Text: Ioana STANCU
„Și ce-ar fi dacă?!”
De câteva luni încoace mă bântuiau fotografii de pe Brâna Aeriană. „Cât curaj! Ce nebunie…!”, mi-am spus, şi deja mi se transmitea adrenalina lor, a celor care au explorat această părticică din Lumea Ascunsă a Bucegiului. Şi cine urma să pună piciorul acolo, unde natura se joacă în şi cu ochii tăi, unde sălbăticia e pur şi simplu copleşitoare?!
A fost odată… un prim weekend de octombrie cu o vreme extra-super-excelentă. Nouă persoane (şi cu sergentuʼ, 10 ☺) un pic plecate de-acasă – din Bucureşti, Braşov şi Câmpina – s-au avântat în spectacolul brânelor, văilor şi crestelor de Bucegi.
Firicele de traseu spre Brâna Aeriană
Pornim la drum înarmați cu merinde şi cu armele din dotare – picioare, mâini, beţe de trekking, din astea munţomane. Şi voinţă maximă. Şi cu muuultă voie bună! Să fie!
Punctul de start: Căminul Alpin. Marcaj inițial: triunghi roşu – spre Pichetul Roşu şi Mălăieşti, pe care-l părăsim destul de repede, undeva deasupra „Porții Munților”. Traseul spre Brâna Aeriană are o parte comună cu cel care merge spre „La Verdeaţă”, locul de pornire în Valea Albă. După aproximativ o oră de urcuş de la intrarea în pădure, apare un fel de intersecție. Prima, spre dreapta (în urcare), merge la Refugiul Coştila şi Brâna Aeriană. Prin pădure, o ținem pieptiş. Din ce în ce mai pieptiş. La „Sfatul Uriașilor aruncăm, în treacăt, o privire la peretele transformat de alpiniști într-un altar în 
amintirea celor care și-au pierdut viața pe munte, prin Bucegi sau aiurea pe pereții lumii. Poposim apoi la Izvor, de unde pornim spre ținta noastră trecând, rând pe rând, prin apropierea Țancului Mic și a Peretele Vulturilor. Ajungem în punctul numit „La Pândă, unde poteca spre Brâna Aeriană se desparte de cea care merge la Circurile Văii Albe. Vin la rând două segmente de lanțuri. E multă umezeală, de la ploile din săptămâna ce a încheiat luna septembrie şi a deschis luna octombrie.
Scotocesc rapid prin arhivă şi dau peste episodul Strunga Ciobanului din Făgăraş, cu ale sale lanţuri „îmbibate” de apă şi 
noroi. E şi aici un pic de noroi, dar nu se compară. Şi e urcare. Al doilea horn şi ultimul până la Brâna Aeriană este mai scurt decât primul. Trecem uşor. Am doborât şi lanţurile!
Care zmeu e la rând? Mamă, ce poftă am să mai tai nişte capete! Hârşti-hârşti!
Cum pădurea deasă-i în urmă, urmează să atacăm stânca şi crengile/rădăcinile de jepi sau de alţi copaci. Cam vertical obstacolul ista. Dar, cum noi suntem căţărători din fire… S-a lăsat cam greu înduplecat monstruleţul de faţă – ne-am războit vreo oră, într-un efort la capătul căruia ni se va deschide, în sfârșit, Poarta Fermecată (zisă şi Brâna Aeriană) din Peretele Vulturilor.
Peretele Vulturilor măsoară aproximativ 300 de metri înălțime; traseele de alpinism de acolo ajung până la 6A grad de dificultate.
Însăși Brâna Aeriană este unul dintre traseele de retragere folosite de alpiniști.
Brâna Aeriană, între fotografii şi realitate
Din fotoliu
Am făcut ochii mari şi ficşi când am început să mă documentez despre Brâna Aeriană. Ceva spaimă, inima bătând nebuneşte… cam asta vedeam. Cât de expus e totul! Eu? Să merg pe acolo? No way!
Mi se şopteşte că pozele nu spun totul.
Mai discut în stânga, ʼn dreapta, mă mai consult cu propria-mi conştiinţă, voinţă şi putinţă, mă mai uit la o mie de poze şi… Da! Cum să nu? MERG!
De pe scenă
Fotografiile şi filmările până la Brâna Aeriană şi cu Brâna Aeriană pot părea înșelătoare.
Poteca e destul de largă (e, totuşi, brână, nu vă închipuiți 
Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti), cu asigurare în cabluri şi lanţuri, pe alocuri triple, de la un capăt la celălalt al Brânei.
Am doborât noi zmei şi zmei, stavile măiastru azvârlite-n cale, nu ne-am lăsat copleşiţi de greu… să ne lăsăm fermecați, ispitiți întru savurarea Muntelui!
Fie doar pentru cele 20 de minute, cu tot cu pauze de fotografii sau ca să nu ne călcăm pe picioare.
Un sfat esențial
A se evita Brâna Aeriană în cazul în care suferiți de rău de înălțime. Ea este 100% expusă. Dacă pe Brâna Mare a Caraimanului mai pleci, aşa, fără vreo experiență bine înfiptă, pe Brâna Aeriană te gândești… de trei milioane de ori – a se înţelege exagerarea – dacă să pășești, DUPĂ ce ai în picioare ceva munte bun. Brâna Aeriană nu-i loc de joacă pentru nimeni!
