AJTR
Izvoarele: Experiențe și identități dunărene Izvoarele: Experiențe și identități dunărene
Izvoarele, odinioară Chiriacu sau Beiu, înseamnă numele unei comune giurgiuvene pe blazonul căreia, fie și numai figurativ, apele și peștii ar trebui... Izvoarele: Experiențe și identități dunărene

Articol în cadrul Proiectului RO-BG 502

Text: Mihai OGRINJI

Izvoarele, odinioară Chiriacu sau Beiu, înseamnă numele unei comune giurgiuvene pe blazonul căreia, fie și numai figurativ, apele și peștii ar trebui să aibă un statut privilegiat. Chiar la intrarea în localitate, pe partea dreaptă, un canal străjuit de sălcii, dar și de vreo cinci căsuțe de lemn, înșiruite de-a lungul malului, îți atrag atenția, te obligă parcă să te abați, să te oprești. O oglindă de apă, de toată frumusețea, care se tot alungește de nu-i zărești capătul, se arată ca o mare ispită nu numai pentru iubitorii „firului întins”, ci și pentru toți cei care caută și prețuiesc oaza de liniște adevărată.

Puțini dintre trecători știu – poate și localnicii au cam început să uite – că pe acel loc a fost, până nu demult, o groapă de gunoi, o padină, adică un teren mlăștinos, ca să folosim limbajul oamenilor de pe aici. O suprafață de șase hectare care a fost dragată, curățată, apoi s-au făcut foraje, s-au pus izvoarele la treabă. În lungul bălții, pe mijlocul ei, apa are o adâncime de circa un metru și jumătate. Este ținută în grijă, nu-i lăsată să se colmateze. Așa se face că peștele nu miroase a mâl, ca prin alte părți. Are un gust încântător.

În privința neamurilor de pești care hălăduiesc în această baltă, am aflat amănunte de la Genu Nan, administratorul ei. În principal, este vorba de crap, ten, caras. Peștele crește natural, fără să fie hrănit în vreun fel sau altul. Nu se recoltează industrial, ci au șansa – până la urmă și aici funcționează hatârul destinului – ca unii să moară de bătrânețe…

Citește continuarea aici: