AJTR
Drumul Regelui. Ultimul… Drumul Regelui. Ultimul…
Despre Regele Mihai mi-e teamă că se va scrie tot mai puțin și se va citi și vorbi și mai puțin, până când povestea... Drumul Regelui. Ultimul…

Despre Regele Mihai mi-e teamă că se va scrie tot mai puțin și se va citi și vorbi și mai puțin, până când povestea acestui tragic destin se va restrânge la câteva rânduri seci și reci. Nici o ființă nu este mai nedreaptă decât omul însuși, repede alunecător pe derdelușul protector al indiferenței, al uitării, al nesimțirii, în cele din urmă. Este cumplit să fii în totalitate credincios devizei „Nihil sine Deo” și să-ți distrugă rostul vieții niște troglodiți fără nici un Dumnezeu. Mai întâi Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Andrei Vîșinski, alte și alte ipochimene bolșevice ajunse, prin mișmașuri obscure, în poziții cu o absurdă putere de decizie. Apoi, „luminații” Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan. Toți o apă și-un pământ pe care nici un blestem nu va putea să-i acopere cu pedeapsa pe care o merită, venită de… Sus.

Nu poate fi fericit cel ce n-are noroc de liniștea sărbătorilor. Iar Regele Mihai a trăit cu asupra de măsură această dramă. Cu o zi înainte de magica noapte a intrării într-un Nou An, Regele era silit, printr-un șantaj banditesc, să renunțe la Tronul României. În ziua următoare, până spre dricul serii de Sf. Vasile, tinerii din Brodocul Vasluiului, care poate că nu înțelegeau încă ce se petrece în țară, urau cu toată energia la ferestrele luminate: „În Transnistria pe plai/ Ară Regele Mihai/ Mareșalu-n urma lui/ Strânge roada câmpului…”  Era începutul unui Plugușor pornit în anul 1941, odată cu recuperarea Basarabiei de sub stăpânirea sălbăticiei rusești, și care își curma drumul în ultima noapte a anului 1947. Mareșalul fusese deja executat cu un an înainte…

Până a „căpătat” (!!!) dreptul de a se repatria, Regele Mihai a avut 11 încercări de a intra în țară. A fost expulzat cu întreaga mârlănie de care puteau fi capabili cei care capturaseră puterea după decembrie 1989. Dacă ne-ar fi invadat rușii, mai mult ca sigur n-ar fi opus atâta îndârjire. Tentativele Regelui de a-și revedea țara s-au produs, mai toate, în preajma unor sărbători. O singură dată a primit viză: în zilele de Paște din aprilie 1992. Peste 1 milion de bucureșteni l-au întâmpinat și ovaționat. Doar trei zile de onoare, de demnitate, de vis. Pericol uriaș, și-au spus cârmacii de atunci. Rezultatul? Regelui Mihai nu i s-a mai permis prezența în țară nici măcar la funeraliile lui Corneliu Coposu, decedat la 11 noiembrie 1995!



Plecarea Regelui Mihai pe ultimul drum pământean se pare că nu se putea întâmpla decât tot în preajma unei mari sărbători, cea a Crăciunului anului 2017. Așa i-a fost dat, să nu se bucure de blândețea și mângâierea unor astfel de zile, consemnate într-un fel anume în calendar. E o mare ironie a sorții, până la urmă: chiar dacă sunt unșii lui Dumnezeu, cum se spune, și regii sunt oameni. Și ei au nevoie de noroc. Și unde nu este și un strop de noroc se pare că nimic nu e… Numai că ziua de 15 decembrie 2017 – luminoasă, plăcută, ca o ultimă resemnare, cu un București ce și-a scos sumedenie de oameni în stradă – nu mai are nici o legătură cu nefericitul nostru rege. Plecarea lui pentru totdeauna este, de fapt, nenorocul pe care ni l-am rostuit singuri, din prostie, din neputință, din lipsă de onoare, dar și din ură și viclenie alogenă…

Matei O. BROT

admin

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *