Cimitirele reprezintă mai mult decât capătul ultimei călătorii de care nimeni nu are scăpare. Conotațiile lor sunt, firește, mult mai profunde. De la impresia de expoziție cu ingenioase lucrări de sculptură și arhitectură, ba și de antropologie, de fizionomii și veștminte ori inscripții grave sau chiar hazlii, la senzația că ai în fața ochilor cronica unei localități, arhiva specială a comunității registrul se tot lărgește. Mai mult, în anumite situații, cimitirele se dovedesc chiar un fel de „cărți de identitate”. Arheologii știu foarte bine aceste lucruri, ca și istoricii adevărați, cum a fost, bunăoară, savantul Vasile Pârvan. Într-un fel, civilizația umană și-a înfiripat începuturile în universul… cimitirului. Mai exact, odată cu statornicirea cultului morților. Scria marele istoric în stilul său fermecător: „Oamenii noi, înflorind în marea lumină a vieții, se pleacă cu reculegere spre pământul unde dorm oamenii vechi, din tăria cărora au crescut ei, oamenii noi, ca florile noi din pulberea florilor vechi.
Afla mai multeExistă o jenantă și virulentă feisbuceală a unor foști colegi din diverse conjuncturi și… epoci. Unii dintre ei mi-au fost sau îmi sunt chiar mai apropiați. Cei mai mulți au rămas însă precum pantofii cu care dacă ai călcat strâmb (ori stâng, dacă vreți!) deformați rămân pentru totdeauna. I-am văzut dând în clocot, parcă mai mult decât oricând, în preajma Paștelui, invocând mai cu seamă izolarea din această perioadă cu corone și jerbe. Cu foarte puține excepții, îi știu ca fiind atei sau, oricum, într-o relație crispată cu biserica, cu cele sfinte în general. Dar ce contează… Pe acest fundal al unor elanuri ce-ar fi meritat o canalizare spre fapte în concordanță cu vârsta, experiența și decența, dacă nu chiar intrarea într-un fel de silenzio stampa (mă rog, ziariștii n-au cum să fie captivii unei astfel de stări) mi-am amintit de câteva momente când nici cu gândul nu gândeam din depărtarea pe care o aveam față de 65+…
Afla mai multeÎn urmă cu câteva luni, un fost coleg de birou mi-a dăruit o carte nouă… de 10 ani. Timpul nu mi-a permis s-o citesc cu atenție până de curând. Acum regret întârzierea…
Afla mai multe150 de ani de la primele drumuri de fier din România. Cu 15 ani în urmă, viitura de pe râul Argeș a dărâmat unul dintre pilonii de susținere ai vechiului pod feroviar de la Grădiștea, și cea mai veche linie de cale ferată de pe teritoriul României (România cea de până la Unirea din 1918, și vă voi explica mai jos de ce fac această precizare) a devenit nefuncțională. Vechea rută feroviară Giurgiu-București, inaugurată la 19 octombrie 1869, a devenit, pentru totdeauna, pagină de istorie. Proiectată să fie construită încă din vremea lui Al. I. Cuza, a fost dată în folosință la doar câțiva ani de la urcarea pe tron a celui ce avea să fie primul rege al României, întemeietor de dinastie…
Afla mai multePotențialul de dezvoltare al comunităților stă în capacitatea membrilor acestora de a-și valorifica resursele
Afla mai multeTurismul responsabil se concentrează pe transformarea locurilor în unele mai bune pentru oameni, atât pentru locuit, cât și pentru vizitat.
Afla mai multe