AJTR
Biserica de lemn din Chișinău – o bijuterie arhitecturală valorificată insuficient?
Chiar la periferia sudică a orașului Chișinău, la o distanță de câteva minute de aeroportul internațional, putem descoperi un...
Robinsonii Bucegilor
Puține sunt scrierile cu profil turistic care au fost gratulate cu Premiul Academiei Române, aşa cum s-a întâmplat cu...
Ceaun Borsec Festival – 12-15 iulie 2018 – Festival multietnic de arte și gusturi culinare
Ceaun Borsec Festival vă invită să descoperiți frumusețile și bogățiile Borsecului în circulația valorilor naționale și europene, confluențele interetnice,...
Noi, cei de la Știința – lansare carte
Înainte de a deveni „Noi, cei de la Știința” am fost nişte studenți ca oricare, prezenți la cursuri, dar nu chiar întotdeauna, cu examene trecute cu brio sau mai pe toamnă, bucuroși sau întristați de câte o notă. Înainte de a deveni „Noi, cei de la Ştiinţa”, am descoperit... Afla mai multe
Maramureş şi Transcarpatia, 2017
Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism Organizează, pentru membrii din ţară şi din străinătate, in cadrul programului anual de documentare si team-building, excursia „Maramureş şi Transcarpatia – 2017” care va avea loc în perioada 22-28 mai 2017. Programul include: vizite la obiective istorice, culturale, artistice și religioase din Maramures... Afla mai multe
Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate, ediția a VIII-a, 21 – 23 aprilie 2016, Râmnicu – Vâlcea
Fundația Amfiteatru în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate organizează cea de a VIII-a ediție a Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate, în perioada 21 – 23 aprilie 2016, la Râmnicu – Vâlcea. Evenimentul se desfășoară sub egida Clusterului Medical “Sănătate România”. Principalele obiective ale... Afla mai multe
Convocare
Membrii Asociației Ziariștilor de Turism din România sunt convocați pentru Adunarea generală care va avea loc în data de 13 ianuarie 2016, ora 17, la Phoenicia Grand Hotel din București, Blvd. Alexandru Șerbănescu, nr.87, Sector 1. Adunarea generală are următoarea ordine de zi: 1. Raport de activitate al Consiliului... Afla mai multe