AJTR
CÂTEVA ZILE  PRIN  ŢARA VULTURILOR – SHQIPЁRISЁ CÂTEVA ZILE  PRIN  ŢARA VULTURILOR – SHQIPЁRISЁ
Autor: Prof. Andreea-Ileana Danielescu -cercet. şt, gr.II ICSM, UCDC- Am ajuns în Albania la ore târzii ale nopţii după un drum lung, nesfârşit de... CÂTEVA ZILE  PRIN  ŢARA VULTURILOR – SHQIPЁRISЁ

Autor: Prof. Andreea-Ileana Danielescu
-cercet. şt, gr.II ICSM, UCDC-

Am ajuns în Albania la ore târzii ale nopţii după un drum lung, nesfârşit de lung, început la Bucureşti în zorii zilei, străbătând Bulgaria, apoi Macedonia. În oraşul unde am poposit, de la balconul camerei de hotel, prin bezna nopţii întreruptă de o mare reclamă pe clădirea de vis-a-vis -care afişa, în roşu strident, data, ora locală, temperatura aerului- şi de lumina lunii aproape rotundă, am zărit un colţ de luciu de apă zbătându-se în energia valurilor şi degajând continuu, la mal, un inconfundabil fâşâit de supunere.
Eram sigură că nu eram la mare, dar nu aveam nici cea mai vagă idee despre ceea ce urma să-mi bucure ochii şi sufletul după răsăritul soarelui…
Mă aflam la Pogradeç sau Enkelana, în sud-estul ţării, pe malul lacului Ohrid, graniţă naturală cu Republica Macedonia. Un oraş cu aproximativ 30.000 de locuitori, cu istorie milenară, străjuit la nord şi la sud de munţi carstici, ca o citadelă, pictaţi de penelul toamnei în culori pastelate, ocrotind cu blândeţe întinderea de apă, unindu-se, în depărtare, cu fraţii lor macedoneni. O frumoasă staţiune de vacanţă de care se bucurau, mai demult, doar conducătorii ţării, în frunte cu dictatorul Enver Hoxha. Parcuri cu vegetaţie mediteraneană, cu statui inspirate, dedicate celor ce şi-au lăsat numele înscris în cărţile de aur ale culturii albaneze – scriitori, pictori, istorici –. Mici localuri şi cafenele unde eşti primit şi servit ireproşabil, cu alei cu „stele” în memoria unor personalităţi, cu boutique-uri cu marfă rafinată şi preţuri accesibile. Maşini puţine, cu mărci interesante, deşi nu toate strălucind a nou, oameni îmbrăcaţi modest pe străzi, curioşi la vederea turiştilor.
Atmosfera unui orăşel de provincie, liniştit, curat, adormit puţin după închiderea sezonului estival, unde bărbaţii se întâlnesc la cafenele şi discută ei ştiu ce. Femeile, însă, se arată mai puţin străzilor, stând acasă, cu grija gospodăriei şi a copiilor.
Am fost uimită să văd că apa lacului Ohrid este curată ca şi cristalul. Considerat cel mai vechi lac din Europa şi printre cele mai vechi din lume, Ohrid se află la 695 m altitudine, are o suprafaţă de 358 km² (din care 1/3 aparţine Albaniei), un ţărm desfăşurat pe 88 km şi o adâncime de 289 m, fiind cel de-al şaptelea lac, după adâncime, din Europa. Depozitarul unei flore şi faune de excepţie, Lacul Ohrid se află actualmente în atenţia Băncii Mondiale în scopul finanţării unui proiect pentru asigurarea standardelor de protecţie.
„Shqipёrisё” trăieşte cu mândrie sub ocrotirea drapelului său, roşu ca sângele, apărat cu îndârjire de vulturul bicefalic şi gheare crâncene. A fost stindardul de luptă al marelui erou George Castriota Skanderbeg care, în secolul al XV-lea a condus o răscoală împotriva turcilor şi a adus, pentru 35 de ani, independenţa pentru unele regiuni ale ţării. Legenda spune că albanezii se consideră ei înşişi coborâtori din vulturi, numindu-se „skhypetars”, adică „fiii vulturilor”. Caracterizaţi de un patriotism demn de admiraţie, extrem de ospitalieri, de sinceri, cu suflet mare, deschis spre sentimente adevărate, urând minciuna şi făţărnicia, devin nemiloşi în faţa duşmanilor sau a celor ipocriţi. Un popor puternic, cu trăsături dure, săpate, parcă, în piatra stâncilor şi în adâncimea prăpăstiilor ameţitor de primejdioase…
În vest, Marea Ionică şi Adriatica scaldă ţărmul cu generozitate meridională. Printre falnici palmieri, printre arbuşti cu flori ce îmbălsămează aerul falezelor, se profilează siluetele elegante ale hotelurilor luxoase din staţiunile de litoral, cu nume exotice, cu rezonanţe atrăgătoare: Saranda, Vlora, Durres, Berati… Adevărate bijuterii ale rivierei albaneze, cu localuri luminate discret, cu meniuri tradiţionale şi preparate extrem de gustoase, cu vin bun şi bere locală. Servicii oferite de un personal bine instruit, eficient şi cu zâmbet nedisimulat, mese aranjate cu stil. Magazine cu suveniruri frumoase, de bun gust, unde vânzătorii îţi înmânează, ca bonus, vederi cu privelişti superbe din ţară. Din loc în loc, auzi muzică interpretată la chitară, vioară şi violoncel, ce-ţi induce o stare de bine, de relaxare, de bucurie…
Spre centrul ţării, drumurile duc la Tirana, aşezare fondată în 1614. O capitală cu nume mai puţin ospitalier, cu multe clădiri ce amintesc de anii comunismului, dar şi cu edificii noi, moderne, cu magazine atractive, cu maşini de ultimă generaţie, cu firme de prestigiu internaţional unde se derulează activităţi prospere, întreaga imagine generală a ţării arătând că, în Albania, interesul investiţional internaţional este major. Ca în orice capitală, oameni grăbiţi spre locurile de muncă. Cei în vârstă, dar şi cei mici, profitând de ani cu mai mult timp liber, socializează în parcurile cu floră de excepţie, copacii dezvăluindu-şi vârsta prin ridurile adânci ale scoarţei, dar oferindu-şi, cu blândeţe, umbra deasă a frunzişului. Turle de biserici ortodoxe, siluete zvelte de minarete, într-o perfectă armonie, ca şi viaţa albanezilor aparţinători la diverse religii, întregesc portretul Tiranei, ultimul loc unde ne-am plimbat paşii în ţara vulturilor.
Pe drumul de întoarcere nu m-am putut desprinde de imaginea de excepţie a celui ce ne-a însoţit în această călătorie, o mare personalitate a vieţii culturale şi ştiinţifice albaneze şi europene, d-nul Academician Prof. Dr. Kopi Kyҫyku, pasionat de tot ce înseamnă România, vorbindu-ne limba absolut perfect, dovedind trainice cunoştinţe despre literatura, arta, muzica, istoria neamului şi a ţării, geografia, politica, economia, viaţa socială cu toate problemele ei actuale. Pe de-o parte, momente de stupoare pentru tot ce ştia domnia sa. Pe de altă parte, de dezamăgire că mulţi dintre noi, românii, trăim într-o mare ignoranţă, lipsiţi de orice interes pentru ţara care ne-a dat un statut şi o naţionalitate. Cred că înainte de a da vina pe unii şi pe alţii, trebuie să ne blamăm pe noi înşine şi să mai acceptăm exemple demne de tot respectul. În afară de limba, cultura şi civilizaţia românească, d-nul Academician stăpânea la fel de bine limbile italiană, greacă, franceză, rusă, engleză, germană, bulgară… citând din clasici ai literaturilor respective, recitând versuri, evocând evenimente din istoria şi cultura ţărilor respective, unele definitorii pentru istoria frământată a întregii zone balcanice, un adevărat mozaic.
Vă mulţumesc, D-le Academician Kyҫyku, pentru lecţia de cultură!
Mulţumesc „Vulturilor” pentru prietenia şi căldura sufletească cu care m-au primit în ţara lor!

