Crâmpeie din jurnalul de călătorii. O zi de toamnă în extremitatea nordică a Republicii Moldova
Fără categorie 5 decembrie 2018 admin
Eco-turismul în Republica Moldova este una din formele de turism practicate atât de băștinașii din stânga Prutului, cât și de puținii oaspeți aflați acolo pentru perioade scurte. Chiar și o țară mică precum este Republica Moldova, dispune de un patrimoniu turistic foarte apreciabil, care ar putea stârni interesul a zeci de mii de vizitatori anual.
Patrimoniul natural (de mediu) al țării este valorificat la un nivel foarte redus, în pofida existenței unor resurse extrem de valoroase pe toată întinderea acesteia. Dintre locurile vizitate și imortalizate recent în Republica Moldova sunt satele din extrema nordică a țării (Bârnova, Lipnic, Lencăuți, Naslavcea). O zonă superbă care cu siguranță merită o reumplere a cartușelor imprimantei color pentru păstrarea vie a imaginilor vizualizate. Despre cea mai nordică localitate a raionului Ocnița și a țării în întregime, expunem câteva date generale pe care le-am documentat personal, timp de o zi de aflare pe teritoriul s. Naslavcea.
Naslavcea – săraca și superba margine de țară
Naslavcea este un sat specific ucrainesc situat pe malul drept al Nistrului, cunoscut ca fiind cel mai de nord punct de pe harta Republicii Moldova. Geografic, satul se întinde de-a lungul unui canion adânc până la marginea satului Bîrnova. Teritoriile care includ ruptura tectonică la nord de Naslavcea cu suprafaţa de 82 de hectare şi sectorul cu maluri abrupte ale râului Nistru cu suprafaţa de 308 de hectare dintre satele Lencăuţi şi Naslavcea sunt teritorii protejate de stat. O parte dintre aceste teritorii se află în gestiunea Agenției Moldsilva. Localitatea este situată pe dealuri pitoreşti (înalte și abrupte) şi creează impresia unui adevărat sat de munte. Pe malul stâng al pârâului Chisarău, la un kilometru de gura lui de vărsare se află râpa numită „Karpov Iar”, monument paleontologic unic în felul său în țară (în profilul geologic al râpii pot fi observate şisturi negre de fosforit ieşite în afară, lutişuri şistoase, subţiri cu amprente de peşti sarmaţieni şi de plante). Locurile pitorești de o frumusețe amețitoare sunt principala atracție turistică. Totodată, în apropierea satului Naslavcea se află o carieră de piatră (inundată) şi Hidrocentrala 2 (Ucraina) și tot pe râu, la câteva sute de metri se află binecunoscuta insulă în formă de inimă. În centrul satului se află monumentul dedicat jertfelor răscoalei de la Hotin din anul 1919, iar peste râu, în Ucraina, direct în malul de piatră al bătrânului Nistru se află renumita mănăstire în stâncă de la Leadovo.
Lipsa infrastructurii turistice – un factor care pune în pericol existența localității
Din păcate, pe cât de frumoasă este zona satului Naslavcea pe atât de mult se resimte aici insuficiența activităților economice și mai ales, inexistența locurilor de cazare a potențialilor turiști. Resursele financiare foarte limitate ale primăriei nu permit intervenții semnificative în acest sens, iar de la un an la altul populația satului înregistrează un spor negativ al populației. Interesul localnicilor (în jur de 700 la număr) față de inițierea și dezvoltarea unor proiecte antreprenoriale în comunitate este scăzut, dar există și excepții de care ne-am bucurat, cunoscându-le. Astfel, în zona veche a satului, pe o pantă pitorească sunt amplasate câteva zeci de case vechi, majoritatea abandonate sau în stare deplorabilă, iar câțiva antreprenori au inițiat transformarea propriilor case (moștenite sau cumpărate) în posibile pensiuni turistice. Deocamdată niciuna dintre aceste obiective nu a fost finalizată, însă concluzia reiese din capacitatea limitată a administrației locale și regionale de a dezvolta sectorul de turism, prin urmare se impune necesitatea realizării acestui deziderat prin efortul comun al sectoarelor public, antreprenorial și civic.
Un exemplu de afacere cu viziune economică și socială integrată este cea a unei familii din s. Naslavcea care a creat, pe teritoriul satului de baștină, unica crescătorie de păstrăv (specie de pește de râu) din Republica Moldova.
Cristina DICUSAR
Fotografii din arhiva proprie