AJTR
Drăgănescu – Experiențe și identități dunărene Drăgănescu – Experiențe și identități dunărene
„Biserica Parohiei Drăgănescu, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, se numără printre sutele de biserici din ținuturile dunărene care au ținut flacăra credinței ortodoxe peste... Drăgănescu – Experiențe și identități dunărene

„Biserica Parohiei Drăgănescu, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, se numără printre sutele de biserici din ținuturile dunărene care au ținut flacăra credinței ortodoxe peste veacuri în rândul poporului, ca o candelă pururea aprinsă înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Sunt cuvintele Preotului Paroh Lucian-Răzvan Petcu, care, într-o frumoasă zi de toamnă, a avut amabilitatea să ne povestească despre lăcașul din localitatea Drăgănescu, aparținătoare, administrativ, de orașul Mihăilești. Așezat pe mal de apă, într-o atmosferă cvasi-paradisiacă, armoniosul edificiu religios s-a încărcat de o faimă neobișnuită grație părintelui Arsenie Boca. După 1967, în plină epocă comunistă, duhovnicul Arsenie Boca, interzicându-i-se să mai țină slujbe la Sâmbăta de Sus, este nevoit să se mute la câmpie, mai exact în satul Drăgănescu. Era o altă tristă experiență, după cea din anul 1959, când a fost nevoit să părăsească mânăstirea Prislop (Hunedoara), unde își doarme somnul întru Domnul. Aici, la Drăgănești, vreme de circa 15 ani, părintele Boca mută harul din cuvinte în cel al culorilor cu care dă contur, pe pereții interiori ai bisericii, personajelor de căpătâi ale Noului Testament. Sfânta lucrare, pilduitoare prin fiecare trăsătură de penel, se dovedește un discurs acut, plin de mesaje moralizatoare adresate omului contemporan. Pierderea sufletului și sfârșitul lumii sunt reperele de îngrijorare maximă. „Pictorul religios” nu „vorbește” din amvon, ci din mijlocul purtătorilor de suflet și de conștiință, din sânul sfinților și conclavul oamenilor, îndemnul stăruitor, prin întreaga lui plasticitate, fiind îndreptat spre păstrarea întru îndumnezeire a curățeniei lăuntrice a ființei umane.  Pictura sa a stârnit păreri dintre cele mai diverse. Părintele Iustin Pârvu, fostul stareț al mânăstirii moldovenești Petru Vodă, a făcut, în câteva propoziții, o veritabilă exegeză: „Nu pictura de la Drăgănescu, care este cu totul aparte față de predania iconografică ortodoxă şi pe care n-o putem include în tradiția ortodoxă, fiindcă este o artă înscrisă în curentul acesta post-modernist. La fel ca și anumite texte imnografice ale lui Sandu Tudor, care n-a greşit dogmatic doar pentru că s-a exprimat cu un limbaj mai așa… E pur și simplu o latură a artiștilor din ei, necanonică, însă Dumnezeu i-a iertat pentru aceste lucruri necanonice, pentru mărimea dragostei lor față de El.” Și încă o părere, formulată în 1971, de data asta de Nichifor Crainic, unul dintre pilonii de bază ai revistei interbelice „Gândirea”: „Din zugrav de suflete… iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârșirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârșești pe aspiranți, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârșiți pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinți, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci”….

Articol din cadrul Proiectului ROBG – 502

Citește continuarea aici.

admin

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *