Turism Responsabil – Infotrip prin Oltenia de Sub Munte

Text: Florentina COMAN

Cu prilejul celei de-a III-a ediții a Forumului International pentru Turismul Responsabil de la Târgu Jiu (4-6 aprilie 2014), organizat de Fundația Amfiteatru şi Autoritatea Naţională pentru Turism în cadrul programului „Amfiteatru pentru Turismul Responsabil”, s-au îmbinat aspecte teoretice cu cele practice şi s-a realizat o promovare concretă a potenţialului turistic al zonelor rurale. Potrivit organizatorilor, diversitatea şi autenticitatea, identitatea satelor din România reprezintă o sursă inepuizabilă de dezvoltare, iar turismul este cea mai activă formă de valorificare a produselor şi serviciilor locale prin: ecoturism, turismul de sănătate, vânătoare şi pescuit, alpinism, echitație, sporturi de iarna, excursii educative, artă şi patrimoniu, gastronomie, tradiții şi obiceiuri. În acest context, turismul responsabil este considerat ca fiind o abordare oportună şi de perspectivă pentru dezvoltarea zonelor rurale româneşti. Mai exact, aşa cum a menţionat Aurel Borşan, preşedintele Fundaţiei Amfiteatru, „turismul rural să se dezvolte pe principiile turismului responsabil:
•    dezvoltarea acelor forme de turism care nu perturbă viața obișnuită a populației locale;
•    valorificarea patrimoniului, într-un sens mai larg (obiectivele turistice naturale și antropice, tradițiile și obiceiurile);
•    minimizarea impactului asupra mediului natural”.

Mai ales că „efectele turismului responsabil sunt evidente acolo unde este practicat prin păstrarea resurselor, identității și a culturii locale; dezvoltarea economică locală și bunăstarea populației (efect multiplicator unic: x4); echitate socială și prin distribuirea echitabilă a veniturilor din turism; crearea și transmiterea unei imagini pozitive despre o comunitate bine determinată”. Pentru a transforma România într-o destinație atractivă, domnia sa a arătat că una dintre soluţii ar fi „transformarea aparentelor dezavantaje în avantaje:
•    Număr mic de turiști => Trafic redus
•    Zone izolate => Zone pitorești și exotice
•    Agricultură neindustrializată => Agricultură ecologică/ bio
•    Drumuri deteriorate => Cicloturism
•    Lipsa hotelurilor mari => O șansă în plus pentru micii întreprinzători”.

Interesant pentru că deja vorbim despre o nouă mentalitate, ridicată la rang de paradigmă a poporului român. Când vom vedea lucrurile aşa, schimbările vor apărea în toate planurile, nu doar în turism. Ceea ce putem să înţelegem este că, în anumite comunități, lucrurile au început să se întâmple, aşa cum a reieșit şi din lucrările prezentate în cadrul Forumului Internațional „Turism responsabil şi dezvoltare rurală”, care a reunit specialiști, reprezentanți ai unor organizații de prestigiu – Vajda Lajos – vicepreședintele Asociației Clusterelor din România, prof. univ. dr . Vasile Glăvan – Universitatea  Spiru Haret, prof. univ. dr. Nicolae Neacșu – Universitatea Dimitrie Cantemir, prof. univ. dr. Mirela Mazilu – Universitatea din Craiova, Mihai Ogrinji – președintele AJTR, Marilena Stoian – președintele fondator ANTREC, Ben Mehedin – Fundația Adept, prof. univ. dr. Nicolae Dinescu, prof. univ. dr. George Niculescu – Universitatea Târgu Jiu,  Naalyan Gendjeva – Universitatea din Sofia,  Rungat Sopha – Khon Kaen University din Thailanda etc. Totodată, au fost  prezenţi reprezentanți ai autorităților publice centrale şi locale (Ministerul Economiei – Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism, Autoritatea Naţională pentru Turism etc.), agenții de turism, manageri şi promotori ai domeniului.

Aspecte reale, concrete – contactul direct cu cei implicaţi în turismul rural, precum şi cu unele dintre problemele cu care aceştia se confruntă – dar şi poezie, frumusețe şi speranță au fost puse în valoare prin infotripul aferent forumului când au fost vizitate locuri de poveste din Oltenia de Sub Munte. Am revăzut câteva dintre cele mai importante monumente arhitectonice din zonă, iar lucrurile știute au scos în evidenţă aspectele neobservate cu alte ocazii, neschimbată rămânând pacea reflectată în ochii măicuțelor detașate de materialul acestei dimensiuni în care trăim, liniște ce transcende sufletul fiecărui vizitator. Da, este vorba de mânăstiri, lăcașuri cu o puternică încărcătură spirituală ce te determină să transformi o excursie într-un pelerinaj de suflet.

