AJTR
Turismul responsabil în Australia Turismul responsabil în Australia
Cu puțin timp în urmă, pe durata unei călătorii în Australia, aveam să descopăr cum s-a abordat turismul din acest unghi într-o zonă din... Turismul responsabil în Australia

Text și foto: Cristian Hristea

Exemple de bune practici: KURANDA

Turismul responsabil aduce cu sine prosperitate, un trai mai bun pentru localnici și pune în valoare potențialul economic al locului respectiv.

Cu puțin timp în urmă, pe durata unei călătorii în Australia, aveam să descopăr cum s-a abordat turismul din acest unghi într-o zonă din nordul țării. La 25 de km de Cairns, unde se află Marea Barieră de Corali, a luat naștere un coridor de viață sălbatică, având două centre de biodiversitate: Parcul Național Kuranda și Parcul Național Barron Gorge. Aici se află și localitatea Kuranda, situată pe partea de est a masivului Atherton Table Land. În zona unde râul Barron începe să coboare în trepte către coastă, descoperim populația Djabugay, cu o vechime de 10.000 de ani, din limba căreia – denumită yindinyi – provine și denumirea Kuranda – care înseamnă „plantă cu ghinde” – și care se află în Myola, tabăra principală din Câmpul Bătrânilor.

Prima așezare a albilor va lua naștere în 1885, creată de Thomas Behan. Doi ani mai târziu, începe construcția căii ferate, ce se va termina în 1891. Din 1936, începe să fie folosită și pentru turiști, iar în 1995 este supusă la reparații majore după ce a fost distrusă de căderile de piatră. Calea ferată poartă denumirea de Kuranda Scenic Railway și are 37 de km lungime, care se parcurg într-o oră și 55 de minute. Drumul de fier ce pleacă de pe coasta Cairns trece prin 15 tunele, făcute cu mâna și traversează 37 de poduri, la o altitudine de 328 de metri, șerpuind prin masivele Great Dividing și Mac Alister, printr-un peisaj încântător, cu păduri tropicale și numeroase cascade, cele mai impresionante fiind Stoney Creek Falls și Barron Falls, pentru a ajunge la Kuranda, nu înainte de a opri în micuțele așezări: Stratford, Freshwater și Redlynch.

Tot în acea perioadă, prinde contur un plan îndrăzneț al lui George Chapman, și anume realizarea unui „skyrail” – o telegondolă în lungime de 7,5 km, care parcurge Parcul Național Cheile Barron. Pot încăpea șase persoane în cabină, iar când s-a deschis, la 31 august 1995, avea 47 de gondole și a costat 35 de milioane de dolari australieni. În 1997, s-a ajuns la 114 gondole (au mai costat și acestea 2,5 milioane de dolari australieni), iar în 2013, au montat podele de sticlă la 11 cabine. Construcția este impresionantă. Sunt 32 de piloni, muncitorii au lucrat în echipament sterilizat pentru a nu afecta ecosistemul și a nu lua anumiți microbi. Ei au mers tot timpul pe jos. Transportul pilonilor s-a făcut cu elicoptere, ce au cărat 900 de tone de oțel. În 2002, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și prințul consort Philip s-au bucurat de călătoria cu skyrail-ul. Această atracție turistică a fost prima din lume care a primit, în anul 2012, distincția Platinum Earthcheck Acreditation.

Kuranda este plină de magazine de suveniruri, cafenele, restaurante și baruri situate pe străduțe chic, dar mai oferă și alte atracții precum: Rezervația de animale sălbatice (unde poți să vezi aproape de tine ursuleți koala, canguri sau temutul diavol tasmanian) și Rezervația de fluturi, o adevărată simfonie de culori zburătoare.

Pe lângâ toate acestea, la sfârșitul călătoriei cu skyrail-ul, se ajunge la Caravonica, unde se află Tjapukai Aboriginal Cultural Park. Aici, timp de aproape două ore, turistul are posibilitatea de a interacționa cu aspecte ale culturii Djabugay sau Tjapukay – o parte integrantă din cultura aborigenă yidinic, apropiindu-se astfel de religia bulluru, de șarpele curcubeu gudju gudju – în formă de șarpe-covor sau învățând să arunce sulița și, mai ales, bumerangul.

Responsabilii turismului din zonă au pus cap la cap toate aceste nestemate și au creat un giuvaier care strălucește pe cerul turismului australian și nu numai. Și vizitatorii și localnicii, toată lumea are de câștigat.