AJTR
Zanzibar Zanzibar
Text si fotografii: conf.univ.dr Camelia-Maria Manea Plaje cu nisip fin care-ți îmbie tălpile încă de la primele ore ale dimineții… E frumos când –... Zanzibar

Text si fotografii: conf.univ.dr Camelia-Maria Manea
Plaje cu nisip fin care-ți îmbie tălpile încă de la primele ore ale dimineții… E frumos când – copleșit de uimirea refluxului – cauți să vezi în unduirile Oceanului Indian misterul unui răsărit incredibil, cu irizări de auriu, galben incandescent, carmin indefinit până la un roșu aprins, pe fundalul cerului de un azuriu adânc… Parcă ar fi un vis frumos! Dar e rupt din realitate!
Zanzibar este denumirea generică pentru un grup de insule din estul Coastei tanzaniene, celebre pentru plajele lor, pentru reciful de corali în milioane de culori și forme, cu pești exotici nemaiîntâlniți, apă caldă din Oceanul Indian, valuri în nuanțe de turcoaz, verde fosforescent transformat în auriu încins la apus de soare…

E-o mirare să pășești desculț prin satele de pescari din zona Bwejuu, să asculți povești despre caracatițe, balene, rechini, țestoase uriașe sau delfini, să plutești pe apă în una dintre inconfundabilele dhows – bărci tradiționale africane, să asculți vuietul apelor oceanului în timpul fluxului sau să adulmeci irezistibilele arome de fructe și de condimente tropicale, să atingi coaja nucilor de cocos sau să simți foșnetul frunzelor de palmier. Toate acestea fac deliciul unui sejur de neuitat!


Am visat să ajung în Zanzibar măcar o zi…, am căutat să simt mireasma oceanului în care nu reușisem să-mi înmoi tălpile până acum… Faptul că ghidul de anul acesta de pe Kilimanjaro – Omari Bashir – provenea din Zanzibar și purta comodele Makubadhi (sandale tradiționale de piele) și plete împletite migălos, acoperite cochet de o căciulă rotundă, croșetată de mama lui în culorile drapelului tanzanian – verde, galben, negru și alb – n-a fost nici întâmplare și nici coincidență. Tot timpul cât am coborât de pe ruta Marangu am vorbit cu el despre Zanzibar…

Mă captiva întâlnirea fictivă cu un loc despre care auzisem de toate: Stone Town – cel mai vechi oraș din Africa de Est… viză de Zanzibar pentru americani (50 USD!)… certificate obligatorii de vaccin împotriva febrei galbene… clădiri construite din corali pe la 1800… străzi și piețe înguste, ca într-un labirint suprapopulat, unde te pierzi foarte ușor dacă nu ai un ghid devotat sau măcar o hartă detaliată… kangas – straiele de pânză din bumbac 100 %, având inscripționate fiecare câte un proverb în swahili şi purtate de femei anume pentru a le acoperi capul…
Și, iată-mă, în sfârșit, pe aeroport, debarcând dintr-o cursă aeriană Precision Air… Oare ce poate fi cu atâția străini care vin aici în cohorte gălăgioase, adăugând și mai mult la vacarmul pestriț și aproape respingător din aerogară? Așa mă întrebam când am pus piciorul pe primul peron din Zanzibar. Am vrut să schimb niște bani și, uimită de prețurile care o luaseră razna complet și de praful și sărăcia lucie de pe papucii scâlciați de cauciuc ai taximetriștilor care dădeau năvală să te conducă la hotel și aproape îți smulgeau bagajele de pe cărucior ca să fie siguri că te-au câștigat de client, m-am refugiat lângă biroul de informații, locul care mi se păru cel mai sigur…

Zanzibar… locul acesta cu nume atât de exotic, orașul copilăriei timpurii a lui Freddie Mercury, născut Farrokh Bulsara… este tărâmul celor mai incredibile contraste posibile. Mă frapează tot ce văd din fuga taxiului: case coloniale de o stranie opulență, care răsar trufaș dintre colibele acoperite cu foi de bananier sau uneori chiar lăsate așa, fără acoperiș, doar urzite delăsător din niște mlădițe uscate de liane… musulmani cu fesuri pe cap – proaspăt rași – amestecați pe străzi cu copiii gălăgioși de școală – africani nativi – băieței îmbrăcați în costume albastre, îngrijite sau fetițe cu basma pe cap, toți sfioși, cuminți (watoto wazuri=good children), tare cuviincioși când dau ochii cu străini… femei negrese cu copiii atârnați în spate, adunați cocoloș în săculeții de pânză cu care-i poartă în spate… dala-dala – microbuzele deschise unde încap claie peste grămadă și pasageri, și papornițe tuflite nemilos deasupra… turiști curioși… comercianți de ocazie purtând pe cap coșuri mari, împletite, pline cu fructe exotice: papaya, ananas, mango, banane, avocado, dar și struguri, porumb fiert sau copt și nelipsitele condimente – ardei iute, coriandru, scorțișoară, ghimbir, piper de toate felurile, oregano și alte ierburi și semințe greu de descifrat în gusturi, arome și semnificații terapeutice…
În prima zi mă decid să pornesc în așa-numitul Spicy Tour. Nu rezist tentației și mă alătur grupului de australieni și germani cazați la hotelurile de pe plajă. Doar 17 dolari pentru o zi întreagă petrecută pe plantație, transport și masă de prânz incluse, plus o vizită la Peștera sclavilor din Mangapwani și popas pe plajă cu o binemeritată cură de înot și helioterapie. La ora 8.00 șoferul nostru este gata de drum și abia acum începe adevărata călătorie în lumea plantelor exotice. Prin fața ochilor mi se perindă flori nemaiîntâlnite – eleganta bougainvillea, cu flori roșii, seducătoare… arbori mirabili, de care nu mai auzisem – mkungu (castanul indian), înalt de 15 metri, mbuyu (baobabul), mvinge (pinul șuierător), mshelisheli (curpenul uriaș), mkadi (palmierul agățător) sau mnazi (palmierul roșcat) – specii de 7-8 metri înălțime. În total sunt 22 de specii reprezentative , diferite ca aromă, statură, culoare.
Abia apoi îmi rezerv timp să vizitez orașul. Ce coșmar! Atâta lume! În plus, dacă ești m(u)zungu (=alb) singur și ai un aparat foto asupra ta devii ținta tuturor atacurilor verbale și a urmăririlor neașteptate.
În Zanzibar nu poți supraviețui dacă nu cunoști câteva reguli elementare de „bun-simț” care să te ajute să te asortezi puțin cu mentalitatea culturală mult prea diferită a zonei față de restul lumii:
– Zanzibar este sigur dacă este străbătut pe timp de zi. Noaptea devine periculos; Cel mai frapapant este limbajul în graiul local – swahili – care nu seamănă cu nimic din ce am auzit pe alte continente. Am reținut anumite fraze de tipul: Bindi wa mfalme alimchukua mtoto wake kwenda kwa mama yake – Fiica regelui și-a luat copilul și a plecat la maică-sa.
– Prima regulă: „Sunt oaspete într-un teritoriu străin – mă supun obiceiurilor locale”. În semn de respect față de populația locală, străinilor li se recomandă să-și acopere umerii, genunchii sau coapsele când nu sunt la plajă. Chiar și la plajă, localnicii – bărbați și femei – intră în apă și înoată îmbrăcați. Aceste lucruri fac parte din tradiția și religia lor.
– Cei care doresc să facă fotografii vor trebui să ceară permisiunea celui fotografiat – e un teritoriu dominat de etnici islamiști care au reguli foarte stricte.
– Orice activitate turistică implică niște costuri oficiale dublate de așa-numitele „tips” – bacșișuri pentru ghizi sau îndrumători de grup. Turismul se practică tot anul, cu excepția sezonului musonic (aprilie-iunie).
– Moneda locală este șilingul tanzanian în plină inflație. Dolarii sunt foarte-foarte… seducători! Ori de câte ori întrebați un preț vi se răspunde: „25” sau ,„59” – dar nu se specifică în ce monedă… E de preferat să solicitați prețul în șilingi tanzanieni, altfel riscați să plătiți prețuri de 3-4 ori mai mari decât valoarea reală.
– Veniturile localnicilor sunt foarte modeste. Un polițist tanzanian câștigă cam 3000 de șilingi pe zi (aproximativ 2 USD), ajungând la 75-80000 de șilingi pe lună (în jur de 50 de USD). Veniturile obișnuite se mai „ajustează” cu ajutorul mitei mascate. Prețurile la produse obișnuite nu sunt mari, dar statutul de „turist” este exploatat la maximum.
– „Don’t flash your cash!” (Nu operați cu sume mari de bani la vedere!). Uneori, pentru bani străini s-au comis chiar crime. În general, criminalitatea este scăzută din cauza pedepselor aspre soldate cu închisoarea sau lapidarea (lovituri cu pietre în piața publică).
Fiecare loc atrage prin ceea ce are el unic, inconfundabil. Stone Town sau Miji Mkongwe, care înseamnă în swahili „oraș străvechi” este construit pe coasta de vest a Insulei Unguja (fostă Zanzibar) într-o zonă peninsulară de formă triunghiulară. Particularitățile arhitecturii cu specific local – swahili – se îmbină fericit cu influențe aduse, pe rând, de arabi, persani, indieni, coloniști europeni și alte nații. Casele arăbești se remarcă ușor datorită ușilor de lemn sculptate cu motive vegetale și a verandelor care invită la delectare și relaș.
Epoca de aur în istoria arhipelagului a început după invazia portugheză de la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Un aspect cu totul aparte pentru secolul al XIX-lea îl reprezintă istoria zbuciumată a sclavilor. La Zanzibar erau aduși sclavi din toată Africa Centrală și de Est: Congo, Uganda, Mozambic, Tanzania… Muzeul Sclavilor, amenajat lângă Biserica Anglicană, este mărturia cutrmurătoare a unor atrocități greu de acceptat în lumea civilizată. La subsol erau două camere – una pentru bărbați și alta pentru femei și copii, în care erau ținuți în captivitate, legați cu lanțuri grele la mâini și la picioare, cca 70-75 de sclavi, pe numai 12 m2, având în mijloc doar un culoar pe unde se scurgeau dejecțiile. Mulți dintre cei captivi mureau aici datorită sufocării, foametei sau din cauza bolilor tropicale pe care le contactau în timpul detenţiei. Cei mai mulți erau vânduți pe produse ieftine și duși pe marile plantații unde erau exploatați până la epuizare. Statutul de sclav era pe viață. După venirea britanicilor, lucrurile s-au schimbat, dar a fost foarte-foarte greu. În biserica anglicană, se vede și astăzi în fața altarului locul unde erau biciuți cu cruzime sclavii – pe jos este marmură roșie, adusă din Italia, în amintirea sângelui care tâșnea din răni. Majoritatea sclavilor erau pedepsiți până ajungeau la leșin sau sincopau, pur și simplu. După ce-și dădeau obștescul sfârșit, erau depuși în groapa comună – un loc comemorat astăzi în curtea bisericii prin intermediul unor statui foarte expresive. Sclavia s-a abolit oficial în 1873, dar, în realitate, și astăzi se mai practică forme de sclavie mascată… În Zanzibar sunt locuri unde comerțul cu sclavi a continuat mult după aceea (Tippu Tip’s House), iar pe insulă încă mai sunt domenii unde munca e deservită de „sclavi”. Dr. Livingstone este idolatrizat în toată Africa Centrală şi de Est pentru lupta sa de abolire a sclaviei. A murit pe teritoriul Mozambicului, în urma contactării malariei.
Zanzibarul nu numai că uimește, rămâne adânc întipărit în memorie. Niciodată nu voi putea uita jocul cu bile („Dao” game), cămășile largi (kunzu), chipiurile (kofia), paturile cu baldachin, obiectele artizanale din cupru, măsuțele elegant sculptate în lemn (Omani tables), adevărat filigran realizat migălos de artizani anonimi, lăzile decorate cu desene și sculpturi în motive superbe, din categoria arabescurilor autentice (Arab chests), picturile atât de tipice zonei (Tinga-Tinga paintings), fructele tropicale, mirodeniile, băile persane (Hamamni), grădinile publice (Jamhuri gardens)…
Zanzibar… Nisip alb, plajă incandescentă, palmieri şi inconfundabilele dhows plutind imperturbabil pe valurile Oceanului Indian…

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *