AJTR
Expediţia RAPAPATATIERRA 2011 Expediţia RAPAPATATIERRA 2011
Motto: „Nu știu alt mijloc de a vedea până unde poţi ajunge, decât acela de a porni la drum şi de a merge” (Henri... Expediţia RAPAPATATIERRA 2011

Motto: „Nu știu alt mijloc de a vedea până unde poţi ajunge, decât acela de a porni la drum şi de a merge” (Henri Bergson)

Text: CRISTIAN HRISTEA, redactor şef revista „Vacanţe şi Călătorii”

PERU-CHILE–INSULA PAŞTELUI–ŢARA DE FOC–PATAGONIA–ARGENTINA

O expediție de 18 zile, desfășurată în perioada 14 februarie 2011 – 3 martie 2011,pe traseul:

București – Lima – Insula Paștelui (Orongo – Ranu Kau – Rano Raraku – Anakena – Ahu Akivi) – Santiago de Chile – Buenos Aires – Delta del Tigre – Țara de Foc (Ushuaia – Parcul Național Tierra del Fuego – Canalul Beagle – Insula Lupilor de Mare – Lacurile “Fagnano” şi “Escondido”) – Patagonia (El Calafate – Parcul Național al Ghețarilor – Ghețarii “Heim”, “Spegazzini” și “Upsalla”) – Buenos Aires – București

[slideshow]Acesta este doar primul pas din cadrul unui proiect de mare anvergură. Expedițiile „Pe urmele marilor călători şi exploratori români„ își propun readucerea în centrul atenţiei şi valorificarea activităţii şi contribuţiei aduse de marii exploratori şi călători români ce se pot încadra, prin tot ceea ce au realizat, în categoria MARI ROMÂNI.

Prin iniţierea şi organizarea expediţiei RAPAPATATIERRA 2011, am mers pe urmele înaintașilor noștri români IULIU POPPER și EMIL RACOVIȚĂ, dar și pe acelea ale exploratorului norvegian THOR HEYERDHAL, devenit celebru datorită Expediției Kon-Tiki în care a navigat 4.300 mile (aproximativ 7.000 km) din America de Sus până în Insulele Tuamotu.

Potențialul și experiența membrilor expediţiei se va materializa în câteva proiecte-eveniment, unice, insolite şi inedite care vor genera, așa cum își propune și expediția de față, evenimente şi acţiuni concretizate prin: expoziţii de fotografie, film documentar, invitaţii şi interviuri în emisiuni de radio şi televiziune, evenimente speciale, album foto == carte cu impresii și comentarii de călătorie ale membrilor expediţiei rapapatatierra 2011 (ţara de foc – misterele insulei paştelui – patagonia) ==

PUNCTELE CHEIE, de interes major, ale EXPEDIȚIEI:

INSULA PAŞTELUI / ISLA DE PASCUA / RAPA NUI (numită şi TE PITO TE HENUA = „Buricul Pământului”), mică insulă (118 km2),foarte izolată, la 3 760 km vest de coastele Americii de Sud (de ţărmul statului Chile, căruia îi aparţine), la 27°08′ lat.S şi 109°23′ long.V. Insula are o formă triunghiulară şi este de origine vulcanică, constând de fapt dintr-o îngemănare de conuri vulcanice, cel mai mare fiind Rano Aroi (618 m altitudine). Concentrează un mare număr de enigme, între care: uriaşele statui monolite (având între 5 şi 12 m înălţime şi de la câteva la peste 20 de tone greutate, reprezentând păsări, peşti şi, mai ales, figuri omeneşti), mormintele Ahu (acoperite cu platforme, datând dintr-o epocă foarte îndepărtată; au fost identificate aproape 300), tăbliţele cu scrierea rongo-rongo (singura scriere găsită până acum în puzderia de insule care formează Polinezia), insula ca rest al continentului dispărut Pacifida. Insula Paştelui a constituit, printre altele, obiectul expediţiei «Aku-Aku», organizată de exploratorul norvegian Thor Heyerdhal.

PATAGONIA. Întinsă regiune naturală (peste 800 00 km2) în extremitatea meridională a Americii de Sud, extinsă pe circa 1 600 km lungime (N-S), între Rio Negro (la nord) şi strâmtoarea Magellan (la sud); aparţine în principal Argentinei, doar în sud un mic sector fiind al statului Chile. Relieful coboară în trepte, de la vest la est: Munţii Anzi – acoperiţi de păduri, gheţari şi având multe lacuri (Nahuel Huapi, Argentino, Buenos Aires, Viedma ş.a) – şi o serie de platouri stâncoase (faliate şi etajate, de la 1 600 m în V la 150 m în E) şi aride, cu o vegetaţie stepică, în general săracă. Dispune de zăcăminte însemnate de petrol, gaze naturale, minereuri de fier şi neferoase (inclusiv uraniu), iar păşunile permit creşterea extensivă a animalelor, în principal ovine. Denumirea derivă de la numele dat de Antonio Pigafetta – participant la prima expediţie în jurul lumii, condusă de portughezul Fernando Magellan – locuitorilor regiunii: pata-gones („oameni cu picioare mari”).

