AJTR
Poveste de toamna Poveste de toamna
Text: Simona Lazar Intre stalpii de lemn vopsit ce sprijina acoperisul, siruri-siruri de bureti pusi la uscat. “Pe sorturi”, cum zice “mama mare”, adica... Poveste de toamna

Text: Simona Lazar
Intre stalpii de lemn vopsit ce sprijina acoperisul, siruri-siruri de bureti pusi la uscat. “Pe sorturi”, cum zice “mama mare”, adica dupa felul lor: galbiori, ghebe, varza-padurii, creasta-cocosului, manatarci, hribi… Insirati pe ata colorata, par siraguri de margele de atarnat la gatul cerului. O zgatie de fata intinde mana sa apuce o felie de hrib din randul cel mai de jos. Buretele uscat pocneste usor si se rupe in doua, lasand in urma-i sirul stirb. Stirb ca si rasul copilei de 7 anisori. “Mam’ mare, mam’ mare, unde-s hribii culesi de mine?” “Uite aici si aici, si aici…” – ii raspunde “mam’ mare”, aratand cu mana cand pe un sir, cand pe altul…
Copilul o zbugheste in ograda, unde o asteapta tovarasi de joaca – doi pisoi, un catel zgribulit, cateva oratanii – , iar bunica se asaza pe prispa, langa noi, mai varstnicii, povestindu-ne o intamplare dintr-o dimineata nu foarte de demult.
Plecase din zori la padure, impreuna cu Arina, nepoata. Plouase in ajun si era ceasul acela din toamna cand – de sub frunzele anului vechi, “innoite” de foi abia atinse de rugina – bureti de tot felul ieseau la lumina. Copila pasea voiniceste langa ea, desi cu oarecare nemultumire, caci somnul inca-i mai dadea tarcoale, incetinindu-i cand si cand mersul. Atunci se-mbufna si scancea, si parca si padurea i se-mpotrivea, agatandu-i basmaua cu bratul unei crengi uscate. “Arina – o striga mam’ mare – , ia du-te tu si vezi, langa stejarul acela, n-o fi vreun hrib?” “Nu-i, mam’ mare, nu-i!” Si nici nu misca… “Hai, du-te!” Un pas urias, inca unul. Sub o tufa, asteptau cuminti hribi parca desenati, cu arcuiri perfecte. Cinci: doi mari si, langa ei, alti trei mai marunti. “Ce frumosi sunt!”, se mira Arina. “Uite, aici e mama-hrib si aici tata-hrib!” Si-i arata cu degetul pe cei mai inalti. “Ei sunt baietii si ea e fetita, ca-i mai subtire si mai rosie-n obraz.” Si rase de se umplu de rasul ei padurea.
Ridic privirea spre sirurile de bureti pusi la uscat. Care sa fi fost “fetita-hrib”, cea cu obrazul rosind?

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *