AJTR
Vulpea… Parabolă despre moarte şi viață Vulpea… Parabolă despre moarte şi viață
Text şi foto: Mihai Vasile Se anunța încă o dimineață frumoasă în Cheile Turzii. Deși este ianuarie, zăpada lipsește aproape complet. Gyuri s-a trezit,... Vulpea… Parabolă despre moarte şi viață

Text şi foto: Mihai Vasile

Se anunța încă o dimineață frumoasă în Cheile Turzii. Deși este ianuarie, zăpada lipsește aproape complet. Gyuri s-a trezit, a aprins focul şi a pregătit cafeaua pentru toată lumea, apoi s-a băgat din nou în pat. Să-şi bea cafeaua culcat a devenit, de la un timp, o plăcere şi un ritual pe care-l respectă cu sfințenie, înainte să se apuce de treburile zilnice. Azi simt că-l voi supăra. Sar în bocanci şi mă grăbesc să ies afară, ca să prind răsăritul soarelui. Urc încet dealul din faţa cabanei până în apropierea „buncărului” salvamontiștilor şi aștept. Soarele se ridică, fără să-l văd, înroșind pereții. Privesc încântat spectacolul. Ce frumoasă apare, de aici, Creasta Colţului Crăpat – Hans Gora.

Răsărit de soare în Cheile Turzii

Apoi îmi arunc ochii spre Alghine şi brusc îmi vine în minte acea noaptea din 1984, pe care am petrecut-o acolo, împreuna cu Adi Vana. Intrasem aproape de ora nouă seara într-un traseu de alpinism din Pripoane. L-am terminat când se instala noaptea scurtă de vară. Coborârea în necunoscut, pe feţele de iarba, în acea noapte fără lună, nu ne-a plăcut, așa că am rămas în Alghine. Am plecat, odată cu zorile, tot în urcare, spre ieșirea din traseul Creasta lui Borș Mihai şi apoi spre platoul Colţului Sândului. Îl văd cu ochii minţii, pentru puțin timp şi pe Ienţi Baci, cel plecat în 1990 spre alte zări, zâmbind hâtru la gândul că în acea noapte ne-a încuiat cortul ca să vadă la ce oră ne întoarcem… de la petrecerea de la cabană!

Vulpea din Cheile Turzii

Cobor însă repede pe pământ. Aparatul meu de fotografiat înregistrează conștiincios, în memoria lui, cadru după cadru. Bateriile sunt pe sfârșite, dar şi soarele urcase peste deal. Stânca își revenea repede la culoarea normală. Deodată, în toată această liniște aud zgomote prin tufișuri. O vulpe trece la câțiva metri de mine. Încerc s-o fotografiez dar nu prea reușesc. Vulpea mă privește în treacăt, apoi își vede de drum, total neinteresată de prezenţa mea. Mai întâi dispare, ca apoi să-mi apăra în faţă, mult mai aproape. O ultimă declanșare şi aparatul se oprește singur. S-au terminat bateriile. Din dreapta mea, un iepure țâșnește ca săgeata, încercând din răsputeri să nu devină micul dejun al vulpii. Ea însă nu-l bagă în seamă. Trebuie să-şi urmeze destinul!
Mă întorc bucuros la căbănuța lui Gyuri, schimb bateriile şi, savurându-mi cafeaua, privesc fotografiile făcute. Ultima poza a ieșit, lucru care mă bucură foarte mult. Îi mulțumesc în gând vulpii că mi-a pozat!

Un câine de stână, aşteptându-şi verdictul

Finalul poveştii a fost însă trist. Vulpea a întâlnit câinii cabanei care au atacat-o şi au omorât-o. În timpul luptei şi vulpea i-a muşcat pe câini. După două săptămâni, reprezentanți ai autorităților, motivând că vulpea a fost turbată, au luat câinii şi i-au ucis.
Acea vulpe, care a trecut foarte aproape de mine, arăta perfect sănătoasă. M-am întrebat adesea de atunci, de ce dacă era turbată nu s-a repezit la mine, care eram mai la îndemână decât câinii cabanei? Sunt convins că îi era doar foame. Câinii au simțit-o şi au atacat-o din instinct, neștiind că astfel își semnează condamnarea la moarte.

Pe de altă parte n-am înțeles de ce câinii, care erau cunoscuți, n-au fost tratați. Ce se întâmpla dacă vulpea m-ar fi muşcat pe mine? Aş fi fost omorât şi eu? Mă îndoiesc!  Sau o da bine la C.V. eliminarea unui focar, poate inexistent, de turbare!Păcat de vulpe, păcat de câini, păcat de oamenii care gândesc doar prin țeava puştii!

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *