AJTR
Întâlnirile AJTR: Castelul Peleș Întâlnirile AJTR: Castelul Peleș
Mă găsesc la Castelul Peleș din Sinaia și îmi vin în gând cuvintele lui Nicolae Iorga: „Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi... Întâlnirile AJTR: Castelul Peleș

Mă găsesc la Castelul Peleș din Sinaia și îmi vin în gând cuvintele lui Nicolae Iorga: „Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea“. Sunt cuvinte care se potrivesc de minune și încântătorului Castel din Bucegi. Hotărât lucru: n-ar trebui să existe român care să nu ajungă, măcar o dată în viață, la Castelul Peleș, fabuloasa ctitorie a regelui Carol I al României. 

Vizita noastră, a grupului de membri ai AJTR, s-a petrecut în ziua de 10 august, zi când tocmai se împlineau 145 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui simbol al istoriei românești moderne. Deși oarecum tânără ca stațiune, Sinaia este, cu toate acestea, plină de repere cu ample rezonanțe. Aproape săptămâna, dacă nu chiar ziua, și evenimentul. Știut sau în anonimat. Iată, tocmai se împlinesc 325 ani de când a fost târnosită biserica mânăstirii ctitorită de Mihai Cantacuzino, cel care a botezat localitatea prahoveană după numele muntelui Sinai, pe care îl vizitase cu puțin timp mai înainte. Biserică atât de legată de întemeietorul regalității românești. Apoi, Festivalul internațional în aer liber „Enescu și muzica lumii”, Trofeul Sinaia (Campionatul Naţional de Viteză în Coastă), ca să pomenim câteva evenimente tradiționale deja.

Înainte de întâlnirea de la Peleș, grupul de jurnaliști ai AJTR a vizitat Muzeul Orașului Sinaia, o plăcută surpriză pentru toți cei care doresc să afle amănunte despre povestea de succes a „Stațiunii Regilor și Regina stațiunilor”, cum i se mai zicea, mai ales în perioada interbelică. Muzeul este găzduit de Castelul Știrbey, reședința de vară a Alinei Știrbey, fiica domnitorului Barbu Bibescu-Știrbey, și a soțului ei Ioan Emanoil Florescu. Vila are statutul de cea mai veche construcție civilă din Sinaia (realizată în anii 1874-1875). În cele 13 săli, vizitatorii întâlnesc mărturii dintre cele mai diverse: imagini și diorame din Bucegi, cu mai tot ce reprezintă el ca atracție turistică – nu lipsește flora ori fauna -, salvamontul, deși mai tânăr ca formă de organizare (jumătate de secol), beneficiază și el de o prezență atrăgătoare, ca și sporturile de iarnă, în frunte cu sania de bob. Există o încăpere dedicată înfrățirii stațiunii Sinaia cu o serie de localități din străinătate, la fel cum bine ilustrate sunt personalitățile care și-au legat destinul, într-un fel sau altul, de „Perla Carpaților”. N-avem spațiu pentru a le înșirui, măcar, pe cele mai importante. Și totuși, nu ca un reproș, pomenim pe câțiva dintre cei care au onorat Sinaia prin diversele lor contribuții, mai cu seamă în privința cărților dedicate muntelui, drumețiilor în Bucegi, alpinismului în general – Bucura Dumbravă, Mihai Haret (a murit, în urmă cu 80 de ani, chiar la Sinaia), Nestor Urechia – dar care absentează din acest conclav. La aproape un lustru de la inaugurare, Muzeul este o operă deschisă, iar resetările vin adesea de la sine…

