AJTR
Se întâmplă în țară Se întâmplă în țară
„Batem fierul la conac!” este numele sub care coexistă o școală continuă de fierărie adresată în mod gratuit localnicilor din Țibănești (Moldova), o suită... Se întâmplă în țară

Ni se servir, ni s-asservir, mais servir

La Țibănești am ajuns prima dată pe la mijlocul anilor ’70 ai veacului trecut. Eram la Todirești-Negrești pentru un reportaj și primarul de atunci, de frumoasă amintire, mi-a propus să urcăm într-o sanie trasă de cai și să plecăm. Din pricina gerului foarte aspru, călătoria a decurs ca o rugă. Orice început de discuție eșua într-un șiroi de lacrimi. Strașnic frig… Am tăcut tot timpul cât am străbătut niște coclauri dichisiți de virtuțile unei ierni adevărate. Ținta noastră era conacul lui Conu Petrache P. Carp, a cărui existență politică și literară mă pasiona cu asupra de măsură. Pe atunci, conacul încăput pe mâna comuniștilor primise rostul de sediu al CAP. Niște birouri, cum erau ele pe atunci, dar și multe alte camere transformate în depozite de cereale ori alte produse agricole; și nu numai. Despre reședința lui P.P. Carp – cofondator al celebrei societăți Junimea de la Iași, ministru și prim-ministru – unde se retrăgea ori de câte ori intra în neînțelegeri, la București, cu colegii săi conservatori ori liberali.

Să mai adăugăm doar ceva: Țibăneștiul a aparținut dintotdeauna de județul Vaslui. Asta până la reforma administrativă din 1968, când Iașiul s-a înzestrat nu numai cu „moșia lui Carp”, metaforic vorbind, ci și cu comunele Ciortești și Dobrovăț, vasluiene și ele, la Dobrovăț, bunăoară, găsindu-se ultima ctitorie religioasă a lui Ștefan cel Mare, fondată în 1503 și mântuită un an mai târziu.

Acum este vară și drumul nu se arată la fel de neted precum cel pe care puteai merge cu sania trasă de cai, ci plin de gropi și hârtoape cum n-am mai văzut legătură rutieră între două județe – Vaslui și Iași. Ajung, până la urmă, la poarta Conacului.  Mă abat câțiva metri la dreapta, spre ușa unui corp de clădiri anexe. De la o oarecare distanță, pare să fie o cafenea. Nu-i așa însă. Suntem preveniți de o firmă: „Batem fierul la conac”. Intru. O încăpere largă, cu ceva fum, zvon de muzică plăcută și miros de cărbune și ulei ars. Într-adevăr, este un atelier de fierărie! Pe pereți, tot felul de inscripții, „Să fii priceput, liber și generos”, de pildă. Sau „Încetează să bați ca prostul. E rece!” O fierărie la conac, nimic mai potrivit! Încă mai dăinuie aici, de pe vremea lui P.P. Carp, admirabile lucrări și piese din fier forjat.

Apare un tânăr preocupat mai mult de treburile lui decât de o prezență străină. Îl abordez direct. Mi-am dat seama după privire că nu este român.– Care este numele tău?

– Leo.

– Și mai cum?

– Coutant.

– Ce-i cu tine?

– Eu sunt aici de opt luni, pentru un proiect. Sunt profesor de fierărie, pentru școală.

– Este școală aici?

– Profesională.

– Școală de fierărie în Țibănești?

– Da, în Țibănești. Lângă parc este Școala profesională. Are profil de mecanică, textil, calculator și fierărie. Este un proiect cu durata de 10 ani. Eu sunt pentru fierărie și pentru renovat la conac, unde fac chestii de fier pentru Șerban Sturdza, arhitect din București. Îl am de client. Ăsta este un candelabru, cu niște becuri de lumină sus și de aici se prinde în tavan.

– Tu ai proiectat candelabrul sau ți-a dat cineva o schiță?

– Este un alt proiect din alt an, cred că șapte ani de-acum. Fac asta după un desen al lui Șerban și fac două, unul pentru conacul de aici și unul pentru un alt client. Am un client care vrea un candelabru nou.

– Ce greutate va avea în final?

– 100 – 110 kg, nu mai mult. Nu e foarte greu, eu îl fac foarte subțire, aici are un panou de fier, aici e o țeavă…

– Cum ai ajuns în România?

– Sunt într-o asociație franceză care se cheamă „Compagnons du Devoir” (n.r. o organizație franceză de meșteșugari și artizani care datează din Evul Mediu, numele ei întreg fiind „Association ouvrière des Compagnons du Devoir et du Tour de France” (AOCDTF), cu principiul etic „Ni se servir ni s’asservir, mais servir” – „fără a trage foloase, fără a depinde, ci numai ajutor și asistență”). Este o asociație de meșteșuguri tradiționale, zidărie, textile, brutărie, bucătărie. În fiecare an schimb locul și firma. Este un proiect pentru dezvoltare. Astfel, am avut posibilitatea cu „Compagnon” (n.r. cuvântul compagnon provine din franceza veche (compaignon), care înseamnă o persoană cu care cineva împarte pâinea) să ajung aici. În fiecare an un alt „Compagnon” vine pentru unu – doi ani, depinde, și fac schimb de experiență.

– Ai mai fost și în alte țări?

– Pentru mine România este prima țară în care vin singur pentru un proiect. Asta e foarte interesant.

– Cât ți-ai propus să stai? Adică proiectul tău cât va dura?

– Un an. Altcineva este programat să vină aici după mine.

– Cum ți se pare conacul de aici? Ce părere ai despre Țibănești, ca localitate, ca oameni.

– E fain, e foarte fain. Și în Franța, la sate, toată lumea lucrează tradițional la mâncare, legume, grădină, dar puțin. Aici e bine pentru viață, totu-i tradițional, e bună mâncarea. Merg și la oraș, Iașiul este foarte aproape.

– Îți place Iașiul?

– Mult, mult de tot. Eu în fiecare lună, o dată, de două ori merg la Iași. Fac curs de limba română.

– Acolo ai învățat să vorbești limba română, la Iași, la un curs sau știai câte ceva dinainte?

– Când am venit eu știam engleză și, desigur, franceză. Nu am vorbit românește înainte. Aici am un coleg la conac, instalator, vorbește engleza bine. Și eu vorbesc cu el. Acum, după opt luni de stat în sat eu vorbesc mai bine românește decât studenții la medicină francezi de la Iași, care vorbesc între ei numai în franceză.

– Ești căsătorit?

– Nu.

– Nu te căsătorești în România?

– Nu. Dar știu o familie care m-ar vrea aici cu fata ei.

– Elevii tăi cum sunt? Te ascultă?

– La început a fost complicat, sunt francez și… Eu am un program fix cu ei, am o carte de feronerie cu un program pentru studenți și cu explicații.

– Ăsta e un program european, fonduri europene? Din ce se finanțează?

– Nu, se finanțează prin domnul Șerban Sturdza. El are o lucrare comandată, facem bani cu asta și cu ei alimentăm proiectul.

– Spune-mi, ăsta e un principiu al tău, să fii priceput, liber și generos?

– „Compagnons du Devoir” are, cum spuneam, un principiu al asociației: Ni se servir ni s’asservir, mais servir” – „fără a trage foloase, fără a depinde, ci numai ajutor și asistență”

– Ce alte zone și orașe ai mai văzut?

– Timișoara puțin, o jumătate de zi, un sat de la Brașov, Șona se cheamă, foarte fain. Am un alt compagnon acolo, e un proiect cu un artist, Câlțea, el a donat un atelier de fierărie pentru sat și a plecat din sat și eu m-am dus acolo să fac un atelier, „workshop”, cu copii mici de 10 ani, câte două zile de fierărie. Foarte fain.

A consemnat Mihai OGRINJI

P.S.

Ulterior, aveam să citesc pe un afiș:

„Batem fierul la conac!” este numele sub care coexistă o școală continuă de fierărie adresată în mod gratuit localnicilor din Țibănești (Moldova), o suită de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale adosate conacului Carp și o colecție de obiecte de fier forjat pentru sat și oraș în cadrul firmei PPC Serv 07. Vino să bați alături de noi pentru a înțelege povestea din spatele obiectului finit!

Anual, un companion fierar, o calfă călătoare, urmașă a constructorilor de catedrale din Evul Mediu, vine în Țibănești pentru a transmite meșteșugul elevilor din sat în cadrul unei colaborări cu Liceul Tehnologic Petre P. Carp. Fierarul este absolvent al unei școli de profil din Franța, calificat ca feronier și școlit astfel încât să transmită meseria. Scopul proiectului este să formeze fierari calificați care să poată fi angajați în fierăria de la Țibănești sau în alte locuri din țară sau străinătate, unde este nevoie de fierari.

Pe lângă confecționarea unor obiecte de fier forjat pentru diverse lucrări, reparăm cu plăcere unelte gospodărești.”

admin

  • dan Vaailescu

    12 decembrie 2019 #1 Author

    Baiatul este fain si bine intentionat. dar transformarea unui conac in fierarie este
    la polul opus, un sacrilegiu, chiar daca este la nivel de lux.. Dan V.

    Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *