ȘI TOTUȘI CARTEA…
Avizier 7 februarie 2024 Prof. Andreea-Ileana Danielescu
Prof. Andreea-Ileana Danielescu
Cercetător ştiinţific gradul II
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Dimineţi obişnuite ale fiecărei zile de muncă, dimineţi monotone, gri, îngheţate în peisajul alb – murdar al iernii care încă vine peste noi. Paşi grăbiţi, în cadenţă robotică, spre rutinierul orar al locului de muncă, feţe triste, îngândurate, preocupate, absente, urmându-şi traseul bine cunoscut pe scările şi coridoarele metroului municipal. Sunt cei cu care mă întâlnesc zilnic, chiriaşi ai furnicarului bucureştean, cei care înviorează tehnologia subteranului. Trenurile vin, împingând vălătuci de aer rece spre peroane, pletele tinerelor se zbat, ridicându-se în puterea curentului, căutând, parcă, speranţa, undeva, mai sus…, trenurile staţionează, lăsând şi adunând mereu alţi pasageri. Alţii sau mereu cam aceiaşi…
Norocoşii ocupanţi ai locurilor libere se pregătesc să-şi continue călătoria, fiecare în modul său propriu. Unii adorm într-o clipită, doborâţi după vreo muncă de noapte, clătinându-şi capul în legănarea vagonului, alţii privesc fix în poală, cu privirea căzută, dezinteresată; cei mai tineri ascultă muzică la căşti, izolându-se total de toţi şi de toate; mulţi vorbesc, glumesc cu voce tare, cel mai adesea într-un vocabular suburban de care nimeni nu se mai sinchiseşte, unii răsfoiesc ziarul, cu ştiri de ultima oră, senzaţionalul de comentat la muncă. Şi totuşi, tot mai mulţi citesc, citesc cu obstinaţie, în goana trenului spre destinaţiile fiecăruia, captivaţi de conţinutul paginilor, departe de tot ceea ce se întâmplă pe lângă ei.
Mi-am aruncat, cu indiscreţie, recunosc, privirea spre a vedea autorii, titlurile. Paolo Coelho, Marc Levis, Dostoievski, Mircea Cărtărescu, Agatha Christie, Mircea Eliade, Herta Müller, Iris Murdoch, Ileana Vulpescu… Cărţi noi, în ediţii frumoase, în format convenabil dimensiunii genţilor, sau cărţi care au trecut prin mai multe mâini de-a lungul anilor, cărţi citite şi mângâiate cu delicateţe şi cu drag, în regretul timpului tot mai scurt de care dispunem pentru sufletul nostru care se zbate printre formatele, documentele şi grilele tehniciste ale directivelor, cerinţelor, instrucţiunilor, programelor riguroase, pentru care ne ostoim mintea, degetele pe tastatură şi ochii pe monitor.
Mi-am făcut un obicei în a-i privi mai atent pe cititorii din metrou. Majoritatea sunt femei, până în 30-35 de ani, decente, fără pic de ostentaţie vestimentară, vădit cufundate în lectura pe care o parcurg lent, elegant, fără a concorda cu viteza trenului. Lectura trebuie să fie momentul de bucurie, de detaşare al fiecăruia de ritmul ameţitor al cotidianului. Măcar în timpul călătoriei se aşterne calmul, se aşterne mica, benefica pace…
Meseria de profesor şi cercetător mă împinge spre observare şi statistică elementară şi încep să număr câte persoane citesc într-un vagon din cele ce stau pe scaune şi, printr-un calcul meschin de simplu, ajung la cifre, apoi la procente: cam 12%-17%. Încerc să analizez procentul, mi-aduc aminte că, acum câţiva ani, nu m-a frapat acest aspect în metrou, şi încerc să sper că, deşi greoaie şi extrem de lentă, o revenire pe o cale de normalitate prin trezirea spre căutarea valorii începe să se arate. Şi e minunat că începe cu cei tineri pe care unii cred că i-am pierdut sau ne fac pe noi să credem asta.
Da, e adevărat că bibliotecile stau, încă, mai mult goale, că fâşâitul blând al întorsului de pagini în săli se aude sporadic. Dar ştim cu toţii că, după orele grele, cu încărcătură majoră la locul de muncă, este aproape imposibilă petrecerea timpului, spre relaxare, într-o bibliotecă. Aşa că alternativa hrănirii minţii şi sufletului rămâne cartea, acasă, după rezolvarea celor necesare trupului, sau… în metrou, pe timpul fiecăruia şi numai al fiecăruia.
Da, un refugiu excepţional, cartea te ajută să evadezi în lumea ei, îţi stă aproape şi te îmbie să o urmezi cu încrederea că te va însoţi şi nu te va dezamăgi, cu certitudinea că îţi va da clipe de bucurie şi de profundă înţelegere a celor ce încă nu le ştii despre tine, despre ceilalţi, despre tot ce înseamnă viaţă, despre lucruri pe care nici nu bănuieşti că le vei descoperi.
Mă bucur să văd lume în librării, răsfoind cărţi nou apărute de sub tipar, cu mirosul acela de cerneală, de neuitat, încă din primele zile de şcoală, când primeam noile manuale.
Mă bucur să aud lumea întrebând de un anume autor sau titlu de carte.
Mă bucur când minunatele cărţi sunt date în dar, căci, doar deschizându-le, îţi deschizi ţie o nouă fereastră spre tine însuţi.
Mă bucur că mi-am regăsit speranţa în valoarea care poate învinge ignoranţa, griul monoton aşternut peste cultură, peste noi, peste viaţă.
Căci, totuşi, …cartea este o punte salvatoare!