Creasta Văii Albe
După un colțișor cam amenințător, continuăm pe Creasta Văii Albe.
O fi ea creastă, da’ pe aici mă simt în largul meu. Încă o oră de „hai-hui” la înălțime. Azuga, drumul spre Gura Diham, Cabana Diham se deschid după perdeaua norilor.
Ceva mai tare ca Brâna Aeriană! – Senzații tari pe Brâna Mare a Coştilei (BMC)
Ca să întregim tabloul adrenalinei, am abordat cel mai dificil traseu de întoarcere de pe Brâna Aeriană/Creasta Văii Albe, Brâna Mare a Coștilei.
La ieșirea de pe Valea Albă, Gică ne arăta traseul BMC. De stat inima-n loc. Deci, never say never – fix pe aici am coborât! Nu există elemente de asigurare pe Brâna Mare a Coștilei. Poteca 
este mai îngustă decât pe Brâna Aeriană. Pe „Aeriană” am zburdat, în vreo 20 de minute, pe Brâna Mare a Coștilei au fost două ore care s-au tot luuungit. Eu una am mers în marea majoritate a timpului pe BMC mai aplecată, cu o mână de sprijin pe iarba mare – oamenii mă claxonau în glumă. ☺
La Blidul Uriaşilor e rost de grohotiş. Este cea mai periculoasă porţiune de pe BMC. Expresia „orice pas greşit te poate duce afară, în gol” se aplică aici la fixul-fixurilor. Cum să mă exprim eu mai plastic? – o jumătate de farfurie foarte adâncă în care înoată grohotişul. Iar tu te plimbi pe margini.
Brâna Mare a Coştilei este dublă ca distanţă faţă de bucata pe care am parcurs-o noi astăzi. Însă partea a doua, cea din dreapta sensului nostru de mers, este mai accesibilă, cu un pic mai puțină expunere – o puteţi privi AICI.
Valea Albă şi Brâna Văii Albe
Brâna Mare a Coştilei ne scoate în Valea Albă. A-nceput să se răcorească (octombrie e octombrie, să nu-l subestimăm), iar umezeala persistă pe stâncă de la precipitaţiile săptămânii – în 
zonă abia apucă să bată soarele. Ca atare, am simţit mai greu prizele. Abia clipeşti şi, gata!, Valea Albă e istorie astăzi. Indicatorul cu Brâna Văii Albe apare imediat.
Brâna Văii Albe este o încântare absolută. „Moţul” Releului Coştila răsare, încet-încet, din spate, în timp ce Crucea Eroilor de pe Caraiman îşi arată şi ea întâi vârful, apoi braţele, apoi se desluşeşte din ce în ce mai bine. În aproximativ jumătate de oră luăm în braţe Crucea, din acel unghi uimitor care ne-a lăsat fără cuvinte în tura de Valea Albă.
În ceea ce priveşte apa de pe întregul traseu, cel mai indicat este să vă căraţi de acasă/de la magazin. Nu contaţi pe izvoraşele temporare formate după ploi! Până la Cabana Caraiman/Cabana Babele (depinde de traseul abordat de la Cruce) nu veţi întâlni vreo sursă de apă sigură.
Singură
Ora 18:00, cu întunericul insistând să i se deschidă uşa.
De la Cruce, toţi colegii s-au încadrat pe Brâna Mare a Caraimanului. Unii au preferat varianta cazării la Cabana Caraiman, alţii intenţionau să coboare pe Valea Jepilor (Jepii Mici), în lumina frontalelor. Cum nu ţineam să încurc pe nimeni şi cum nu sunt Speedy Gonzales la coborâri de genul, am zis „pas”. Voiam să mă întorc în Bucureşti în acea seară şi speram să prind telecabina cu ultimii turişti rătăciţi pe platou. Numai că ăştia nu prea erau… Aşa că slabe şanse de telecabină circulabilă la ceas de seară.
Am rugat un grupuleţ – soţ şi soţie, cu doi copii – să mă ia şi pe mine cu maşina până la Gara Sinaia. Au acceptat. Ne apucă 
noaptea până la Piatra Arsă, micuţii sunt epuizaţi şi nu pot să (mai) alerge.
O mică mare de nori pe Platoul Bucegilor a pus capăt unei poveşti de munte umplută cu toate cele. Care ne-a solicitat pe de-a-ntregul. Un munte din care am sorbit o porţie zdravănă de energie pozitivă.
Aproape de miezul nopţii mi se deschid cei patru pereţi ai casei, lăsând în urmă Lumea Închisă a atâtor frumuseţi…
În loc de concluzie
Nu sunt expert în ale muntelui. Sunt doar un amator căruia i s-a oferit super-prilejul de a păşi într-o părticică din Lumea Ascunsă a Munţilor Bucegi. Şi care le mulţumeşte şi de aici oamenilor alături de care a împărtăşit această experienţă unică!
Articolul în care se regăsesc şi unele date tehnice poate fi citit pe site-ul „Poveştile mele”, AICI – Distractie de weekend: Brana Aeriana si Brana Mare a Costilei.
Ioana Stancu
