Text: Mihai OGRINJI
La Paris, la 4 decembrie 1956 – în plină adversitate politică între cele două sisteme ideologice ale vremii – Belgia, Franţa şi Italia înfiinţau Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET). La acea dată – și nu numai – asociația a fost considerată o „agentură” a serviciilor secrete sovietice, specializate pe care Moscova o exersase în Occident încă din perioada interbelică. Sună neplăcut, dar ăsta e adevărul… Într-un alt plan, dar foarte apropiat, amintiţi-vă, între alţii, de statutul unor scriitorii precum H. Barbusse, R. Rolland, A. Gide, J.P. Sartre, Panait Istrati.
La câţiva ani de la constituirea FIJET, a aderat la această Federaţie şi Asociaţia Română a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (ARJET). De la întemeiere şi până astăzi, FIJET umblă cu congrese şi premii (Mărul de aur) în orice ţară dispusă să-și autofinanțeze asemenea „Oscar-uri”. Staff-ul, plin, cel mai adesea, de persoane în vârstă şi fără treabă pe acasă, se plimbă, pe banii ţărilor credule, fără ca aceste călătorii să fie urmate de reportaje, emisiuni TV ori radio în țările din care provin, făcându-se, astfel, o firească promovare a țării care a pus banii la bătaie. Nici n-au cum. Cei mai mulţi dintre ei sunt freelanceri. Iar de FIJET, îmi pare rău s-o spun, nu (prea) auzit nimeni… Mă refer la lumea serioasă.
Îmi voi ridica în cap destui confraţi, probabil, afirmând că ziariştii – şi mai cu seamă cei de turism (atât cât pot fi de specializaţi sau doar acreditaţi la instituţii de profil) – sunt, în general, mari amatori de chilipiruri. Călătorii cât mai dese şi, pe cât posibil, exotice pe „dai boj”, gratuităţi pe pământ şi în cer, trataţii cât mai sofisticate, alte şi alte asemenea „atenţii”, primite cu aerul mofturos că le bine-merită şi că – atunci când se întâmplă – câteva rânduri acolo, într-o pagină de ziar, un cadru la vreo televiziune, vreo propoziţie la nu ştiu ce post de radio, mă rog, fie şi numai o fotografie în vreo revistă total obscură reprezintă un decont cu vârf şi îndesat. Ba li se cuvin chiar şi firitiseli…
Astfel de mişmaşuri se petrec nu numai la noi. De se întâmplă ca mai mulţi jurnalişti să se adune sub un „ideal” comun, alcătuind o asociaţie „profesională”, profitul este mai consistent şi capătă anvergură, mai cu seamă când conclavul cu pricina are întindere transfrontalieră. Globalizarea ştie ea bine ce vrea. Și nu-i de ieri, de azi…
Așadar,Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET), întemeiată la 4 decembrie 1956, era un produs al serviciilor secrete ale URSS, care năştea sau infesta, pe cât posibil, orice tip de asociaţie, organizaţie, instituţie din Vest cu rosturi bine cunoscute. Un Sartre, R. Roland, Panait Istrati sau Kazantzakis, intraţi în solda „comunismului sovietic victorios” (să mă ierte talentul lor, dar fiecare în parte s-a arătat un rătăcit – eufemistic spus – în toată regula) au beneficiat de nişte avantaje „subterane” uluitoare. Amintiţi-vă, între altele, de nesfârşita călătorie – ca să nu ne părăsim domeniul – în URSS a lui Istrati şi Kazantzakis. Desigur, FIJET n-a avut şi nu va avea niciodată nume care să se apropie cât de cât de valoarea literară a celor pomeniți mai sus. Dar asta-i altă poveste.
Deținem o arhivă foarte interesantă. Umblu printr-un maldăr de dosare pline cu statute, adrese, liste, organizări de conferinţe, adunări generale, congrese, note, scrisori expediate de staff-ul FIJET către afiliata sa ARJET (Asociaţia Română a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, ultima parte a numelui reproducând forma franceză -„Journalistes et Ecrivains du Tourisme”. Așa cum Asociația similară din Turcia se numește ATURJET, cea din Bulgaria – ABUJET etc.). O adevărată luptă de tranşee. De la desele modificări ale statutului – cu fioroase scânteieri între reprezentarea de tip internaţional sau naţional, sau pentru prevederea „o ţară, un vot”, şi nu un vot la 50 de membri dintr-o asociaţie naţională, care „avantaja ţările mari” – la bătălia pentru funcţiile de conducere. Ori, de pildă, intervenţia directă a preşedintelui FIJET de atunci, francez de felul lui, pentru realizarea unui ghid despre România (tiraj 20.000 de exemplare, cu un preţ de 250.000 lei, în valută convertibilă). Nu mai vorbim de solicitările pentru călătorii de documentare a numeroşilor muşterii, de faptul că veneau însoţiţi de neveste, amante, copii…
Coteriile erau în floare și atunci. În perioada 29 septembrie-9 octombrie 1973 – iată, s-au împlinit 40 de ani de atunci! -, România a găzduit Congresul al XVIII-lea şi Aduna¬rea Generală ale FIJET. N-a fost singura întâlnire înainte de 1990. Atunci, desfăşurarea de forţe era impresionantă (sarcină de partid): miniştri, primi-secretari, prelați etc. Trebuie precizat, poate, că ARJET-ul (AJTR -ul de astăzi, într-o oarecare măsură) făcea parte din Uniunea Ziariştilor din România, şi toată breasla era subordonată PCR, unde se trimiteau şi diverse „note constatative” de tot hazul. Astăzi, nu și atunci. Dar asta este altceva şi oricum mi-am propus ca în acest text să nu folosesc nici un nume de ziarist. Graţie lobby-ului făcut, cheltuielilor consistente, stropul de bunăvoinţă al oaspeţilor din străinătate s-a materializat în prinderea, de către un ziarist de la „Scânteia”, a funcţiei de prim-vicepreşedinte al FIJET.
