AJTR
Altfel despre 24 Ianuarie… Altfel despre 24 Ianuarie…
Merită să vedeți aceste imagini. Și chiar să suferiți pentru ele. Sunt ilustrații care alcătuiesc o cumplită cronică a ceea ce a ajuns să... Altfel despre 24 Ianuarie…

Merită să vedeți aceste imagini. Și chiar să suferiți pentru ele. Sunt ilustrații care alcătuiesc o cumplită cronică a ceea ce a ajuns să fie Conacul de la Solești – Vaslui. Un monument istoric care încorporează memoria luminoasă a Elenei Cuza și a lui Al. I. Cuza, domnitorul Unirii înfăptuite la 24 Ianuarie 1859. Și nu numai. În ce stare a ajuns acest edificiu, care reprezintă un reper al istoriei și identității noastre, ar trebui să ne crape obrazul de rușine. Dacă am mai avea puțin obraz și măcar un strop de onoare…

Conacul de la Solești este o zidire realizată la începutul veacului al XIX-a de logofătul Iordachi Rosetti-Solescu și soția sa Catinca (Ecaterina), nepoata lui Dumitrache Sturza, întemeietorul castelului de la Miclăușeni-Iași. Iordachi și Catinca sunt părinții Elenei Cuza, prima Doamnă a României. Dar și ai lui Theodor Rosetti – prefect al Vasluiului, ministru și prim-ministru al României, membru fondator al faimoasei Societăți „Junimea”, Membru de Onoare al Academiei Române etc. Ca și ai lui Dumitru Rosetti, fost și el ministru. Toți trei – personalități cu totul remarcabile – și-au petrecut copilăria la Conacul din Solești… Și nu numai despre copilărie este vorba. Mai mult, Elena Doamna, o veritabilă martiră, a dorit să fie înmormântată la conac, mai exact în curtea bisericii, ctitorită tot de părinții ei. Ceea ce s-a și întâmplat în aprilie 1909… 

Cu o educație aparte și o noblețe sufletească fără seamăn, actele de caritate ale Elenei Cuza au stârnit recunoștința și admirația unor generații întregi. A fost, dacă se poate spune așa, o exemplară precursoare a reginelor Elisabeta și Maria. 

Nu știu dacă fotografiile ilustrează însă cu adevărat starea dezastruoasă în care se găsește la această oră Conacul de la Solești. Văzându-l, rămâi cutremurat de nesimțirea fără margini, de neobrăzarea revoltătoare a celor care au făcut posibilă această imensă batjocură față de un simbol al României. Chiar să ne fi dispărut și ultimul strop de rușine? 

Există personalități care aparțin nu numai familiilor lor. Tot așa și unele zidiri ori monumente care se încarcă pentru totdeauna cu un alt destin. Dincolo de orice fel de justificări, care se ascund în spatele unor insidioase „moșteniri”, ele aparțin și identității noastre ca neam. Să ni se fi spălat creierul chiar în așa măsură încât să alunecăm definitiv în barbarie? 

Mihai OGRINJI