Drăgănescu – Experiențe și identități dunărene
Experiențe și identități dunăreneProiecte 13 noiembrie 2019 0
„Biserica Parohiei Drăgănescu, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, se numără printre sutele de biserici din ținuturile dunărene care au ținut flacăra credinței ortodoxe peste veacuri în rândul poporului, ca o candelă pururea aprinsă înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Sunt cuvintele Preotului Paroh Lucian-Răzvan Petcu, care, într-o frumoasă zi de toamnă, a avut amabilitatea să ne povestească despre lăcașul din localitatea Drăgănescu, aparținătoare, administrativ, de orașul Mihăilești. Așezat pe mal de apă, într-o atmosferă cvasi-paradisiacă, armoniosul edificiu religios s-a încărcat de o faimă neobișnuită grație părintelui Arsenie Boca.