AJTR
Text : Simona Chiriac Pe de o parte sursă de inspiraţie – “muza verde”–, pe de altă parte izvor de nebunie. Într-o vreme era...

Text : Simona Chiriac

Pe de o parte sursă de inspiraţie – “muza verde”–, pe de altă parte izvor de nebunie. Într-o vreme era băutura preferată a artiştilor, pentru ca mai apoi să devină motiv de suspiciune şi să fie în cele din urmă interzisă în majoritatea statelor europene timp de aproape un secol.
[slideshow]Adorat sau temut, absintul a fost, incontestabil,  parte din destinul artiştilor de sfîrşit de secol XIX, început de secol XX care au influenţat hotărîtor istoria artei: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Vincent van Gogh, Oscar Wilde, Arthur Rimbaud, Ernest Hemingway sau Guy de Maupassant.
Stare de vis
Efectele halucinogene ale băuturii in­duceau o trecere dincolo de realitate, Oscar Wilde, descriind-o în felul ur­mă­tor: “La început nu se deosebeşte prea mult de o altă băutură, dar după un timp începi să vezi monştri şi alte lucuri fioroase. Dacă perseverezi, vei intra într-o lume în care vei vedea exact ce îţi doreşti, lucruri absolut minunate (…) Un pahar cu absint este cel mai poetic lucru din lume. Ce diferenţă este între el şi un apus de soare?” Cercetările re­cen­te au arătat că aceste efecte haluci­no­gene erau datorate unui colo­rant care se adăuga în compoziţia bău­turii pentru a-i oferi culoarea năucitoare.
La începuturi, absintul era un medi­ca­ment miraculos, capabil să vindece multe boli. Le­genda a început în 1792, atunci cînd doctorul Pierre Or­di­naire “născocea” în laboratul din Couvet (El­ve­ţia) băutura din anason verde şi fe­ni­cul. Peste 5 ani se deschidea, tot în Couvet, prima distilerie. O a doua dis­ti­le­rie va apărea în Franţa în 1805. În 1910 absintul a fost interzis în El­ve­ţia. Începînd cu 1 mai 2005 el poate fi degus­tat în oricare din barurile elveţiene.
“Triada de aur”
Pelinul, anasonul şi feniculul sînt cele trei plante care intră în compoziţia absintului. Prin macerarea pelinului în alcool se obţine o băutură foarte amară. După prima distilare (urmată opţional de o altă macerare prin care se induce culoarea verde caracteristică) absintul este gata. Varianta elveţiană, numită “Blanche” sau “La Bleue” este incoloră, fiind rezultatul primei distilări. În Franţa absintul are culoarea verde, ca urmare a celei de a doua macerări, atunci cînd se adaugă diferite ierburi (clorofila este vinovată de culoarea verde strălucitoare). În Spania se bea “Absenta”, mult mai dulce datorită anasonului din Alicante şi, în acelaşi timp, avînd o pronunţată aromă de lămîie. Absintul din Bohemia este şi cel mai amar, producîndu-se astăzi mai ales în Cehia.
Ritual elveţian
În Elveţia, absintul se serveşte în pahare speciale, folsoindu-se linguriţe (de fapt se aseamănă foarte mult cu nişte spatule cu găuri decorative). În pahar se toarnă absintul incolor (aşa cum se serveşte în Elveţia), iar în linguriţă se aşază un cub de zahăr. Deasupra zahărului se toarnă, în pahar, apă rece ca gheaţa, în fir subţire. Băutura trebuie să fie diluată într-o proporţie de 3 la 1 sau 5 la 1. Băutura va deveni opacă, de culoare albă, lăptoasă.

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *