AJTR
La braț cu Omar Khayam pe cărările Țărilor Române La braț cu Omar Khayam pe cărările Țărilor Române
Am venit prima oară în România în luna februarie a acestui an. Ochiul și sufletul meu persan erau obișnuite cu grandiosul, cu spectacolul peisajelor... La braț cu Omar Khayam pe cărările Țărilor Române

Am venit prima oară în România în luna februarie a acestui an. Ochiul și sufletul meu persan erau obișnuite cu grandiosul, cu spectacolul peisajelor imense ale stepelor Iranului, ale Mării Caspice și ale Golfului Persic, cu dimensiunile imperiale ale clădirilor istorice somptuoase, sau ale munților cu înălțimi de peste 5.000 de metri altitudine. În plus, fiindcă provin dintr-o cultură dferită de cea europeană, mărturisesc că am ajuns în România cu anumite idei preconcepute care însă mi-au fost demonatate pas cu pas de către primitoarele mele gazde. 

Februarie este prin definiție o lună atipică pentru turism din toate punctele de vedere. Neobișnuită a fost însăși schimbarea mea din poziția de ghid turistic (profesie și pasiune în același timp). Deprinsă să povestesc, acum am ascultat.

Simfonia românească a diversității

Din păcate, timpul limitat nu mi-a permis decât o incursiune pe Valea Prahovei. Am plecat dintr-un București izbit pe neașteptate, într-o izbucnire de orgoliu a iernii, de o zăpadă întârziată. Bucureștiul care m-a sedus cu formele orientale ale Hanului lui Manuc, dar și cu impunătoarele forme europene ale Operei Române (o seară de balet minunată), mi s-a părut un amalgam eclectic de stiluri din cele mai diferite. Cartierele mai noi, cu blocuri care par uriașe piese de lego azvârlite în joacă sunt întrerupte pe alocuri de mici oaze nostalgice ale Bucureștiului de altădată. Atmosfera romantică a caselor interbelice de pe Bulevardul Aviatorilor contrastează atât de mult cu atmosfera impunătoare, dar severă a Bulevardului Unirii, dominat de Palatul Parlamentului, fostă Casă a Poporului. Apropos de asta, vizitând uriașul edificiu am sesizat cât de subtilă este limba română. Desigur, clădirea este aceeași, cea construită la ordinul ultimului dictator român. Parlamentul este și el tot o casă a poporului, un for al reprezentanților săi. Dar într-un fel sună în dictatură numele acestei clădiri simbol și în alt fel în democrație.

Chiar lângă București am găsit sursa de inspirație a arhitecților care au ridicat frumoasele case în stil neoromânesc. Mă refer la Palatul de la Mogoșoaia, o emblematică bijuterie pentru stilul numit brâncovenesc după voievodul Constantin Brâncoveanu. Am ascultat aici poveștile palpitante de iubiri, trădări, eroism dus până la martirizare, măriri și decăderi, înflorire culturală, toate împletite atât de oriental… O felie dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea din povestea fără de sfârșit a unui popor latin ridicat ca o stâncă într-o mare slavă. O felie parcă decupată din Divanul lui Firdoussi… 

Am avut surpriza să descopăr în România un colț de rai care mie mi s-a părut a fi un Iran în miniatură. 

Forme de relief din cele mai diverse. Anotimpuri amestecate, de la zăpada din București la toamna din Brașov, cu accente de primăvară pe traseu. O uimitoare diversitate de peisaje prelingându-se ademenitor din munții Carpați până în unduirile majestuoase ale fluviului Dunărea pierdute în îmbrățișarea Mării Negre, în unica Deltă a Dunării. Acea Dunăre unde un alt „călător” persan, Darius I, s-a oprit cu peste 2500 de ani în urmă.

Transilvania, la Porțile Occidentului

Urcând pe Valea Prahovei am trecut pe lângă Ploiești, ratând milimetric intrarea în podgoria Dealu Mare – regatul vinurilor românești. Nu am avut cum să nu mă gândesc la ce versuri minunate ar fi inspirat aceste superbe licori pe marii noștri poeți Khayam și Hafiz, trubadurii vinului, iubirii și naturii. Cu greu mi-am înfrânt pornirea de a ruga gazdele să oprim măcar pentru o zi pe această notă atârnată ca un bob de strugure de portativul paralelei de 45 grade latitudine nordică. Dar mi-am promis să revin aici împreună cu noii mei prieteni somelieri din agenția WineTaste condusă de magistrul Sergiu Nedelea și să organizăm o seară de poezie persană semnată de Khayam și Hafiz, în compania vinurilor semnate de Aurelia Vișinescu, Aurel Rotărescu, Ferdi, Claudiu Porumb, Bogdan Costăchescu, Gabi Lăcureanu și atâția alții.

Intrând în munții Carpați spre Transilvania, am remarcat prin orașele străbătute o eleganță arhitectonică specifică Europei, dar cu elemente de decor interior care rezonează perfect cu stilul sofisticat specific Orientului, așa cum am văzut la castelul Peleș. Din păcate, castelul Cantacuzino din Bușteni, deși la fel de emblematic, a rămas și el pentru următoarea vizită. Orașe cetate locuite încontinuu din Evul Mediu până azi, așa cum am văzut la Sighișoara, dar și în centrul istoric al Brașovului.

Popasul în Brașov înseamnă pentru orice turist străin un jalon care trebuie bifat obligatoriu pe harta călătoriei sale. Să iei masa într-unul din restaurantele care străjuiesc Piața Sfatului, să bei o cafea pe terasa Casei Krantza în timp ce privirea îți planează deasupra orașului vechi și nou, toate astea înseamnă o teleportare în timp, dar și în spațiu. Brașovul respiră un aer atât de occidental încât ai senzația că te afli într-un burg medieval german. Și nu e vorba numai despre Biserica Neagră sau despre hotelul care a găzduit împărați austro-ungari. Fiecare clădire poartă între pereți povești conectate la spațiul occidental al Europei.

Între zidurile vechii cetăți, am putut trăi o senzație unică de îmbinare a trecutului cu prezentul mai ales când am străbătut renumita stradă a Sforii, lungă de 80 de metri și lată de numai 1,35 metri. Practic este un coridor de trecere între Poarta Schhei și Piața Sfatului. Datând din secolul al XVII-lea romantica străduță este locul de întâlnire a îndrăgostiților. În Evul Mediu, aici se ascundeau îndrăgostiții ai căror părinți nu erau de acord cu relația lor. Poveștile cu iz shakespearian de Romeo și Julieta au generat peste ani legenda care spune că îndrăgostiții care se sărută pe Strada Sforii sunt destinați să rămână împreună toată viața. Dacă ar fi trecut Hafez pe aici…

Din Brașov am trecut spre Sighișoara cu un scurt popas în biserica fortificată de la Prejmer, impresionantă prin dublul său rol. Între zidurile sale dimensiunea sacră și cea profană a vieții se împletesc într-o senzație care pregătește călătorul pentru experiența unică a Sighișoarei, ultima cetate medievală a Europei locuită încontinuu chiar și azi. Case în care viața cotidiană curge neîntrerupt de sute de ani, ferestre la care lumina nu s-a stins niciodată. Este un loc pe care trebuie să îl vezi și să îl revezi până îi pătrunzi toate mesajele. Dacă mai ai și șansa să prinzi Festivalul de Muzică și Artă Medievală, atunci poți spune că începi să înțelegi ștampila pusă de eternitate pe spiritul românesc.

Atât de departe, atât de aproape…

Am pornit descoperirea României cu sentimentul că deschid o ladă plină cu neașteptate și uimitoare comori. Pe măsură ce ridici capacul, ochii ți se umplu de strălucirea câte unei piese din tezaurul natural, istoric și cultural al acestei țări atât de departe, dar, paradoxal atât de aproape de Persia.

Am aflat că pe la sfârșitul secolului XIX, un călător englez numea Principatele Române ca fiind Porțile Orientului. Nu am înțeles imediat de ce. Abia spre sfârșitul călătoriei am început să înțeleg și, cu siguranță îmi vor trebui încă multe alte experiențe pentru a pătrunde pe deplin sensul sintagmei. Într-adevăr, România este indiscutabil o parte a Europei, atât din punct de vedere geografic, cât și cultural. Dar există ceva în felul de a fi al oamenilor de aici care transcede spiritul european și trimite cu gândul la spiritul și stilul oriental. Sufletul deschis, ospitalitatea, chiar și unele preferințe culinare din bucătăria tradițională, unele elemenete din împodobirea țesăturilor naționale. Toleranța și multiculturalismul. Chiar și unele nume de localități cum este Perșinari din județul Brașov. Nu sunt specializată în etimologie și, sincer, habar nu am dacă acest toponim are vreo legătură cu „excursia” regelui Darius. Dar urechea mea persană a fost încântată să descopere sonoritatea aceasta.

Apoi, tot aici, am aflat că un proverb medieval turcesc spunea că nu există nimic mai frumos pe lume decât un tânăr persan călare pe un cal moldovenesc. La fel, de acum știu că în istoria țărilor noastre, au existat dese perioade în care Țările Române au avut alianțe cu Persia, sau măcar au găzduit delegații de diplomați persani în drumurile lor către curțile regale ale Europei Occidentale. Nu întâmplător, cu siguranță, și azi în România există o mică comunitate de iranieni. Probabil pentru că și ei percep distanța geografică, dar și pe cea spirituală, față de țară ca fiind mai mică aici, la Porțile Orientului.

Trebuie să revin pentru că nu poți descoperi cu adevărat România până nu îi pipăi toate cărările cu talpa piciorului, până nu îi adulmeci aromele și nu o guști. Pentru că România este și o simfonie de arome și gusturi care se ridică din farfuriile cu preparate tradiționale și din paharele de vin spre a-ți fermeca simțurile în ritmurile unei muzici populare atât de apropiate sufletului meu. Trebuie să revin pentru că vinul românesc este un tezaur național fără de care această țară nu poate fi înțeleasă și nici percepută în profunzimi. Practic, vinul este o parte integrantă a acestei culturi atât de europeană, dar și atât de orientală.

Iată de ce, după ce am venit în România ca turist, am plecat ca prieten. Iată de ce am acceptat să revin la invitația Editurii Vinosofia de a demara un proiect turistic având ca suport cultural poezia persană și vinul românesc. Atunci sper ca aceste însemnări să devină prologul unui jurnal de călătorie mai amplu.

Nafiseh SHOKRI 

Despre autor

Nafiseh Shokri este ghid turistic profesionist, membră a ITGA (Iranian Tourist Guide Association), precum și jurnalist și fotograf. Cu o bogată experiență de peste 10 ani în domeniu, s-a remarcat prin reportajele din China, Rusia, Malaezia, Turcia și, desigur, din Iran. Pasionată de călătorii și de natură, de istorie și de cultură, promovează cunoașterea acestor valori prin turism. Recent, în urma unei călătorii în România a acceptat oferta Editurii Vinosofia de a demara un proiect de promovare a patrimoniului cultural și istoric românesc prin asocierea vinului cu poezia marilor clasici persani (Omar Khayam, Hafez, Firdoussi ș.a.). De asemenea a depus și cerere de afiliere la AJTR, fiind probabil cel mai nou membru.    

Niciun comentariu pana acum.

Fii primul care lasa un comentariu.

Adresa ta de email nu va fi publicată.