AJTR
Vulpea, ca o viață Vulpea, ca o viață
Cobor însă repede pe pământ. Aparatul meu de fotografiat înregistrează conștiincios, în memoria lui, cadru după cadru. Bateriile sunt pe sfârșite, dar și soarele... Vulpea, ca o viață

Dealul Ascuțit

Se anunță încă o dimineață frumoasă în Cheile Turzii. Deși este sfârșitul lui ianuarie, zăpada lipsește aproape complet. Gyuri Găbudean s-a trezit, a aprins focul și a pregătit cafeaua pentru toată lumea, apoi s-a băgat din nou în pat. Să-și bea cafeaua culcat, a devenit, de la un timp, o plăcere și un ritual pe care-l respectă cu sfințenie, înainte să se apuce de treburile zilnice. Azi, simt că-l voi supăra. Sar în bocanci și mă grăbesc să ies afară, ca să prind răsăritul soarelui. Urc încet dealul din fața cabanei până în apropierea „buncărului” salvamontiștilor și aștept. Soarele se ridică, fără să-l văd, înroșind pereții. Privesc încântat spectacolul. Ce frumoasă apare, de aici, Creasta Colțului Crăpat (Hans Gora).

Colțul Crăpat în stânga, Turnul Galben și Peretele Pripoanelor în dreapta

Apoi, îmi arunc ochii spre Alghine și brusc îmi vine în minte acea noaptea din 1984, pe care am petrecut-o acolo, împreună cu Adi Vana. Intrasem aproape de ora nouă seara într-un traseu din Pripoane. L-am terminat când se instala noaptea scurtă de vară. Coborârea în necunoscut, pe fețele de iarbă, în acea noapte fără lună, nu ne-a plăcut, așa că am rămas în Alghine. Am plecat, odată cu zorile, tot în urcare, spre ieșirea din traseul Creasta lui Mihai Borș și apoi spre platoul Colțului Sândului. Îl văd cu ochii minții, pentru puțin timp și pe Ienţi Baci, zâmbind hâtru la gândul că în acea noapte ne-a încuiat cortul ca să vadă la ce ora ne întoarcem… de la petrecerea de la cabană!

Cobor însă repede pe pământ. Aparatul meu de fotografiat înregistrează conștiincios, în memoria lui, cadru după cadru. Bateriile sunt pe sfârșite, dar și soarele urcase peste deal. Stânca își revenea repede la culoarea normală. Deodată, în toată această liniște aud zgomote prin tufișuri. O vulpe trece la câțiva metri de mine. Încerc s-o fotografiez dar nu prea reușesc. Vulpea mă privește în treacăt, apoi își vede de drum, total neinteresată de prezența mea. Mai întâi dispare, ca apoi să-mi apară în față, mult mai aproape. O ultimă declanșare și aparatul se oprește singur. S-au terminat bateriile. Din dreapta mea, un iepure țâșnește ca săgeata, încercând din răsputeri să nu devină micul dejun al vulpii. Ea însă nu-l bagă în seamă. Trebuia să-și urmeze destinul! Mă întorc bucuros la căbănuța lui Gyuri, schimb bateriile și, savurându-mi cafeaua, privesc fotografiile făcute. Ultima poză a ieșit, lucru care mă bucură foarte mult. Îi mulțumesc în gând vulpii că mi-a pozat!

Finalul poveștii a fost însă trist. Vulpea a întâlnit câinii cabanei care au atacat-o și au omorât-o. În timpul luptei și vulpea i-a mușcat pe câini. După două săptămâni, autoritățile, motivând că vulpea a fost turbată, au luat câinii și i-au ucis.

Acea vulpe, care a trecut foarte aproape de mine, arăta perfect sănătoasă. M-am întrebat adesea de atunci, de ce, dacă era turbată, nu s-a repezit la mine, care eram mai la îndemână decât câinii cabanei? Sunt convins că îi era doar foame. Câinii au simțit-o și au atacat-o din instinct, neștiind că astfel își semnează condamnarea la moarte. Pe de altă parte, n-am înțeles de ce câinii care erau cunoscuți, n-au fost tratați. Ce se întâmpla dacă vulpea m-ar fi mușcat pe mine? Aș fi fost omorât și eu? Mă îndoiesc! Sau o da bine la C.V. eliminarea unui focar, poate inexistent, de turbare!

Moara…

În scurt timp zăpada a început să cadă. Viscolul și-a făcut apariția și relieful Cheilor Turzii s-a schimbat total. Mizeriile lăsate în urmă de om au pierit, acoperite fiind de omătul de un alb impecabil. Dar, ce se va întâmpla în primăvară? Poate că sticlele de plastic, pungile, anvelopele scoase din uz și nu numai, vor fi strânse de niște profesori împreună cu elevii lor, sau de grupuri de iubitori ai naturii în campanii super-mediatizate. Însă, violența împotriva viețuitoarelor necuvântătoare, va lua ea sfârșit odată cu topirea zăpezilor sau, măcar, se va micșora?…

Căsuța mult iubită a lui Ienți Baci

Păcat de vulpe, păcat de câini, păcat de oamenii care gândesc doar prin țeava puștii!

Mihai Vasile

admin

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *