AJTR
Iarna la malul mării – de ce trebuie să mergi cel puțin o dată iarna la Constanța? Iarna la malul mării – de ce trebuie să mergi cel puțin o dată iarna la Constanța?
Suntem mereu interesați de cele mai exotice locații și, bineînțeles, nu trebuie să treacă vara fără să ajungem cel puțin un week-end la mare.... Iarna la malul mării – de ce trebuie să mergi cel puțin o dată iarna la Constanța?

Suntem mereu interesați de cele mai exotice locații și, bineînțeles, nu trebuie să treacă vara fără să ajungem cel puțin un week-end la mare. În mare parte pentru că iubim marea și plaja, dar mai ales pentru că vara este perioada de concediu. Aceste lucruri se pot rezolva facil, iar tu poți să regândești la câțiva ani planurile de vacanță, să încerci ceva nou, ceva diferit, un concediu, o excursie sau doar un sfârșit de săptămână petrecut altfel.

Ce poți vizita în Constanța și împrejurimi pe timpul iernii?

Multe dintre obiectivele turistice principale din Constanța și împrejurimi sunt închise pe timpul iernii, însă mai sunt câteva pe care este posibil să le fi omis în timpul vacanțelor de vară:

  • orașul dintr-un capăt în altul: acordă-i timp și vei avea ocazia să cunoști Constanța dintr-o altă perspectivă, fără murmurul constant și avalanșele de oameni: Cazinoul, Farul Genovez;

  • Muzeul Cetății Histria;

  • Marea Moschee a Constanței;

  • Muzeul de Istorie Națională și Arheologie;

Câteva motive întemeiate pentru a merge iarna aceasta în Constanța

Unii spun că e dezolant, alții spun că este de bifat: o vizită la mare, pe timpul iernii. Noi îți spunem că, dacă nu ai trecut pe la mare, ai numeroase motive pentru a trece și această experiență pe lista cu dorințe:

  • Plimbările lungi pe plajele goale:

Plajele sunt atracția principală atunci când mergi la mare, sunt însorite, aglomerate și vibrează alături de razele puternice ale soarelui, însă iarna vei cunoaște o altă față a lor. Îmbracă-te bine și pornește într-o plimbare lungă pe malul mării; îmbrățișează litoralul și pe timpul iernii: absoarbe energia mării, valurile care se sparg cu putere de stânci, în cazul în care apa nu este înghețată.

  • Oferte atractive

În plin sezon, cazarea, mâncarea și alte facilități au prețuri ridicate, atât în stațiuni, cât și în Constanța. În perioada de iarnă, beneficiezi de reduceri pentru cazare, așa că poți alege un sejur la hotelul preferat și poți trece în fiecare seară pe alt restaurant pentru a gusta din preparatele delicioase. Nu uita de evenimente – Constanța este în continuare un puternic centru cultural, fapt datorat amplasării orașului: concerte, evenimente culturale.

  • Liniștea de nedescris

Exceptând serile petrecute în diferite localuri și nopțile de concerte, o vacanță la Constanța pe timpul iernii poate fi descrisă în trei cuvinte: relaxantă, romantică, magică. Așadar, dacă te numeri printre cei care au nevoie de o pauză, programează-ți anul acesta o excursie la mare. Constanța reprezintă și o opțiune ideală pentru un week-end sau mai multe zile petrecute în doi.

  • Experiențe culinare noi

Poate că vara preferi mereu un meniu ușor, salate de legume, fructe de mare și alte preparate care merg mână-n mână cu bronzul, limonadele și cocktail-urile delicioase. Încearcă meniul constănțenilor și iarna: vei avea ocazia să guști din mâncarea tradițională mixată cu influențele străine, iar dacă alegi să-ți petreci Revelionul aici, vei găsi cu siguranță o ofertă de nerefuzat cu preparate festive, specifice zonei.

Mergând la mare în timpul iernii vei avea ocazia să te amesteci printre localnici, căci majoritatea nu au timp de relaxare decât în perioada aceasta, după ce au muncit din greu în timpul sezonului estival. Așadar, pregătește-ți aparatul de fotografiat pentru a capta momentele frumoase și reumple-ți cartușele imprimantei color pentru a le putea imprima la întoarcere: Te vei pierde dinadins pe străduțele iluminate devreme, printre fulgii de nea, vei simți pulsul orașului în alt anotimp și te vei întoarce acasă cu experiența unui concediu aparte.

admin2

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *