Culegere de proză scurtă și articole publicate în revista Observatorul din Toronto (Canada)
Motto: « Gândesc destul de anevoios, dar fără întrerupere. » (John Franklin, explorator la Cercul Polar)
În copilărie auzeam adesea expresia „vin norii”. Pe atunci mi se părea logic ca norii să plece cu aceeași naturalețe cu care veneau – eu fiind încă din pruncie destul de optimistă din fire. Și cum nimic altceva decât cerul albastru și curat le poate urma, nici una nici două, mi-a și ieșit porumbelul pe gură: „vine seninul!” De parcă seninul al fi ceva compact și material, pe care poți pune mâna ca pe o gutuie, ca să-l muți mai încolo! Gândirea mea simplă și pozitivă, de copil fără griji, a provocat la vremea aceea amuzamentul familiei. Mai în glumă, mai în serios, vorba asta tonică m-a însoțit peste ani, ca un fel de motto al paharului pe jumătate plin. Nimic mai plăcut decât gândul că poate și astăzi, la auzul veștii că mă apropii, cineva poate exclama șugubăț, oftând șăgalnic, dar nu fără curiozitate: „vine seninul!” Și poate că totuși, nimic nu s-a schimbat… (Gabriela Căluțiu Sonnenberg)
- VINE SENINUL / Gabriela Căluţiu – Sonnenberg
- Editura ANAMAROL, București, 2007
- ISBN : (10) 973-8931-26-6
- ISBN : (13) 978-973-8931-26-8
- 821.135.1-1
- pagini 132
- Volum este disponibil pe site-ul Amazon.