Mânăstirea Bistriţa, în cele peste cinci secole de existență, a fost un centru de cultură foarte important pentru Ţara Românească, comparabil cu mânăstirea Neamț din Moldova, aici instalându-se prima tiparniță din zonă, unde, după opinia unor cercetători, s-a tipărit, în anul 1508, Liturghierul slavon al călugărului Macarie, prima carte apărută pe pământ românesc.

Ctitorie a boierilor Craiovești, din care nu s-a păstrat decât biserica Bolniței din afara incintei, mânăstirea a fost restaurată de mai multe ori. Biserica, pe care o putem vedea in prezent,  are hramul  „Adormirea Maicii Domnului” şi este construită în stil neogotic, având aspect de catedrală, iar pictura, în ulei, a fost executată de pictorul Gheorghe Tăttărescu, în 1850. Unele dintre podoabele de seamă ale Sfântului lăcaș sunt moaștele Sfântului Grigore Decapolitul (sfânt ce a trăit în Asia Mică în jurul anului 780 d. Hr.), aduse de la Constantinopol, în 1497, de către banul Barbu Craiovescu al Olteniei, moaște ce s-au dovedit purtătoare de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, ajută femeile care îşi doresc prunci, aduc ploaia pe timp de secetă.

Mânăstirea Hurezi, cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Ţara Românească, se află în patrimoniul UNESCO din 1993. Este cea mai de seamă ctitorie a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu al cărui crez apare pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mânăstirii: „Nu voi intra în sălașul casei mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob“.

Tot biserica mare, cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena” adăpostește și mormântul domnitorului, nefolosit deoarece Brâncoveanu – executat, în 1714, la Constantinopol, împreună cu ginerele și cei trei fii ai săi, pentru că nu au renunţat la creștinism – a fost înmormântat, mai târziu, la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

După cum ne-a spus măicuța ghid, numele mânăstirii vine de la huhurezi, o specie de păsări de noapte, cu un penaj colorat. Potrivit legendei meșterii tocmiți să o construiască, de teama turcilor, erau nevoiţi să lucreze numai noaptea când cântau huhurezii. Totodată, am aflat că în fiecare an trec pe aici peste 60.000 de turişti, iar în anul 2005, într-una dintre chiliile mânăstirii a fost cazat timp de 3 zile chiar Prințul Charles al Marii Britanii.

Mânăstirea Tismana a avut un rol primordial în menținerea credinţei ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani, fiind cel mai vechi așezământ monahal încă în funcţiune din Țara Românească. Asemănată cu un castel, mânăstirea Tismana – prima biserica a fost construită din lemn de tisă, de unde vine şi numele – este așezată pe muntele Starmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă  peştera Sfântului Nicodim, locul de rugăciune, priveghere și odihnă al Cuviosului, peșteră ce nu mai poate fi vizitată acum.

În Țara Românească, Sfântul Nicodim – de neam valah din sudul Dunării, după mamă înrudindu-se cu domnitorii Basarabi și după tată, înrudindu-se cu cneazul Lazăr al Serbiei – a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mânăstire într-un loc ales de Dumnezeu. Documentele istorice menționează mai multe mânăstiri – ctitorii ale sfântului: Vratna și Mânăstirița (în Serbia), Vodița, Tismana (în Țara Românească) și Prislop (în Țara Hațegului).

Mânăstirea Polovragi, așezată la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, în vecinătatea Cheilor Oltețului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost ctitorită de Radu şi Pătru, fii lui Danciul Zamona, menționați într-un hrisov emis in 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr.

Pictura bisericii este deosebit de valoroasă şi a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în țara noastră, ale mânăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos.

Patrimoniul local, pe lângă toate aceste monumente ale spiritualității româneşti, este reprezentat și de obiceiuri, tradiții, meșteșuguri, dar care, fără investițiile necesare, fără o promovare responsabilă, vor fi greu sau imposibil de recuperat în situația în care se vor pierde în negura timpului. De ce spun toate acestea? Pentru că, din păcate, în afară de olărit, care a reprezentat mereu o prioritate, celelalte activităţi tradiţionale aproape că au fost lăsate uitării. Un exemplu trist este cel legat de țesutul covoarelor oltenești, care au o valoare inestimabilă prin transmiterea motivelor naţionale, care ne vorbesc despre viaţa, obiceiurile şi credințele poporului nostru, prin transmiterea secretelor ce ţin de vopsirea firelor cu culori naturale, precum şi prin menţinerea în atenţie a instalațiilor şi uneltelor tradiţionale.

Am vizitat un „atelier” de țesut covoare, de fapt o cămăruță, fără nici un geam, în care lucrau înghesuite 6 femei dar a căror măiestrie ne-a uimit, pentru că, în afară de faptul că lucrau cu o viteză incredibilă, nu aveau nici o schiță în faţă, totul fiind doar în memoria lor. Acest meșteșug vechi, la fel ca şi  prelucrarea lemnului, de la cherestea până la manufactura obiectelor de uz casnic, apicultura, pomicultura etc., ar trebui să fie studiate în şcoli şi găsite soluţii de a deveni avantajoase din punct de vedere economic, astfel încât tinerii să-şi dorească să ducă mai departe acest patrimoniu extraordinar.