  • Kopi Kyçyku

    8 octombrie 2012 #1 Author

    Mult stimată doamnă profesor Andreea – Ileana DANIELESCU,
    O coincidenţă plăcută face ca publicarea acestui articol minunat , să intre în “rezonanţă” cu traducerea în albaneză (din partea mea) a eseului Domniei Voastre “Din nou cartea” (Orizont cultural, anul I, nr.2, martie 2012, pp. 9 – 10).
    Mulţumindu-Vă din tot sufletul pentru cuvintele elogioase exprimate atât de frumos şi cald la adresa ţării, a poporului meu şi a mea personal, ţin să subliniez că pentru mine a fost un adevărat privilegiu să însoţesc grupul doct, din care aţi făcut parte şi dumneavoastră, nobilă doamnă, în cursul şederii sale în Albania.
    Cu deosebită stimă şi recunoştinţă,
    Kopi Kycyku

    Răspunde

  • Filme online

    9 octombrie 2012 #2 Author

    Scuze pentru deranj. Va intereseaza un schimb de link cu Filme-Online.TV? Va puteti inscrie pe site-ul pe http://www.filme-online.tv, la sectiunea Parteneri.

    Răspunde

  • Vanina

    9 octombrie 2012 #3 Author

    Tot sa alegi o astfel de locatie, presupun ca nu este foarte scumpa comparativ cu alte locati, sunt curios care este povestea cazari!

    Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *