Text: Nicolae LUPU, vicepreședinte AJTR
La Gala Premiilor AJTR, în ianuarie 2020, Premiul „Vinul, frate cu turismul” s-a acordat „somelierului de elită” Sergiu NEDELEA. În egală măsură este laureat al Premiului „Cel mai bun somelier”, de la Gala HoReCa Awards, în trei ani consecutivi, ultima dată în noiembrie 2019.
Pe firul timpului, somelierul s-a făcut cunoscut în prima parte a secolului al XIV-lea, ca un cărăuș care aproviziona cu hrană și vin sediul papalității de la Avignon, din Franța. De teama comploturilor și a atentatelor cu otravă, papii aveau obiceiul de a examina puritatea băuturii pe o picătură de vin turnată pe medalionul episcopal din argint și așa s-a născut cupa somelierului – simbolul de astăzi al profesiei. Cu timpul, somelierul s-a „sedentarizat”, din cărăuș transformându-se în pivnicer. Sensul actual al termenului a fost consacrat pe la 1812.
Tot în secolul al XIV-lea, la 2.000 km distanță, la curtea domnilor din Țara Românească și Moldova, este atestat documentar paharnicul cel mare, unul dintre cei câțiva boieri de sfat, adică sfetnici, și anume cel care avea în grijă băutura domnului, garanție că aceasta nu este otrăvită. Cu timpul, un alt personaj care se va impune va fi pivnicerul.
Este perioada Micului Paris și Belle Epoque când termenul sommelier trebuie să fi fost „importat” în Regatul României. Acum se deschid mai multe hoteluri bune, „perla coroanei” reprezentând-o Athénée Palace, din 1914, cel mai luxos și cosmopolit hotel al Capitalei până în 1971, la inaugurarea hotelului InterContinental. Cu trei ani înaintea hotelului Athénée Palace, aceeași societate franceză dădea în folosință hotelul Palace din Sinaia. Din acei ani, din septembrie 1912, bibliofilul Ion C. Rogojanu deține o carte poștală prin care șeful somelier de la hotelul Palace, Ioan Vlad, primea urări de bine din partea ajutorului său, aflat cu treburi la București. Mai târziu, prin 1933, restaurantul, „de prim rang”, al hotelului Palace din Sinaia va fi ținut de „Casa Grégoire Capșa” din București.
După al Doilea Război Mondial, vreme de jumătate de secol, somelierul pare să fi fost pus în paranteză. Nici măcar în cărțile de specialitate, atâtea câte apăreau, nu mai era menționat.
După 1989, încet-încet, vechea ocupație a dobândit din nou recunoaștere. S-au organizat cursuri de calificare, inițial acestea fiind rezervate chelnerilor cu minimum doi ani vechime. În 1995, la București, a luat ființă Asociația Națională a Chelnerilor, Barmanilor și Somelierilor din Turism, pentru ca, în 1999, regretatul prof. Radu Nicolescu să fondeze Clubul Național al Someleriei din România. În același an, prof. Radu Nicolescu publica traducerea intitulată Somelierul, profesia viitorului, urmată, în anul 2000, de o altă carte, Degustarea vinurilor. Tot atunci, în urmă cu exact 20 de ani, a fost organizat pentru prima dată, „într-o manieră occidentală”, Concursul național „Trofeul someleriei”.
Din 2003, somelierul este înscris în COR – Clasificarea Ocupațiilor din România. Normele de clasificare pe categorii a unităților de alimentație de asemenea îl au în vedere, însă legiuitorul pare precaut, dacă nu nehotărât: în anii 1995-2008 somelierul era criteriu obligatoriu la categoria lux, respectiv la categoriile 4-5* (după schimbarea modalității de exprimare a categoriilor); în perioada 2008-2010 a fost „retrogradat” la statutul de recomandare, pentru ca mai recent somelierul să devină din nou criteriu obligatoriu – o vreme la categoriile 4-5*, iar mai apoi, până în ziua de astăzi, pentru restaurantele și barurile de 5* (vezi Ordinul președintelui ANT nr. 65/ 2013). Apropo, după numărătoarea Institutului Național de Statistică, în România sunt 38 de hoteluri 5*. Măsura în care criteriul încadrării unui somelier se respectă cu adevărat este o altă poveste. Pentru restaurante cu mai puțin de 5* ar putea fi încheiat contract de consultanță cu un somelier. Cum-necum, ideal ar fi ca orice chelner să dețină abilități specifice.
Pe temeliile Clubului Național al Someleriei, acum somelierii gravitează în jurul a 2-3 asociații profesionale. Însă sectorul în care sunt tot mai prezenți este reprezentat de marile rețelele de vânzare cu amănuntul.
Dintre toți somelierii activi, cel mai cunoscut și care se afirmă aproape olimpian este Sergiu NEDELEA. În timpul acesta sunt colegi de breaslă care par a fi animați mai degrabă de ambiții profesionale mărunte. Am spune că laureatul AJTR poartă cu fală „povara” tradiției acestui „meșteșug” secular. Este creator al unei platforme de formare profesională în domeniu, cuprinzând un curs autorizat de somelieri și o agenție de somelieri. Sub semnătura prof. Sergiu Mihail NEDELEA au apărut două cărți, și anume Caietul Somelierului – Ghid pentru aspiranți și profesioniști și, respectiv, Povestiri cârciumărești. Există viață după nota de plată! (coautor). Ca publicist este autor al câtorva sute de articole. Poate doar Cătălin Păduraru, un alt pasionat al artei vinului, dacă a mai publicat atât de mult.
Mai mult decât oricine altcineva, Sergiu NEDELEA poate fi identificat cu someleria. Titlul articolului ne-a fost inspirat de expresia „The Hilton – the hotel”, utilizată la un moment dat pentru hotelurile Hilton, inclusiv pentru vechiul hotel Athénée Palace, devenit Hilton în 1997. Spor în continuare, maestre Sergiu NEDELEA!
