AJTR
Pe „transfăgărășene” din Alpi Pe „transfăgărășene” din Alpi
Pasiunea noastră e Muntele, muntele urcat per pedes, cu rucsacul în spinare sau pe schiuri de tură. Pentru a ajunge cât mai repede la... Pe „transfăgărășene” din Alpi

Text și foto: Dinu și Marlene MITITEANU

Pasiunea noastră e Muntele, muntele urcat per pedes, cu rucsacul în spinare sau pe schiuri de tură. Pentru a ajunge cât mai repede la poalele muntelui pe care dorim să-l urcăm sau pentru a ne muta de la un munte la altul folosim, desigur, mașina, șoselele. În vacanțele noastre anuale din Alpi din 2005 încoace, scopul principal era să urcăm câte 4-7 patrumiari din cei 82 de pe celebra listă a UIAA (Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism) și – mai ales când vârfurile acestora erau în nori – să parcurgem per pedes cam 200 km pe poteci precum cele din Carpați, cu diferențe de nivel de circa 10.000 m. Dar înainte, între și după acele ascensiuni am trecut prin foarte multe pas-uri de pe șosele transalpine, unele celebre, desigur prin unele de mai multe ori!

În tinerețe admirasem în puținele albume care traversaseră „cortina de fier” și în unele filme, șosele amețitoare din Alpi, unele construite la început de secol XIX. Cine n-a auzit sau n-a citit de trecătorile Grand Saint Bernard, de Saint Gotttard, de Simplon, de Furka, de Bernina prin care trece și „expresul” cu același nume? Toate acele șosele sunt cu adevărat transalpine, căci traversează Alpii! „Transalpina” noastră traversează de fapt Parângul, deci trebuia numită Transparângul sau Transparângianul, similar cu Transfăgărășanul! Pe acele multe șosele care traversează Alpii, am văzut sute de mașini în parcări, dar cei mai mulți oameni nu sunt lângă ele, ci sunt plecați „cu mic, cu mare” per pedes pe poteci și revin la mașini doar spre seară. Iar alții fac doar o pauză să admire peisajul, să-l fotografieze, dar fără să-l agreseze cu gunoaie și muzici. Muntele e agresat desigur și acolo, dar numai de „răul necesar”, de panglica asfaltului, de parapeți, de stâlpi, de sârme, de telecabine și telegondole. Nu de gunoaie lăsate, aruncate și împrăștiate de vânt ca la noi, nu de muzici din boxele autoturismelor sau ale cabanelor și tarabelor cu „suveniruri”.

La prima vizită în Tara Cantoanelor în 2005, am trecut prin două dintre cele de mai sus și prin încă vreo 5-6. Prin „pass”-uri, nu prin tunele! Pe șosele clasice, nu pe cele cu autostradă. Să ne putem opri în parcări, să admirăm peisajul montan, să „furăm” imagini pe cardurile foto, să recunoaștem vârfuri pe care mai apoi să le urcăm cândva… La următoarele vizite în Alpi, când am urcat și vârfuri înzăpezite, eram „obligați” să mai parcurgem câteva șosele de altitudine, ceea ce ne bucura, desigur. Și calculam de fiecare dată să avem și ca șosele alpine „ceva nou”, chiar dacă asta presupunea kilometri în plus. În vacanțele când vremea bună a ținut cu noi pentru planurile de munte, zilele „de rezervă” din plan le-am folosit la final pentru a parcurge cu ale noastre succesive autoturisme TOM (Ford Mondeo), MAX ( Volkswagen Passat) și ALP (Dacia Duster) un fel de zig-zag pe asfalt între Elveția-Italia-Franța-Austria.

Am căutat pe internet liste cu cele mai înalte pasuri cu șosele asfaltate din Alpi/ Europa, aflate la peste 2.000 m

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_highest_paved_roads_in_Europe (găsiți în listă și două pas-uri/șosele din România!) și am încercat să parcurgem cât mai multe dintre ele.

