AJTR
Imagini cu și dintr-un palat Imagini cu și dintr-un palat
Este vorba despre Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. În Aula Carol I a impozantei zidiri, în ziua de 12 ianuarie, Asociația Ziariștilor... Imagini cu și dintr-un palat

Este vorba despre Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. În Aula Carol I a impozantei zidiri, în ziua de 12 ianuarie, Asociația Ziariștilor și Scriitorilor de Turism din România, grație generozității CCIB, își va desfășura tradiționala Gală a Premiilor sale. Este bine să se știe, chiar din capul locului, că vor avea acces la eveniment doar membri AJTR, pe baza legitimației, și persoanele deținătoare de invitație nominală. 

Dar nu asupra Galei AJTR vom stărui acum, chit că Asociația – una dintre cele mai vechi din țară – va împlini în scurt timp 65 de ani de la constituire. În câteva vorbe și imagini încercăm o primă tentativă de cuvenită omagiere a unui palat care ar fi meritat, fără strop de îndoială, un destin pe măsura nobleței sale. N-a fost să fie așa, fiindcă nu numai oamenii sau cărțile, dar și zidirile sunt pândite, nu de puține ori, de o soartă aberant de nedreaptă. Chiar dureroasă la modul cel mai revoltător cu putință. 

Ca multe alte construcții monument din București, și Palatul din Centrul vechi al Capitalei este o ctitorie a glorioasei epoci a Regelui Carol I. Cât de implicat și pasionat era monarhul „iubitor de țară” întru realizarea unor edificii de asemenea anvergură stă mărturie, poate în primul rând, „epopeea” construirii Castelului Peleș, povestită în corespondența pe care Carol I a purtat-o cu fratele său Leopold. Este o carte de toată splendoarea.

Carol I a fost unul dintre semnatarii Actului de fondare a Camerei de Comerț și Industrie din București (anul 1907). Dacă puteți mări prima imagine, în zona cu semnături, puteți sesiza, cu mai mult sau mai puțin efort, nu doar și alte nume, ci și alte… caractere umane, politice ori cum vreți să le numiți. Mă rog, nu toți nemții sunt sași, cum nici toți sașii nu pot fi nemți… Dar asta este altă poveste. Patru ani mai târziu, suveranul de binemeritată pomenire, declara, între altele, la inaugurarea monumentalului edificiu: „Urez Camerei de Comerț și Industrie din Capitala să fie pildă neclintită și ca munca ei pe câmpul economic, de-a pururea inspirată de interesul general al țării, să fie spornică și rodnică…” 

Dar cu vorbele ne oprim aici – cei interesați putând urmări o scurtă, dar palpitantă istorie a Palatului CCIB, începând cu primul număr pe acest an al revistei România pitorească. Ne va fi călăuză un „ghid de elită” – cu o activitate de jumătate de veac – domnul George Sorin Nicolescu, vice-președinte al Camerei de Comerț și Industrie București. Și imaginile, față de cele pe care vi le propunem acum – unele de epocă, altele la zi – garantat vor fi de o altă calitate. Oricum, din anul 2018, Palatul a reintrat în firescu-i destin, adică în posesia proprietarului inițial și de drept – CCIB -, admirabilul edificiu recăpătându-și încetul cu încetul luxul, rafinamentul, însemnele abundenței de pe vremurile care erau adevărate ca oamenii, iar oamenii erau precum vremurile pe care le trăiau… 

Galerie foto:

Mihai OGRINJI