tabere școlare, pachete speciale pentru sărbătorile religioase, cum ar fi, de pildă, în curând, pentru Paște, pachete corporate pentru motivarea angajaților. Sperăm că încă din această primăvară să venim cu o ofertă inedită – Maramureş touristic bus -, destinată practic tuturor celor dornici să cunoască Maramureșul, dar, despre asta, vom oferi în curând mai multe informaţii generoase cititorilor voștri. Și nu este o declarație complezentă, sunt de mult o cititoare fidelă a revistei dumneavoastră, iar domnul Ioan Pop, unul din cei mai buni parteneri ai agenției, este de mult şi un fidel colaborator al celei mai vechi şi prestigioase reviste de turism – Romania pitorească.” 

Departe de lumea dezlănțuită, maramureșenii au fost nevoiţi să folosească doar resurse locale pentru a-şi asigura traiul. Şi acestea au fost folosite cu parcimonie. Bucătăria locală, completă, aburindă şi gustoasă, păstrată în registrul tradiţional, este printre principalele imbolduri turistice. Alternanța anotimpurilor este clar definită, dezvăluind ritmurile ancestrale. Timpul este riguros eșalonat de repere astronomice şi naturale, dar mai ales de simbolistica religioasă. Sărbătorile se ţin cu sfințenie, fiind o bună ocazie de solidarizare şi o expresie a unei coeziuni cimentată în secole. Obiceiurile pascale, cele de Crăciun şi Anul Nou, mulţimea serbărilor şi hramurilor sunt ocazii minunate de a surprinde pe viu frumuseţea oamenilor şi a straielor populare.

De la cusătura fină a iilor la cergi şi cojoace, de la îmbinarea clopului la ștergare şi năframe, meșterii şi mai ales măiastrele au păstrat straiul tradiţional la mare preț, cosând pe fond alb în roşu viu, iarăşi şi iarăşi aceleași modele geometrice cu înțelesuri adânci. Maramureș 2Casele tradiţionale din Maramureș din lut şi lemn, cu o formă vag piramidală, ergonomice, robuste, dominând curți vii, pline de păsări agitate, câini şi copii sunt un model de simplitate şi firesc.

Forța râurilor Iza, Mara, Vişeu şi ale afluenților a fost folosită pentru a pune în mişcare zbaturile morilor, dar şi ale pivelor, batozelor, joagărelor. Vâltorile de lemn – mașini de spălat naturale – sunt în continuare frecvent folosite de numeroase gospodării, iar instalațiile hidraulice tradiţionale din satele Sârbi şi Călinești sunt ingenioase, fotogenice şi unice în Europa. Gospodăria lui „Gheorghe Opriş. Creator popular. Sârbi – Maramureş” este un ultraingenios micro-combinat casnic ad hoc, compus din moara cu zbaturi, vâltoare, batoză, toate făcute cu mâna sa de acest moroșan factotum renascentist. Cele mai pitorești sate ale meleagului atât de preţuit ar putea fi: Botiza, Ieud, Poienile Izei, Budeşti, Breb şi Vişeul de Sus, dar şi Preluca Nouă, Deseşti, Sârbi, Hărniceşti şi Hoteni.

Din păcate, acest univers care ține de patrimoniul civilizației umane este în pericol. Globalizarea a adus religii, straie, materiale de construcţii, obiceiuri şi măsuri noi. Bisericile de lemn, modeste, făcute pe măsura omului sunt abandonate în favoarea templelor… moderne. Casele străbunilor, dacă nu sunt lăsate în părăsire sau demolate, devin, în cel mai bun caz, anexe ale noilor imobile de locuit terne. Asociaţii şi fundaţii revoltate încearcă să abată cursul schimbării prin puterea exemplului, restaurând şi remodelând în spiritul locului, cât nu e prea târziu.

Cei care caută şi altceva, în afară de tradiţie pură, pot vizita stațiuni, mici orașe, se pot plimba pe la stâne, cu sania cu clopoţei sau cu o mocăniţă. Temerarii pot lua în piept aerul tare al înălţimilor Rodnei, pot plonja cu o parapantă de pe Creasta Cocoşului sau pot iscodi culmile domoale ale Munţilor Maramureşului, protejate de statutul de parc naţional. Iubitorii de apă pot înota în lacuri sărate apărute în urma surpării vechilor saline, unele antice, din Ocna Şugatag. 12476739_834145073375701_1822158631_oMaramureşul este unul dintre puținele locuri în care te poţi întâlni aidoma cu tradiţia şi sufletului neamului. Undeva, la confluenţa dintre Mara şi Iza, se află Vadul Izei. Lemnul, belșug al vieţii în aceste locuri, este materialul principal din care sunt construite spaţiile de locuit, unelte şi obiecte de artă. La tot pasul se pot vedea minunile de lemn, bogat şi meticulos sculptate, cu forme şi simboluri sacre – renumitele porţi maramureşene. Adevărate arcuri de triumf ale vieţii, ele delimitează viaţa familiei de sat. Intrând prin aceste porţi pătrunzi în universul intim al gospodăriei. În spatele unei astfel de minuni descoperim cu încântare „Casa Borlean”. Oare ce este mai uimitor: o gospodărie tradiţională, o casă țărănească unde poţi locui – plină de obiecte din vechime, un atelier în care gazda pictează icoane pe sticlă, un muzeu cu tot felul de obiecte folosite cu mulţi-mulţi ani în urmă în gospodărie etc. Totul este ca şi cum ai fi suspendat în timp undeva, cândva, în trecut.

Un loc unde au trăit, s-au bucurat, au suferit oamenii locului. Un spaţiu organizat după modelul local, îngrijit şi conservat cu drag şi respect pentru tradiţie. Fiecare obiect, indiferent de materialul din care este confecționat sau de destinația sa este plăcut ochiului. Delicateţea şi puritatea sufletului se simt în tot ce este acolo. Te întorci în timp văzând camerele cu lambriuri din lemn sculptat, cergi pufoase şi luxoase, ştergare migălit lucrate. Timpul nu mai există, ești atunci – în acel moment domestic de acum sute de ani. Totul în acord cu natura, cu locul, cu oamenii. nusa 1Moment de grație, undeva, în trecut, aşteptând dintr-o clipă în alta să intre gospodina casei pentru a aşterne masa îmbelşugată oferită oaspeţilor. În curte, copiii alergă veseli, jucându-se cu mâţele. Undeva, în spatele casei, se sparg lemnele pentru foc, iar într-un colţ retras, în atelierul improvizat, artistul casei exprimă recunoștința şi bucuria vieţii, aşternând pe sticlă un poem închinat Divinităţii. Fascinaţia icoanelor pe sticlă realizate de Ioan Borlean, gazda acestui loc de vis, este puternică. Aminteşte de Şcoala de la Nicula, prin colorit şi tuşa pensulei. Icoanele pe sticlă sunt o tradiţie a meşterilor populari, care au învăţat meşteşugul copiind icoanele aduse de alţii. Totuşi, la Ioan Borlean culoarea este modernă şi spontană. Modalitatea de reprezentare a figurilor biblice te face să trăieşti din plin inocenţa, naivitatea şi curățenia copilăriei. Umbra şi lumina sufletului uman sunt intens reprezentate în exprimarea artistului. Înger şi demon, într-o completare firească, dau unicitatea şi unitatea ființei umane. Într-o juxtapunere unică a formei, culorii şi tehnicii, artistul reuşeşte să redea în ulei transparența şi delicateţea culorilor de apă. Înfăţişarea omenească a Divinului în diversele sale forme, este naivă. Îmbinarea cu simbolismul local face ca icoanele să transmită spiritul şi energia locului şi a oamenilor.

cimitirul vesel sapanta-2Privind icoanele, un sentiment de înălțare şi comuniune cu Divinul te copleșește. Dominanța cromatică este de alb, negru şi roşu, fundamentale şi specifice pentru Maramureş; Divinitate, Mama-Pământ şi Pasiune! Alb, negru şi roşu se regăsesc în toata arta Maramureşului, de la portul popular la obiectele artizanale şi sunt reprezentative pentru sufletul şi spiritul celor de aici. Reprezentativă este şi călătoria artistului prin lumea icoanelor. Icoane simple, cu un singur personaj, mergând până la icoane cu compoziții complexe şi pe diverse niveluri. Icoane mici, icoane mari, tripticuri. Un traseu prin emoții şi sentimente complexe. O lacrimă curge în faţa „Maicii Domnului cu pruncul Iisus” amintind de minunea „icoanei care plânge” de la Mânăstirea Nicula. Poţi simţi începuturile existenței cu „Adam şi Eva”, ești protejat cu „Iisus şi Ceata îngerilor”, trăiești bucuria „învierii lui Iisus”, suferi la „Căderea îngerilor”, știi că poţi învinge orice cu „Sfântul Gheorghe” alături. Arta populară este în fiecare colţ al locului, în fiecare obiect. Experimentezi cu toată ființa expresia „românul s-a născut artist”. Forma, culoarea, textura s-au îmbinat într-un act unic pentru a onora şi slăvi viaţa. Un strop de frumusețe şi de suflet puse în orice obiect au dat șansa omului să meargă mai departe, chiar în momentele grele.

Emil Stanciu
Foto: Octav Drăgan

admin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *