AJTR
Fragilitate, autoritate, ospitalitate productivă… Fragilitate, autoritate, ospitalitate productivă…
Am vorbit, nu o dată, despre dinamismul cu totul spectaculos al industriei ospitalității, despre capacitatea ieșită din comun a acestui domeniu de a crea... Fragilitate, autoritate, ospitalitate productivă…

Editorial

de Aurel BORȘAN

Am vorbit, nu o dată, despre dinamismul cu totul spectaculos al industriei ospitalității, despre capacitatea ieșită din comun a acestui domeniu de a crea locuri de muncă, plus-valoare, bunăstare. Și vom mai vorbi. Chiar vă rog să fiți siguri de asta, fiindcă, vorba cântecului, sfârșitul nu-i aici… Dincolo de dinamism, însă, pandemia prin care trecem în această perioadă ne relevă cu asupra de măsură o realitate șocantă: fragilitatea cutremurătoare a industriei fără fum și fără urme, cum o mai numeam noi până nu demult. Ca barometru fidel al evoluției societății, cu toate plusurile și minusurile ei, turismul înregistrează până la cele mai mici detalii efectele oricărei instabilități. Și, din nefericire, cel puțin în ultimele trei decenii, am avut de trecut mai multe probe ale incertitudinilor, ale nesiguranței, ale instabilității, cum spuneam. Fie că a fost vorba de nivel oarecum macro – să ne amintim de războiul din fosta Iugoslavie – ori de evenimente, să le zicem, cumva, locale: epidemii de antrax, gripă aviară, invazia algelor etc. Sunt „lebede negre” pe care nu le putem prevedea sau împiedica. Ca si acum.

 Suntem în miezul unei fragilități aprinse, ca să parafrazez un cunoscut vers, și problema se pune unde ne-a prins calamitatea și spre ce mal ne propunem să ieșim. Dacă ne propunem așa ceva.A fost la noi, în ultimii ani, la Forumul pentru Turismul Responsabil, Harold Goodwin, cel care a generat conceptul de „turism responsabil”. El lucrează cu guverne, cu organizații mondiale, regionale în materie de turism și de dezvoltare prin turism a comunităților și l-am întrebat care e părerea lui despre autoritățile de turism. Domnia-sa mi-a spus că industria ospitalității, fiind afacerea tuturor, practic nu există ministere ale turismului, dar există politici prin care potențialul local, atracțiile naturale și umane să fie puse în valoare. Asta înseamnă o politică și o înțelegere integrate la nivel de societate, fără dihotomiile stat-privat, central-local etc.

   Când a dat pandemia peste noi, ne situam, comparativ cu alte țări dezvoltate, pe ultimul loc în Europa în privința contribuției turismului nostru la PIB. O constatare simplă: țările care au rezultate foarte mari în turism n-au Minister al Turismului. Probabil, Romania are nevoie de o nouă abordare a dezvoltării prin turism. Mergem și batem un drum care nu ne duce nicăieri: suprareglementări și experimente administrative pe care alte țări le-au dat demult la o parte. Luăm ultimul experiment, cazul Organizațiilor de Management al Destinațiilor Turistice. Nici o țară nu are o lege uniformizatoare, cum se încercă la noi, dar nu va putea fi aplicată din cauză că realitatea o refuză din simplu motiv că destinația turistică definită ca spațiu omogen natural, artitectural, etnografic etc. nu se suprapune cu Unitățile Administrative Teritoriale.

   Un program asumat de afirmare și susținere a identităților produselor și serviciilor locale e ceea ce trebuie. Evident, nu este vorba de parangheliile mascate sub diverse denumiri sau strategiile de dezvoltare copiate de pe google. Nu-i vorba nici de programe de promovare prin care se cumpără media. Ar însemna includerea în intervenții integrate a istoriei și tradițiilor, a etnografiei și potențialului natural, a educației și, evident, așa cum ne arată această perioadă grea, a noilor tehnologii.

  Este vorba, până la urmă, de acea capacitate de a înțelege ospitalitatea productivă. Care înseamnă să te sprijini pe coordonatele de bază ale istoriei, culturii, tradițiilor și ale modernității, să rostuiești un mix în beneficiul comunităților, în primul rând. O comunitate mulțumită va fi și o comunitate ospitalieră. La noi însă se discută despre bacșiș, cum impozităm bacșișul, se discută despre cum să punem vizitatori ascunși care să controleze nu știu ce, se discută despre cum punem pe prima pagină a meniului afișul ANAF-ului, despre cum descoperă antifrauda și protecția consumatorilor numai nenorociri, despre lucruri care nu au treabă cu conținutul capacității de ospitalitate a României. Ba dimpotrivă. E un fel de ostilitate și de agresivitate față de frumusețea și spiritul locurilor, față de ideea de ospitalitate. Sunt lucruri îndreptate cu grație împotriva ospitalității, care blochează practic ospitalitatea.

  Sunt multe încercări (și reușite) în sensul valorificării identităților, produselor și serviciilor locale. Că ele nu se înscriu în circuitul politico-mediatic susținut, în general, din bani publici, e altă poveste. Revenim și ne întrebăm: ce s-ar întâmpla dacă un program național ar coagula energiile și resursele pentru a pune în valoare capacitatea de ospitalitate productivă a țării?

 Să nu uităm ce spunea un foarte mare filozof (român): „decepționismul… vine din necunoaștere și lipsă de cultură”.