Călătoriile AJTR: VRANCEA CU CIREȘE LA URECI

Plec la drum în Vrancea ca o locomotivă veche cu cărbuni încinși de curiozitate. Folosesc ca leitmotiv cireșii. Aș putea să povestesc despre floarea de Sakura, simbolistica cireșului ca drum al vieții către moarte, de Nică a lui Ștefan a Petrei, de cultul românilor care leagă la Moșii de vară cireșe la cănile pline cu vin, sau fetele care dansează primăvara cu cireșe la urechi. Dar ați întrebat ce legătura are asta cu circuitul nostru turistic în Vrancea? Are! La începutul primăverii, se găseau la prețuri exorbitante în piața Obor „cireșe de Vrancea”. Curioasă din fire am cercetat discret lădițele negustorilor de cireșe. Pe ele scria „made in Peru”. Drumul lor lung din Anzi ar motiva poate prețul uriaș. Mi-am propus atunci să „reabilitez” cumva cireșele românești într-o lume în care răul, înavuțirea rapidă, lăcomia înving adesea. provocatoare. Au râs în valuri cireșe roșii, galbene, negre năpădind curțile, gardurile, scândurile.

DRAGOSLOVENI – Muzeul Memorial Alexandru Vlahuță

A doua oprire în periplul nostru, ca să zicem așa, casa – de fapt, un conac mai modest – a ultimei soții a Alexandru Vlahuță. Prin grija unor iubitori de cultură și tradiție vrâncene, acest muzeu a devenit un loc de aducere aminte. Într-o curte plină de flori și inundată de „cireși”, această casă cu stare, cochetă, fără ostentația luxului, adăpostește documente și urme ale trecerii prin aceste locuri și ale unor mari scriitori ai vremi, iatacul mic, locul de rugăciune, biroul, sufrageria, aranjate cu mobilier al epocii, inspirau ospitalitate, gravitate, dar și taifas.

Așa ne-au întâmpinat și gazdele noastre, românește, primitoare, profesionist.

După vizitarea casei și o privire cu tâlc către Vlahuță, am fost invitați sub „cireș” la o gustare, vișinată, prăjituri, aperitive și cireșe.

Ne-am despărțit de gazdele noastre cu gândul la autorul „României pitorești”, care a trăit și creat aici, la Dragosloveni, timp de paisprezece ani…

PANCIU și IOAN SLAVICI

 Oraș cochet, cu deschideri multiculturale, cu piețe volante și restaurante șic. În vârtejul multor ideologii, tradiții, acest oraș cosmopolit a rămas statornic tradiției.

Astăzi, cei care îl diriguiesc își propun multe proiecte care să-l modernizeze, să așeze orașul Panciu într-un binemeritat circuit turistic. În perioada interbelică funcționa aici chiar și un Cazino. S-a prăbușit la cutremurul din 1940… 

Mânăstirea Brazi – sau „De la cruce” – PANCIU

La Vecernie, am poposit la Mânăstirea Brazi. Ctitorul, acum și trecut în rândul sfinților, este IERARHUL Mucenic Teodosie. Am urcat pe un drum șerpuit spre schitul vechi. Paraclisul, monument istoric, arată ca un semn locul de rugăciune. Am ajuns la slujba Vecerniei. Surorile și măicuțele cântau în canon cu femei ale locului.

În corul umbrelor țintuite în timp icoane vii, se distingea vocea clară a Maicii Starețe. Mirosul de tămâie, cânturile psaltice, simplitatea te apropiau întru dumnezeire: o atmosferă, o stare purificatoare. Pe o masă, sub privirea Maicii noastre Prea Sfinte, ardea o candelă. Lumina ei blândă ne îndruma spre străchini pline de cireșe și litie. Aveam să aflăm că litia, adică pâine și vin, în ritualul ortodox se împarte la Vecemie pentru a întări sufletul și trupul, alături de o scurtă rugăciune. Printre brazi, silueta Sfântului parcă ne urmarea întru credința.

SOVEJA

Urcăm încet spre biserica ctitorită de Matei Basarab.

Mirosul florilor rare de munte, liniștea parcă ne îndemnau să pășim cu grijă, anume să nu deranjăm nălucile rătăcite ale celor adormiți.