România a fost și ea răsplătită cu Mărul de Aur (Pomme d’Or) de către FIJET și Vue touristique. (Numai în formula asta se decidea atribuirea „Mărului de aur”.Revista Vue touristique și-a întrerupt existența cu mai bine de două decenii în urmă, iar Newsletter-ul care a întreținut, ulterior, legătura dintre FIJET și asociațiile naționale afiliate, a sucombat și el în scurt timp.) Festivitatea de decernare a acestui trofeu – atribuit bisericilor pictate din Bucovina – s-a petrecut în aprilie 1975, la Moldovița,chiar în zilele de Paști ale acelui an. „Trofeul” se găsește la Muzeul mânăstirii ctitorite de Petru Rareș. Președinte al FIJET era Jean Paul Delfeld, iar președinte al „Juriului de decernare a premiului” – Georges Oor. Ambii au plecat de mai mulți ani în călătoria cea veșnică. Parcă nici n-au fost pe pământ…
Bref. An de an, din 1957 şi până azi, FIJET organizează – în orice ţară dispusă să suporte cheltuielile – adunări generale, congrese, decernări de premii (Mărul de aur), călătorii„exploratorii” ale board-ului. Multe vizite, multe festivităţi, întâlniri de plăcere, cancanuri, alte întâmplări pe care le ținem sub voalul discreției. Asemenea negoțuri cu „Mere de aur”i s-au propus și AJTR-ului (membră a FIJET și după anul 1990). Vizite ale unor reprezentanți ai FIJET în România, mese, discuții – toate, desigur, prin sponsorizările noastre -, ca și întâlniri pe la târgurile de turism din străinătate. Până la urmă, AJTR a refuzat să-și mai plătească „dările” – cotizația și nu numai – autoexcluzându-se, în 1999, din această asociație, din păcate, parazitară. Retragere hotărâtă tocmai când făcea parte din board-ul FIJET, când, deja, participase la câteva congrese (Belgia, Spania, Grecia, Argentina)… S-au găsit însă amatori extrem de zeloși să-i ia locul!
Așa se face că, de câțiva ani, FIJET – aflată de mai multă vreme în mâna unor reprezentanți din țări din nordul Africii – a lăstărit din nou în România. Chiar așa se numește: FIJET România. Restul este istorie caldă: în 2009, 32 de „ziariști” din 20 de țări au vizitat România, pe generoșii bani oferiți de MDRT (în frunte cu vă amintiți cine). Același Minister, condus de aceeași admiratoare a „merelor de aur”, avea să pună la bătaie alte zeci și zeci de mii de euro pentru deplasarea board-ului FIJET România în China și Turcia, să suporte cheltuielile prilejuite de decernarea celor 3 mere (cam pădurețe, de fapt, ele fiind diferite de trofeul „clasic”) unor „destinații turistice” ale României: Mărginimea Sibiului, Delta Dunării, Blue Air. Trei „mere” de îndoielnică valoare, ce alterează ireversibil ideea de „excelență” în turism. Spunem asta în măsura în care, pe la începutul FIJET-ului, s-au făcut și unele lucruri bune, nu doar șușe precum cele de astăzi. Din păcate, în tot și în toate, numai românii sunt capabili de asemenea performanțe care ne fac de râs,ne umplu de caraghioslâc în orice împrejurare. Oare cum se face că țări precum Franța, Anglia, Spania, Germania, unde nu este nevoie să mai spunem ce înseamnă turismul, nu primesc „merele de aur” ale FIJET-ului, iar România nu mai dovedește să facă față acestui circ? Dacă ținem neapărat să rămânem în conclavul lumii a treia o putem face și fără să plătim pentru asta…
Este inutil să ne întrebăm care sunt beneficiile atâtor bani publici risipiți cu o iresponsabilitate dezarmantă. Și totuși, este vremea să ne tot întrebăm și să se întrebe și organele specializate în domeniu, atâta timp cât FIJET România, împreună cu alte asociații și firme „de bine”, continuă să producă o incalificabilă hemoragie financiară de la bugetul de stat, adică din banii noștri, atât de neîndestulători când este vorba de lucruri serioase.
Revenim.
P.S. Semnatarul acestor rânduri deține legitimație FIJET (ultima cotizație achitată în 1998) și a fost premiat și de FIJET România. Datele problemei rămân, însă, aceleași.