AJTR
Gala Premiilor AJTR – Râmnicu Vâlcea, ianuarie 2018 Gala Premiilor AJTR – Râmnicu Vâlcea, ianuarie 2018
Text și foto: Mihai VASILE SÂNGEALB Ca de fiecare dată în preajma zilei de naștere a poetului nostru național, Mihai Eminescu, inclusă în bogatul... Gala Premiilor AJTR – Râmnicu Vâlcea, ianuarie 2018

Text și foto: Mihai VASILE SÂNGEALB

Ca de fiecare dată în preajma zilei de naștere a poetului nostru național, Mihai Eminescu, inclusă în bogatul și interesantul program închinat Zilei Culturii Naționale, la Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat cea de-a 24-a ediție a Galei Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR). Poate că, privind de undeva, de sus, Anda Raicu se bucură nespus de mult văzând că evenimentul gândit și adus la viață de ea își urmează drumul cu ediții din ce în ce mai  frumoase.

Gala a revenit pe pitoreștile meleaguri vâlcene – la puțin timp după ce alte 4 ediții (consecutive) s-au desfășurat în Horezu, capitala ceramicii românești -, datorită dorinței și muncii unui om entuziast, domnul profesor Nicolae Dinescu, cel care, în cadrul Galei, a fost distins cu Premiul de Excelență.

Pentru prima oară de-a lungul istoriei de 60 de ani a AJTR-ului, Gala s-a desfășurat într-o bibliotecă alături de manuscrisele lui Mihai Eminescu, frumos prezentate vizitatorilor în vitrine de sticlă, chiar la intrare. Biblioteca „Antim Ivireanul” – director Remus Grigorescu -, căci despre ea este vorba, ființează din 1 iulie 1952 și își desfășoară activitatea din 21 iulie 2004 în sediul pe care putem să-l admirăm acum, o clădire în care lumina nu intră numai prin ferestre, ci și printr-o imensă cupolă-vitraliu realizată de artistul vâlcean Gheorghe Dican. „Vitraliul, numit Facerea Lumii, este cel mai mare din România, fiind alcătuit din 86 de module așezate pe o suprafață de 142 m², fiind construit la aproximativ 30 m înălțime de la baza edificiului. Sticla colorată este executată manual, cu armătură de plumb, în tehnica străveche a vitraliului” – citesc pe site-ul Turism la Râmnicu Vâlcea.

Și uite așa, în compania celor peste 400.000 de volume de cărţi, periodice, documente grafice şi audio-vizuale, au fost premiate producții gazetărești de excepție din domeniul presei de turism, cât și realizări ale unor persoane sau firme care-și desfășoară activitatea în cadrul „industriei ospeției”.

Într-o scurtă incursiune subiectivă printre premii m-aș opri la Premiul Iubiți vinul românesc obținut de doamna Lucia Pîrvu, pe care dacă o dată o asculți vorbind despre licoarea lui Bachus vei face tot posibilul să o vezi la toate evenimentele pe care le organizează, la Premiul Flori de ie decernat doamnei Cristina Chiriac, cea care ne-a povestit despre pasiunea cu care a strâns cele peste 150 de ii, toate lucrate manual și cu o vechime de 70-100 de ani, adunate din toate regiunile țării. Și tot domnia sa ne-a mărturisit: „Am învățat să iubesc valorile românești, iar apoi, cu ochii larg deschiși, am început să conștientizez universul magnific pe care l-am moștenit de la străbunii noștri.”, la Premiul Bucura Dumbravă, autoarea remarcabilului roman Haiducul (Iancu Jianu), de la apariția căruia se împlinesc 110 ani – premiu care a mers către oamenii deosebiți care formează Grupul folcloric Haiducii din Amărăști (Vâlcea), sau la Premiul Natură, Aventură și Scriitură obținut de Cătălin Crețu, unul dintre cei mai buni alpiniști români la această oră. Nu în ultimul rând vreau să consemnez și Premiul Centenarul Marii Uniri obținut de domnul Aurelian SILVESTRU din Chișinău, autorul unui emoționant imn dedicat împlinirii a 100 de ani de la întruparea României între hotarele ei firești.

Mihai VASILE

 

Celelalte premii ale Galei AJTR pentru anul 2017:

Industria turismului:

Polul Succesului – Călin ILE, director general IBIS București; Ca la mama acasă – Cristian DUMITRESCU, Grădina Vlahiia – Snagov; Ca la mama acasădoamnei Mariana MILEA, pensiunea Magic Garden – Dărmănești-Bacău; Vivant professores! – prof. Cornelia TOMA, București; Polul Succesului – Lucian BORONEA, director general Accent Travel&Events; Ctitorii turistice – Nicolae SĂRDĂRESCU, primarul orașului Horezu; Magia ÎnălțimilorAsociația „Om de munte”, Râșnov; Între Viață și Moarte – Salvamontiștilor Sorin Liviu PANDELEA (post mortem), Nathy JOSSE (post mortem) și Lucian DRĂGAN – Vatra Dornei; Premiul de Excelență – Cristian LASCU, Parcul Natural Văcărești; Premiul de Excelență – Marilena BOGHEANU, ADR Sud-Vest Oltenia, Craiova; Premiul de Excelență – Ioan CRISTESCU, director general al Muzeului Național al Literaturii Române, București;

Ziariști:

Premiul de Excelență – Cristina LEORENȚ și Sorin BURTEA, TVR, realizatorii emisiunii de mare succes „Investiți în România!”; România rostită cu sufletul – Simona LAZĂR-ȚIGĂU și Romeo LUPU, realizatori, Radio România; Cartea care ZideșteVasile ARHIRE – Ghici cine (re)vine la cină? (Editura Junimea, Iași); Cartea care ZideșteSilviu NEGUȚ – Enciclopedia călătorilor și exploratorilor (Editura Meronia); Cartea care ZideșteGabriela CĂLUȚIU SONNENBERG – Bolero (Editura România pitorească); Cartea care ZideșteCĂPIȚĂ (Chișinău) – Icoană ciuruită (Editura Prometeu); Ochiul magic – Aurel BORȘAN, Fundația AMFITEATRU, pentru Salonul Național de Fotografie Turistică; Premiul pentru ReportajEmil STANCIU, București; Premiul Anda RaicuMircea MITROFAN, București; Glasul comunităților românești – Adrian MARCHIȘ, Radio România; Unda Călătoare – Ioana STANCU, București; Premiul de ExcelențăDoru Dinu GLĂVAN, președinte al UZPR, București; Premiul de Excelență – Ilie CRISTESCU, publicist, pentru întreaga activitate depusă în slujba turismului românesc.

Premii speciale:

Premiul de Excelență – Adrian BUȘU, vice-președinte al Consiliului județean Vâlcea; Premiul de Excelență – Florian MARIN, prefectul județului Vâlcea; Premiul de Excelență – Mircia GUTĂU, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea; Premiul de Excelență – George ROTARU, scriitor, Râmnicu Vâlcea; Premiul de Excelență – Liviu TĂNASE, director general Televiziunea Vâlcea 1.