Biblioteca montaniardului – Mircea Florian: Gânduri peste timp

Text: Mihai OGRINJI

Cu toate că îmi amintesc, bunăoară, de poemul „Odă Munților Făgăraș”, scrisă de Ion Udiște – Olt (decedat în monstruoasa temniță bolșevică de la Aiud), momentan nu prea îmi vin în gând alpiniști care, în eroismul lor de piatră, să fi încercat să cocheteze și cu metafora. Asta nu fiindcă iubitorii înălțimilor – dârji, adesea cu privirea aspră, poate prea încrâncenați uneori – n-ar avea o deschidere aparte pentru frumusețile din apropierea cerului sau de prin nu știu ce hăuri ale văzduhului. Chiar dacă adesea se luptă cu imposibilul, și nu de puține ori în condiții extreme, ei sunt oameni care prețuiesc esențele, plasticitatea, bucuria întâlnirii cu priveliștile ce-ți taie răsuflarea. Este poate suficient să-i amintesc pe Dinu și Marlene Mititeanu, dispuși să-și sacrifice oricând dulcea odihnă a dimineții pentru un răsărit de soare… Desigur, la munte. Dar câți cățărători nu vor fi fiind, în mod sigur, care, cu gândul la, să zicem, Veronica Micle – „Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună…” -, să zămislească versuri măcar pentru ei înșiși. Au existat și cred că mai există…

Cei care l-au cunoscut pe regretatul alpinist, născut în urmă cu 85 de ani la Slatina, se vor șterge la ochi și-i vor citi încă o dată numele: Mircea Florian. Gestul n-ar fi de mirare atâta vreme cât însăși doamna Adriana Medrea, parteneră de viață, scrie în „Cuvântul  înainte” al volumului de editarea căruia s-a ocupat: „Știam cu toții, familie și prieteni, că Mircea Florian era un om deosebit, cu multe calități și simțul frumosului, dar a fost o surpriză extraordinară să-l descoperim pe „Mircea Florian – Poetul”, a cărui sensibilitate sufletească este oglindită în paginile prezentului volum. Aceste poezii, alături de cele câteva pagini de proză, și memorii, au fost găsite din întâmplare, printre alte documente, după dispariția sa.” Cartea poartă titlul „Gânduri peste timp” și a fost menită „…să comemoreze 20 de ani de la trecerea în neființă a lui Mircea Florian, OMUL care a lăsat în urmă amintirea unei firi pline de „tact și de distincție”, cum îl caracterizau cei de la revista România pitorească”, notează doamna Medrea.

Cu câțiva ani înainte de apariția acestei cărți am încercat, împreună cu câțiva apropiați ai alpinistului-poet – între care și doamna Andreea Băltărețu – să adunăm „material” spre a-i alcătui un volum în „Colecția verde”. N-a fost cu putință și, trebuie să recunosc, abandonasem tentativa, cu toate că țineam la proiect…

Citiți întregul articol aici.