Întâlnirea de la Muzeul Peleș a fost cu adevărat… regală. Împărțiți în mici grupuri, spre a respecta cu strictețe restricțiile pe care le impune pandemia, mai întâi s-a vizitat monumentala zidire regală, atât de bogată în comori de excepțională valoare. Ar fi o utopie să încercăm să cuprindem în aceste puține rânduri ceea ce înseamnă pentru istorie, cultură ori statalitate Castelul Peleș, cu care nu ți-e rușine să-l compari cu edificii asemănătoare din Europa. Este meritul total al familiei regale, începând cu Carol I și Elisabeta. Mai degrabă aș face loc unei impresii strict personale. Edificiul este dominat de o atmosferă, de o lumină ușor clar-obscură, ce degajă o anume senzație de intimitate ce dă „călătoriei” interioare o căldură specială. Desigur, dominația lemnului, de felurite și prețioase esențe, este insistentă, și asta este, probabil, una dintre explicații. Însă vaga presimțire că în orice clipă îți poate ieși în cale unul dintre regi, una dintre regine, unii dintre copiii care aveau să ajungă, la rândul lor, capete încoronate stăruie și după ce părăsești castelul. Păstrând dimensiunile care sunt de păstrat, Palatul Sanssouci (Potsdam) ori Schönbrunn-ul (Viena), bunăoară, nu te învăluie precum Peleșul cu minunata lui dimensiune umană, dacă se poate spune așa… Cu alte cuvinte, este un muzeu viu, un spațiu în care, în surdină, se revarsă parcă efluvii dintre cele mai felurite: de iubire, de durere, de melodii duioase ori ritmate, de discuții încleștate, de taine insondabile, de disperare, într-un cuvânt – de viață și de moarte. 

Întâlnirea tuturor (20 de persoane pe muchie”, Covid-ul știe de ce!), producătoare a discuției privitoare la „Turism și Pandemie”, derulată în stimulatoarea Sală de concerte, a beneficiat de prezența d-lui Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, și a d-lui Dorin Narcis Ion, directorul general al Muzeului Național Peleș. Îmbucurător, Sinaia degajă un farmec aparte, este curată, bine gospodărită și, prin autoritățile locale, exercită cu profesionalism partitura turismului. Inclusiv pandemia este ținută în frâu. Domnul Vlad Oprea, un edil cu experiență consistentă, a răspuns convingător, în deplină cunoștință de cauză la întrebările membrilor AJTR, care s-au referit la hoteluri și pensiuni, la parcări și cabane, la prețuri și personalul din industria ospeției, la circulația autocarelor în stațiune, la asaltul autoturismelor și ATV-urilor spre Platou, la teleferic ori salvamont. O prestație elegantă, sigură, care, prin ceea ce face, întărește renumele celei mai faimoase stațiuni montane din România.

La rândul său, amfitrionul întâlnirii, istoricul Dorin Narcis Ion, este un apropiat al breslei noastre, numele dânsului fiind prezent pe coperțile mai multor cărți. Personal, prețuire aparte am pentru „Castele, palate și conace din România.” În schimb, păstrez rețineri pentru (h)opuri de genul „Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbire cu academicianul Dan Berindei” ori Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”. Până la alte explicații, poate cu o altă ocazie, vorbele lui Eminescu sunt suficiente: inteligențe multe, caractere puține…

Castelul se arată în ținută cu adevărat regală, este bine întreținut și, am aflat cu bucurie de la d-l Dorin Narcis Ion, căutat de mulți turiști. Circa 400.000 pe an. Obolul vizitatorilor români și străini contribuie vârtos la asigurarea veniturilor indispensabile Castelului. Să recunoaștem: e o adevărată izbândă. Desigur, mai sunt și alte surse care alimentează bugetul Muzeului. Între acestea, un loc aparte îl reprezintă tipăriturile, ca să le numesc așa. E un lucru admirabil. Numai anul trecut, de pildă, au apărut, între altele, câteva lucrări de referință, precum „Regele Carol I, Ctitorul României moderne” (două volume) și Regina Elisabeta a României, Un secol de eternitate”, albume, să le zicem, pentru care AJTR i-a decernat coautorului și coordonatorului lor, Dorin Narcis Ion, unul dintre premiile sale pentru anul 2019. (Poate nu-i tocmai locul să spunem, dar în vederea unor reeditări ar fi de folos să fie eliminate unele inabilități de tehnoredactare, dar și de concepere ori de finisare tipografică. Concret: imaginile de pe coperțile celor două volume normal ar fi trebuit inversate, fiindcă ar respecta, iconografic, o anumită cronologie; apoi, cotoarele cărților nu au aspectul unor albume ci, din păcate, al unor dosare incomplet umplute… Desigur, mai sunt și alte detalii. Dincolo însă de tot și de toate, valoarea acestor lucrări, ușor eclectice, rămâne incontestabilă!)

Mihai OGRINJI