Mexic? Sau: Mexiiiiiiiic!!!…

Text:  Conf.univ.dr. Maria-Camelia Manea, Conf.univ.dr. Constantin Manea

Nu știu exact ce m-a atras spre această destinație despre care am cules cu asiduitate informații de pe pagina de website a ambasadei, din Ghidul „National Geographic” sau de la cele mai pretențioase agenții de turism…

Pasionant, incendiar, surprinzător, Mexicul se dezvăluie de fiecare dată sub un alt chip. Picantele tacos; tequila cu gustul său inconfundabil, băută direct la celebrele distilerii de la Cuervo, unde se produce după aceeași rețetă din 1873; neuitatele chapulines, lăcuste prăjite, servite „la cornet”, care-ți dau senzația celei mai neprețuite delicatese; opulentele hoteluri de pe Riviera Maya, în Yucatan, foste haciendas care au fost inteligent renovate și stilizate pentru a se armoniza perfect cu peisajul exotic de pe Coasta vestică a Atlanticului; Acapulco… da! o stațiune fără cusur, o veritabilă nestemată… nisip alb, palmieri, valuri în nuanțe de turcoaz, apa de 28 de grade Celsius pe tot timpul anului… țărm cu faleze înalte unde vin zilnic înotători de mare performanță pentru a face salturi incredibile direct în Pacific… zbor cu deltaplanul… recif… păsări și pești exotici… vestigii maya… statui care amintesc de civilizațiile aztecilor, olmecilor sau toltecilor… arheologie precolumbiană și (post)colonială…

no images were found

N-am terminat încă enumerarea? Cred că nici n-am început bine! Noapte și zi, pe străzile din Guadalajara răsună cântecele celebrilor mariachi Nu există imagine mai stereotipă și mai atrăgătoare pentru Mexic decât o fotografie cu o formație de mariachi cântându-și ritmurile lor inconfundabile, când lente și melancolice, când zvăpăiate și tonice… În serile de sâmbătă și duminică, străzile devin… muzicale! Trotuarele vibrează de ritmuri nestăpânite care se arcuiesc pe corzi de chitară și de vioară sau te cheamă autoritar din pâlnia trompetei… Apoi, tânguios, încep glasurile șăgalnicilor mariachi…

La plecare, aveam în bagaj o mulțime de vise și speranța că voi cunoaște aici o lume de care să-mi aduc aminte multă vreme după întoarcerea acasă. În realitate, îmi dau seama că n-am cunoscut decât un colțișor de Mexic și am rămas cu o nostalgie pe care n-o voi putea alunga niciodată… Toți cei care am fost în Mexic ne-am promis în gând că vom reveni pentru a petrece aici mai mult timp, poate 3-4 luni, călătorind incognito și vizitând fiecare regiune geografică…

Mai avem puțin și – iată! – trecem Atlanticul, lăsâd în spate o altă lume și o altfel de cultură. Acum n-am nici un regret că plec puțin de pe „Bătrânul Continent”. Ne pregătim să pășim pe locurile legendarelor piramide precolumbiene, aș vrea să le ating zidurile străvechi și să înțeleg dorința arzătoare a acestor oameni de a dura istoria în piatră. Să mă încarc puțin de energia solară pe treptele de la Piramida del Sol, care te urcă aproape de Infinit… Încă din adolescență visasem să am acest privilegiu rar! Nu-mi vine să cred că am șansa de a cunoaște civlizația mezo-americană la ea acasă! Chichen-Itza, Cholula, Tenochtitlán sunt nume care îmi incitau imaginația și-mi stârneau dorința nebună de a purcede spre lumi exotice, în spații unde cultul strămoșilor se împletește cu astrologia și traiul de zi cu zi păstrează încă ritmurile ancestrale ale precolumbienilor. Teotihuacan face parte din Patrimoniul UNESCO încă din 1987 și ascunde discret mărturii ale unei splendori arhitectonice care te amuțește complet: Piramida del Sol și Piramida de la Luna sunt două enigme care încă mai țin încastrat între pietrele lor misterul originii și dispariției bravilor constructori în piatră și al locuitorilor din zonă despre care toți mexicanii mai vorbesc și astăzi cu mare respect: nahuatl¹, otomi², huasteca³ și totonac⁴

N-am să înțeleg niciodată de ce poporul acesta a ales sacrificiile și de ce, mai ales, decapitau tineri neprihăniți după ce îi sileau să urce în chinuri iterminabilele trepte ale piramidei, în sunetele asurzitoare ale tobelor care induceau o stare de șoc și transă… N-am să pricep nicicum de ce, după decapitare, dădeau drumul capetelor însângerate să se sfârtece și mai tare pe trepte în jos și să se izbească din metru în metru de pietrele colțuroase așezate pe marginea treptelor. Pe cât de înălțător mi s-a părut mie tot urcușul pe Piramida del Sol până am ajuns la gradoarea ultimei trepte, pe atât de macabru mi s-a revelat spectacolul înfricoșător al decapitării ritualice…

Mexicul, însă, rămâne o revelație perpetuă, chiar și de la înălțimea ultimului eșafod!

________

Note