În zonă, sunt multe evenimente ce promovează tradiţiile şi produsele specifice, printre cele mai cunoscute se numără Târgul anual de olărit „Cocoşul de Hurez” destinat tuturor olarilor din România, organizat în prima săptămână din luna iunie şi durează trei zile. De mai bine de trei secole, cea mai mare parte a produselor premiate sunt expuse la Galeria de Artă Populară contemporană, deschisă la Casa de Cultură din Horezu, astfel încât, atât galeria, cât şi târgul ceramicii populare româneşti au un rol important în păstrarea, şi nu numai, a unui meșteșug multimilenar.

Există încă meşteri care folosesc vechile instrumente („cornul” și „gaița”) pentru decorarea obiectelor din ceramică. Vasele de Horezu, în culori de ocru, verde şi albastru, având motive predilecte ca valul, spirala, șarpele şi mai ales cocoșul, sunt mai întâi angobate (acoperirea fondului roşu al vasului cu un strat de humă albă) şi apoi smălțuite şi arse de două ori. Toate acestea le-am putut vedea şi la atelierul de olărit al Vasilicăi Olaru din satul Olari – Horezu, o femeie mărunțică dar cu un suflet mare, care ne-a primit în casa domniei sale şi ne-a învăţat câte ceva despre tradiţie, artă, simplitate, smerenie şi frumuseţea lucrului bine făcut.

În cadrul infotripului am avut ocazia să vizităm Casa Memorială Constantin Brâncuși din Hobița, Centrul de Informare Turistică, recent deschis în comuna Peștișani din judeţul Gorj, şi o serie de pensiuni, cu specific şi confort diferite.

Printre acestea, ne-au atras atenţia Pensiunea Brâncuși. unde am fost întâmpinați cu o deosebită ospitalitate, „Cheile Oltețului”  (Polovragi), unde te întâmpină o gazdă prietenoasă şi mirosul curățeniei bine întreținute, „Conacul lui Maldăr” (localitatea Măldărești, judeţul Vâlcea), o veche culă oltenească, care te îmbie să încerci farmecul boieresc al Olteniei de altădată, de la poveștile de iubire, până la mâncarea tradiţional oltenească, sau cine preferă rețetele de rafinament – mai ales de inspiraţie franceză, la vinurile de colecție de la cele mai de soi podgorii din zonă.

Aceeași preocupare pentru oaspeți am regăsit-o și la „Casa Cartianu” (satul Cartiu, județul Gorj), unde am fost îmbiați cu mâncare ca la mama acasă, vin, țuică din producție proprie şi cu bucuria din ochii moștenitorilor familiei, care povestesc cu mândrie despre strămoșul lor, Ceaușu Cartianu, cel care a construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea fortificația cunoscută astăzi ca fiind „Cula de la Cartiu”. Culele, locuințe întărite ale boierilor, cu scopul apărării avutului şi vieţii membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor cetelor de jefuitori otomani, veniţi din sudul Dunării, au fost răspândite, începând cu Evul Mediu, în întreg spaţiul balcanic, iar în România pot fi găsite numai în dealurile Olteniei.

Prin turism responsabil este important să înţelegem şi faptul că a venit momentul să vorbim despre poporul român ca despre „una dintre minunile lui Dumnezeu în marşul lui pe Pământ”, cum spunea Petre Ţutea. Să ne amintim cine suntem privind simplitatea artei populare românești combinată cu rafinamentul avangardei pariziene în operele lui Constantin Brâncuși cel care, aşa cum spunea în 1937 sculptorul Henry Moore, a dat unei epoci „conștiința formei pure”.

Constantin Brâncuși ne-a lăsat drept moștenire o „Masă a tăcerii”, care prin simbolistica sa ne duce cu gândul la Mântuitorul Iisus Hristos şi cei 12 apostoli, o „Poartă a sărutului”, care ne aminteşte de Legea Universală a Iubirii necondiționate şi o Scară spre Divinitate prin „Coloana Infinitului”.

Aşa că, de acum încolo, când spunem oltean putem să ne gândim la Voievodul Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru, care pe lângă organizarea învățământului naţional românesc şi inventarea tocului rezervor, a conceput steagul naţional al României în forma actuală, purtat de Tudor Vladimirescu la intrarea armatei lui în Bucureşti şi preluat apoi de pașoptiști; Nicolae Titulescu; Titu Maiorescu; Henri Coandă; matematicienii Gheorghe Țițeica şi Traian Lalescu; scriitori Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu; pictorii Theodor Aman, Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Francisc Şirato şi lista ar putea continua, mai ales dacă ţinem cont de caracterul revoluționar al oamenilor din această zonă.

Aceasta este România pe care trebuie să o promovăm responsabil.