Într-un peisaj paradisiac, drumul dintre Orhei și Soroca, șerpuind printre coline împrimăvărate, anunța înnoirea anotimpului. În acest timp al armoniei dintre pământ și cer în Basarabia se simțea, prin purificări spirituale, profundele iluminări ale sufletului românesc.
M-am simțit acasă ascultând în sfintele mânăstiri și biserici pictate de zugravii legendarilor voievozi clopotele și toacele, care ne deslușeau muzica tainică a Universului. Era acea atmosferă în care se pregătesc sărbătorile pascale, cu lumina din candelele străvechi din altarele ortodoxe voievodale, care sunt în rugăciune de veacuri. Bisericile Basarabiei, unele pictate în exterior, în această perioadă de sfințenie par ouă încondeiate în timp, prin însemne istorice, scrise cu străvechi simboluri creștine sau precreștine.
Am văzut Basarabia până la Nistru – minunat pământ românesc – plin de podgorii, renumite încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, un ținut prin care șerpuiesc râuri înconjurate de păduri, coline semănate cu grâu – o mare de verde intens – alternând cu alte culturi, orânduite geometric pe suprafețe imense de la Orhei la Soroca.
Iazurile Orheiului – ochii cerului plini de stelele dumnezeirii – dăruiesc apa pentru irigarea pământului fertil și roditor dar sunt și oaze de liniște și de pescuit.
De-a lungul celor 12 localități, pe valea Răutului, un afluent de dreapta al Nistrului, se derulează dealurile de calcar, ce au adunat istorie. În arealul Orheiului se află primul Parc Național al Republicii Moldova de 32.000 de ha – peisaj de codru.
În apropiere de Orhei, la 18 km, localitatea Butuceni: eco – resort, un sat declarat ecologic, unde orice mașină nu are voie să depășească viteza de 10 km/oră. Face parte din patrimoniul național istoric. O poartă țărănească, asemănătoare porților mari, maramureșene – fără ornamentele acestora – ne anunță, că putem intra în pensiunea agroturistică Butuceni, de 3 stele, oferind ”gastronomia tradițională, terapie anti-stres în mijlocul naturii”…și ofertele continuă …Simt atmosfera de casă părintească…
Spuneam, că satul face parte din patrimoniul național istoric, păstrând vestigii culturale cu 30 de mii de ani în urmă, cu ruinele cetății Geto-Dacice, cu mânăstirea rupestră,cu rezervația Trebujeni. ”Orheiul vechi se afla în șirul multiplelor țări medievale românești din imensul spațiu carpato-nistrean.”
M-am oprit la Complexul muzeistic Orheiul Vechi, un Centru de informare expozițional, care a achiziționat , în urma săpăturilor arheologice din 1947, reluate în 1968, monede medievale, orientale și europene (secolele 14- 16), ceramică uzuală, străchini smălțuite din sec. al IX-1 î.e.n., civilizație traco-getică, oale din ceramică de tip oriental din orașul Sehr-Al- Jedid (1340-1368).
În timp ce mă documentam a intrat un grup de copii. M-am apropiat și am auzit-o pe profesoara care îi însoțea, vorbind rusește. Îl întreb pe un copil , de unde sunt. Puștiul, un blond simpatic, s-a uitat la mine mirat. Insist, întrebându-l la ce școală învață. Aceeași față nedumerită. Auzindu-mă, profesoara îmi răspunde: suntem din Tiraspol. La școală se predă numai în limba rusă. Și acasă, insist eu, nu vorbesc și românește? Văd că dumneavoastră vă puteți adresa într-o limbă curată, românească… Pe față i s-a instalat tristețea… apoi a dat din umeri, a neputință…
Departe bătea o toacă, pentru slujba de seară, vestind spre toaca altei biserici vremelnicia omului dar și veșnicia credinței. Se auzea un inedit concert de toacă – simfonie ireală, din care, întotdeauna se deslușesc sunetele lemnului sfânt cu ritmicități misterioase… În respirația grăbită a Timpului creștinismul transformă fiecare biserică sătească în noaptea Învierii.
Elisabeta IOSIF (text și fotografii)
21 aprilie, 2016