 Avem acum „în colecție” pe toate cele 9 de peste 2.500 metri:

1. Col de l’Iseran – 2.770 m, Franța. Între Bonneval sur Arc (sud) și Val d’Isere (nord);
2. Passo dello Stelvio/ Stielferjoch – 2.758 m, în Italia, între Bormio și Stelvio/ Stilfs;
3. Col d’Agnel – 2.744 m, pe granița Italia – Franța, între localitatea Pontechianale/ Cuneo (Italia) și valea Queyras – orașul Briançon (Franța);
4. Col du Galibier – 2.645 m, Franța, între Briancon (sud) și Saint Michel de Maurienne (nord), trecând și prin alte două pasuri (Telegraf – 1.566 m și Lautaret – 2.058 m);
5. Passo del Gavia – 2.621 m, Italia. Între Ponte di Legno (sud) și Bormio (nord);
6. Timmelsjoch / Passo del Rombo – 2.509 m, între Solden (Austria) și Merano (Italia) – cu trei tuneluri sub pas;
7. Grossglockner – 2.505 m, în Austria (cu tunel ca la Bâlea);
8. Simplonpass/ Passo del Sempione – 2.505 m, între Italia (Domodossola) și Elveţia (Brig).
9. Umbrailpass/ Passo del’Umbrail – 2.503 m, între Elveţia (Santa Maria, la nord) și Italia (Bormio), la sud. E aproape de pasul Stelvio.

Există în Europa de Vest-Alpi câteva șosele asfaltate care ajung la înălțimi mai mari decât Col de l’Iseran, dar nu sunt pasuri auto, nu se coboară în partea opusă, ci din acea șa sau bucla în jurul unui vârf („dead end”) se coboară înapoi pe unde s-a urcat:
1. Pico de Veleta (Spania) – 3.392 m;
2. Otztal Glacier road/ Ötztaler Gletscherstraße (Austria) – 2.830 m;
3. Col de Bonette (Franța) – 2.802 m.

Dar am trecut și prin 40 de pasuri de peste 2000 m. Și, desigur, am trecut prin alte multe pasuri cu altitudine sub 2.000 m, dar cu peisaje superbe în jur.

Normal că nu toate pas-urile sunt la fel de „interesante”. Unele impresionează prin peisajul din jur. Amintesc Col de Mt. Cenis, San Bernardino, Grimsel, Grand St. Bernard, Bernina, Fedaia, Fluela, Passo del Gavia, Passo del Rombo/ Trimmelsjoch, Nufenen. La altele e fascinantă șoseaua care urcă sau coboară din ele: Furka, Stelvio/ Stilfserjoch, Col de l’Iseran, Spluga, Passo del Rombo. Unde, dacă nu ești bun șofer, sigur vei deveni! 

Pitorești sunt văile prin care urci spre/ cobori din ele sau chei și cascade pe afluenți ai acestora (Aareschluct, Via Mala, Roffaschlucht și multe altele). Și pentru a scădea costurile, dar și pentru a putea opri mai des să admiram și să fotografiem peisajul, am evitat autostrăzile și tunelele. Așadar, deși nu toate sunt la fel de spectaculoase, toate bucură ochii și sufletele mereu flămânde de peisaje care să arate grija față de natură, grijă și respect pe care, din păcate, nu le prea găsim în România; nu le au nici autoritățile și nici majoritatea concetățenilor…

Am condus cu plăcere, nu ne depășea nimeni, nu trebuia să depășim pe nimeni. Am văzut și admirat sate pitorești, livezi, podgorii, fânațe, pășuni, văi, lacuri, creste, vârfuri. Am admirat mai ales calitatea șoselelor, curățenia din parcări și de pe lângă ele. Am admirat marele număr de oameni – și nu toți tineri! – care parcurgeau acele șosele amețitoare pe biciclete și respectul șoferilor pentru ei, răbdarea când trebuia să-i depășească și veneau mașini din sensul opus. Unii chiar îi salutau și încurajau cu gesturi de admirație! Probabil făcuseră sau fac așa ceva și ei sau copiii lor. Am remarcat faptul că oamenii folosesc acele șosele pentru a ajunge mai repede la golul alpin, pentru a admira muntele din mersul mașinii sau din acele multe parcări destinate pentru asta și pentru fotografii sau pentru a porni apoi cu rucsacii în spinare PE Munte. Adică ceea ce ne place și nouă.

Bine-cunoscutul nostru alpinist Walter Kargel își întitulase „Alpinism pe patru roți” un capitol al ultimei sale cărți! Așa că chiar dacă nu aveți ca pasiune ascensiuni pe vârfuri din Alpi, dar aveți planuri de a vizita țări de care ne-a despărțit timp de decenii odioasa „cortină de fier”, faceți în așa fel încât să parcurgeți de fiecare dată alte „transfăgărășene”. Vă veți încărca sufletele de Frumos și vă veți întoarce de fiecare dată „mai bogați”!