Ajungem în spatele bătrânei ctitorii a împăcării între cei doi aprigi domnitori Matei Basarab și Vasile Lupu. Mari ziditori de însemnate edificii închinate Celui de Sus. Aici, o placă modestă, ne amintește de odihna de veci a celui ce a fost SIMION MEHEDINTI – geograf, filozof, cărturar, mare iubitor de neam și țară, uneori nedemn și crunt judecat pentru crezurile lui. 

Încărcați de pace și tihnă am poposit la o „Mierărie”. Aurul dulce e cu grijă pregătit de albine în căsuțele răcoroase de la poalele pădurii.

Aproape fiecare casă are stupi. De la Mierărie am cumpărat miere de zmeură, de pădure, de fâneață, faguri cu căpăceală.

Da, un îndemn din toată inima: cutreierați traseele montane ale Vrancei cu locuri mirifice: Mânăstirea Năruja, Lepșa, cascada Putnei, Cheile Tișiței, Focul Viu de la Andreiașu de Jos. 

N-ar trebui părăsit meleagul înainte de a intra și în casa lui Moș Ion Roată, veritabil monument de arhitectură arhaică vrânceană.

La familia Fănică Panciu

Obosiți, după o zi lungă de dimineață până în seară, ne oprim în fața unor porți ca de cetate. Intrăm în curtea largă a familiei Panciu. În cioareci, fote vechi, opinci, ne întâmpină un ansamblu folcloric de excepție. Bătrâni și tineri jucau într-un ritm captivant, autentic, cu ecouri, probabil, ale pre-creștinismului dacic.

Mi se pare sau este aievea: o lumină difuză de aur părea să configureze cireși. Din ce fire tainice să le fi fost țesut farmecul, din ce amestec, dacă după zeci de ani au aprins în mine visuri cu DORUL de cireși !?

La masa noastră rondă, s-au nimerit a fi și două doamne încântătoare, soțiile marilor actori Alexandru Lulescu si Nae Constantin. Ne-am îndestulat cu istorii din alcovul nesecat al teatrului. Cu tâlc se strecurau în conversațiile noastre romane citite, versuri, amintiri. Muzica nu prea ne lăsa să stăm locului. Într-un vârtej de Ciuleandra, ne îndreptăm când spre mesele cu toate bunătățile gastronomice, când spre ringul de dans.

Marafeturile gastronomice au fost pregătite cu dragoste de harnicele doamne Panciu.

În lumina serii, plini de bucurie sinceră, am înțeles mai bine ce înseamnă Familia.

Emoția a fost completată cu un mare tort unde era scris:

La mulți ani împreună, AJTR !

Profesionalismul, dăruirea și perseverența sunt crezul nostru!

În drumul nostru, am fost însoțiți de tânăra familie de medici Traian și Andreea Panciu. Veseli, discreți, educați, căutători de locuri insolite, ei transmit în călătoriile lor „mirabila sămânță” a iubirii de natură, neam, de cultură, de valori perene.

Am învățat cu AJTR că fiecare deplasare este o oportunitate pe care trebuie s-o culegi, s-o guști, s-o împarți cu prietenii. Am înțeles, de la cei mai înțelepți ca mine, că pășitorii și promotorii întru locurile neștiute ale României și numai, ar trebui să fie informați, empatici, să aibă opinii, să râdă și să adâncească prietenia adevărată. În acest grup, organizarea, abilitățile sociale mișcă întotdeauna pendulul ființei umane și îndemna spre alte proiecte.

Vă indemn să parcurgeți tărâmul mistic al Vrâncioaiei, al Mioriței, să ascultați în tihnă muzica munților, să vă „sfințiți” cu măsură din vinurile alese!

Și uite așa, cu bucuria de a regăsi cheia Raiului personal, cu „cireșii în gând ne-am întors spre București, poate, fie și pentru scurt timp, tămăduiți de rele, ambiții și griji…

Ne-a condus un apus de soare ireal, chimic, o minge de foc portocalie, impresionistă.

Filmările și fotografiile vor intra într-un alt la montaj.

Vom aminti

De nopțile vii

În sâmbure de mai

   Cu cireșe-n evantai.

P.S. Cu totul întâmplător, a doua zi am primit de la prietena Liliana, cireșe…

Adriana Irina DUMITRESCU

galerie foto: