AJTR
MOAII – Insula Paştelui MOAII – Insula Paştelui
Text: CRISTIAN HRISTEA, redactor şef „Vacanţe şi Călătorii” Fotografii: SILVIU NEGUŢ, ALEXANDRU MIRONOV, CRISTIAN HRISTEA, OANA GEORGESCU, VERONICA POP, DOINA TĂTARU, NICOLAE CÎRSTEA, SIMONA... MOAII – Insula Paştelui

Text: CRISTIAN HRISTEA, redactor şef „Vacanţe şi Călătorii”

Fotografii: SILVIU NEGUŢ, ALEXANDRU MIRONOV, CRISTIAN HRISTEA, OANA GEORGESCU, VERONICA POP, DOINA TĂTARU, NICOLAE CÎRSTEA, SIMONA ŞERBĂNESCU, SILVIU MANOLESCU, CĂTĂLINA MANOLESCU, MIHAIL GHIŢĂ

Dacă stai de vorbă cu localnicii, aceştia îţi spun că este insula situată la „răsărit de soare şi la apus de lună”. Au numit-o RAPA-NUI – Pământul cel Mare, şi Te Pito o Te Henua – „Buricul Pământului”, iar noi, Insula Paştelui, pentru că am descoperit-o în duminca acestei mari sărbători creştine din anul 1722.

Karen Rapu Riroroko, localnica aflată pe post de ghid, căreia i-am oferit numărul din septembrie-noiembrie la revistei „Vacanţe şi Călătorii”, susţinătoare a proiectului „Pe urmele marilor călători şi exploratori români” observă turnurile înalte ale bisercilor de lemn maramureşene descrise în publicaţia noastră şi îmi spune că acestea privesc spre cer… – Da, i-am răspuns. Este dorinţa noastră de a ne apropia de Divinitate.- – Să ştii că şi noi mai avem un nume pentru Insula Paştelui: Mata Ki Te Rani, adică Ochiul care priveşte spre cer!

[slideshow]MOAII, imensele blocuri de piatră în formă umană, ce privesc în interiorul insulei, cu excepţia celor de la Ahu Akivi ce privesc spre mare, îţi dau impresia că se uită spre cer pentru a-i binecuvânta pe localnici.

O întreagă legendă, misterioasă până astăzi – plecând de la Kave Heke, bătrânul ce l-a sfătuit pe cioplitorul Tai Hare Atua, cum să-i cioplească pe cei vor proteja şi vor aduce bunăstare Insulei – se ţese în jurul acestor fascinante chipuri, unele grele de peste 80 de tone.

Au fost create şi puse pe o platformă numită Ahu pentru a apăra tribul care le-a ridicat, dar şi pentru a-ia duce prosperitate şi fertilitate.

Se credea că în ele sălăşuiesc spiritele morţilor dragi, cei care îi iubesc şi care vor veghea la bunăstarea şi fericirea lor. Au fost ciopliţi din piatră vulcanică, fie la poalele vulcanului Ranu Kau, dar mai ales la acelea ale lui Ranu Raraku şi duşi peste tot în insulă.

Cum au fost realizaţi, transportaţi şi ridicaţi, sunt şi astăzi mistere, mai ales că atunci când a fost pus în picioare moai-ul cel mare de 82 de tone de la Ahu Tangariki, macaraua s-a rupt.

La început au fost de dimenisuni mai mici, apoi din ce în ce mai mari, ajungând până la 7,4 metri şi peste 80 de tone, punându-li-se şi o Pukao (piatră rotundă de culaore roşie) ce semnifica coafura localinicilor la ceremonii, de fapt părul strâns deasupra capului. Era perioada când insula prospera. Însă fiind mică şi aflată la 3.700 km de ţărmurile Americii de Sud şi la 4.000 de km de Polinezia, resursele s-au epuizat. Situaţia a devenit dramatică, lupta de supravieţuire luând forme de canibalism.

Cu timpul, moaii cei protectori nu au mai putut îndeplini dorinţele celor ce-i ridicaseră. Nu mai erau folositori sau din contră, în luptele tribale trebuiau distruşi. Aşa s-a făcut de au fost toţi aruncaţi la pământ.

În zilele noastre, mai ales după venirea lui Thor Heyerdahl, care început o primă ridicare a acestor imense statui în anii ’60, acţiune descrisă cu şarm în cartea sa „Aku, Aku” (Spiritul cel rău) autorităţile au reamenajat o mare parte a locurilor de ceremonie (Ahu-urile), culminând cu ridicarea celor 15 moai de la Ahu Tangariki.

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *