Filozofia gastronomică, pornind de la o carte

„Fiecare idee (..) are o inimă care bate pentru ceva şi fiecare simţământ un cap care cugetă”.Lucian Blaga
Text : Elisabeta Iosif

Întotdeauna am crezut, că bucătăria ţine de artele frumoase, fiind de acord cu Michel Onfray a cărui „chestiune gastronomică este de ordin estetic şi filozofic”. Vorba lui Heraclit referitoare la zeii care „sălăşluiesc şi în bucătărie”, de ce nu? şi în bucătăria unui cărturar ca Dan Frank, gurmandul unor fantezii transformate în „Cartea bucătăriei mele”.
Călători, medici, poligrafi sau filozofi au făcut disertaţii asupra bucatelor alese, de ce nu şi un editor să nu li se alăture pe teme culinare? Problema a fost stârnirea unei filozofii, chiar de un filosof autentic, coleg în copilărie cu autorul, cum este editorul Ion Bănşoiu, iată! puterea a doi editori(Editura Paideia), care l-a stimulat îndeajuns, pentru alcătuirea unui volum, altfel decât celelalte de acest gen, pentru că „tema de printre rânduri este filozofică şi culturală”. Autorul a gândit să urmărească „Cultivarea gustului” într-o bucătărie economică, făcându-se divagaţii cu trimitere în alte zone şi în alte secole: „În Evul Mediu, în Roma era obiceiul ca măcelarii să fie plătiţi în natură şi anume, cu aşa-numitul al 5-lea sfert: după ce măcelăreau şi tranşau animalul respectiv îşi opreau drept răsplată organele şi capul – bucătăria romană cunoaşte de aceea o mulţime de reţete foarte gustoase pentru părţile astea.” Ca un cercetător adevărat, Dan Frank caută istoricul şi etimologia cuvântului, care denumeşte o reţetă sau o legumă. De pildă: ”pentru roşii am păstrat cuvântul tomate, (de la originalul aztec), folosit în multe limbi, chiar dacă la piaţă tot roşii se cumpără(….) C. Bacalbaşa foloseşte în Dictatura Gastronomică din 1935 termenii tomate şi unt clarificat – e drept că la el ochiurile româneşti sunt …franţuzeşti, cele româneşti sunt franţuzeşti, dar cu unt…”. Cele peste 500 de reţete de bază şi orientative, „fără contorsionări culinare dubioase, riscante şi costisitoare” au ca scop plăcerea gătitului şi stimularea apetitului cu produse ecologice. Există un ritual al ospăţului, fiindcă toate meseriile îşi au ritualul lor, după cum există un design al prezentării unui fel de mâncare, simbolismul culorilor, complementaritatea lor creând un amestec de stări şi momente benefice la orice masă. Iar după o sugestie a lui Nietzsche, „punctul unde gastronomia intersectează filozofia se datorează tentativei de a reabilita gustul şi mirosul, socotite simţuri inferioare.”

Şi revenind la „filozofia gustului”declanşată de Michel Onfray să nu uităm, că el afirmă câteva lucruri importante: ” Bucătarii au fost, desigur, artişti – dar ceea ce aduceau oare artiştii care au gătit, oamenii de artă care au pus mâna pe tigaie?Tot cu nişte teoreticieni dar dublaţi de practicieni. Pentru că ei ilustrează teza potrivit căreia a face bucătărie, a alege alimentele, a celebra rafinamentul gurmand, a voi să dai cuptoarelor tale un stil, înseamnă să promovezi o concepţie despre lume, să pronunţi discursuri într-o manieră plastică şi hrănitoare, estetică şi alimentară.” Este de fapt şi ceea ce face Dan Frank în „Cartea bucătăriei mele”.