TIERRA DEL FUEGO / ŢARA DE FOC. Arhipelag (73 500 km2) din extremitatea meridională a Americii de Sud, separat de aceasta prin Strâmtoarea Magellan, iar de Antarctica prin Strâmtoarea Drake. Este constituit dintr-o insulă principală, Isla Grande de Tierra del Fuego (48 000 km2) şi mai multe insule şi insuliţe, împărţite între Argentina şi Chile. Pe sectorul argentinian al Insulei Mari, pe ţărmul Canalului Beagle, se află Ushuaia, cel mai sudic oraş al planetei (aflat la 54°56′ latitudine sudică), având circa 50 000 de locuitori. Arhipelagul are un relief muntos (culminând la 2 469 m în vf. Yogan din Isla Grande), o climă temperat-oceanică rece, cu precipitaţii bogate. Dispune de zăcăminte de petrol şi gaze naturale şi este un domeniu important de creştere a animalelor, îndeosebi ovine. În sectorul argentinian a fost delimitat Parcul Naţional Tierra del Fuego, cel mai sudic de pe Glob). Numele i-a fost dat de navigatorul Fernando Magellan, primul european ajuns în zonă, în timpul călătoriei sale în jurul lumii, impresionat de focurile care se vedeau pe ţărm atunci când expediţia a trecut (noiembrie 1519) prin strâmtoarea care îi va purta numele.

Primii EXPLORATORI ai acestor locuri au fost:

IULIU POPPER (n. 1857, Bucureşti – m. 1893, Buenos Aires, Argentina), inginer, călător şi explorator român, cel mai mare explorator al interiorului Ţării de Foc. Timp de şapte ani a străbătut în lung şi în lat arhipelagul de la capătul lumii, determinând poziţia geografică a numeroase locuri (munţi, cursuri de apă, canale, ţărmuri, insule, peninsule etc.). A colonizat acolo români şi a dat denumiri româneşti (Rio Ureche, Monte Lahovary, Punta Sinaia ş.a.), în final realizând un atlas extraordinar, o adevărată raritate. În plus, a întemeiat exploatări miniere, aşezări, a emis o monedă (1889) şi un timbru cu circulaţie locală (1891), ambele fiind astăzi adevărate rarităţi, a construit o cale ferată îngustă (decauville etc.). Aventurier din fire (călătorind în multe colţuri ale lumii şi îndeplinind profesii dintre cele mai diferite), dar foarte pragmatic, Iuliu Popper a devenit un om bogat şi influent, intrând astfel, la un moment dat, în conflict cu autorităţile argentiniene. Va muri tânăr, la vârsta de numai 36 de nai, în detenţie, în timpul procesului ce-i fusese intentat de noile autorităţi argentiniene. Iuliu Popper a fost un personaj atât de important încât i s-a închinat un roman („Ultima speranţă”, al scriitorului german Lendörf), iar mai recent, în 2000, un film chilian („Tierra del Fuego”), care s-a bucurat de mare succes la faimosul festival de la Cannes.

EMIL RACOVIŢĂ (n. 1868, Iaşi – m. 1947, Cluj), savant naturalist şi explorator român, fondator al biospeologiei (studierea vieţii din peşteri) şi fondatorul primului Institut de Speologie din lume (1920), al cărui prim director şi, apoi, preşedinte a fost. Ca explorator numele său este legat în principal de participarea, ca naturalist, la expediţia antarctică «Belgica» (1897-1899), alături de alţi tineri, unii devenind ulterior celebrităţi, precum norvegianul Roald Amundsen (cuceritorul de mai târziu al Polului Sud) şi americanul Frederick A. Cook (contestatul descoperitor al Polului Nord, medicul expediţiei). Această expediţie, prima din istorie care a iernat în apropierea Antarctidei ( punctul extrem atins a fost de 71°31′ latitudine sudică), a făcut cercetări complexe şi a obţinut rezultate ştiinţifice excepţionale. În drum spre continentul sudic, expediţia a făcut o escală prelungită la Buenos Aires, de unde Emil Racoviţă, însoţit de naturalistul argentinian Francisco Moreno, a făcut o călătorie în Patagonia şi Ţara de Foc. Cu un pachebot au ajuns la Punta Arenas, în Strâmtoarea Magellan, de unde, călare, s-au îndreptat spre fiordul Ultima Esperanza din Anzii Cordilieri.

THOR HEYERDHAL (n. 1914, Larvik, Norvegia – m. 2002, Italia), om de ştiinţă, călător şi explorator norvegian. După ce a urmat studii de geografie şi zoologie, la Universitatea din Oslo, s-a orientat către antropologie, etnografie şi arheologie, realizând mai multe expediţii: în Insulele Marchize, din Polinezia (1937-1938); în Columbia Britanică, Canada (1939-1940); «Kon-Tiki» (1947), între portul peruvian Callao şi atolul Raroia din arhipelagul Touamotou, în inima Pacificului; în Insulele Galápagos (1954); «Aku-Aku» (1955-1956) în Insula Paştelui şi în alte locuri din Pacificul de Est; expediţiile «Ra I» (1969), eşuată, şi «Ra II», traversând Atlanticul (între portul marocan Safi şi insula Barbados, din Marea Caraibilor); «Tigris» (1971), între localitatea irakiană Kurna, de pe fluviul Tigru/Tigris, şi străvechiul Mohenjo Daro, de pe cursul fluviului Indus, apoi până în strâmtoarea Bab-el-Mandeb; Insulele Maldive (1982-1983).

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *