Înainte de a deveni „Noi, cei de la Știința” am fost nişte studenți ca oricare, prezenți la cursuri, dar nu chiar întotdeauna, cu examene trecute cu brio sau mai pe toamnă, bucuroși sau întristați de câte o notă.
Înainte de a deveni „Noi, cei de la Ştiinţa”, am descoperit muntele, i-am bătut cărările, culmile şi văile, cu pasul, apoi am descoperit văile abrupte, unde umbli cu piciorul, dar şi cu mâna.
Înainte de a deveni „Noi, cei de la Ştiinţa”, ne-am întâlnit într-o bună zi cu cineva care ne-a invitat la Casa Studenţilor, la „cucurigu” – încăperea cea mai de sus a Casei, în care Nea Sandu Filip conducea cu blândețe, dar cu mână de fier, un club alpin.
Înainte de a deveni „Noi, cei de la Ştiinţa”, nou-veniții ascultam cu uimire, respect şi invidie, luni seara, rapoartele de escaladă ale celor care fuseseră pe munte şi „făcuseră trasee” în ziua precedentă.