Text: Valentin ȚIGĂU
150 de ani de la primele drumuri de fier din România. Cu 15 ani în urmă, viitura de pe râul Argeș a dărâmat unul dintre pilonii de susținere ai vechiului pod feroviar de la Grădiștea, și cea mai veche linie de cale ferată de pe teritoriul României (România cea de până la Unirea din 1918, și vă voi explica mai jos de ce fac această precizare) a devenit nefuncțională. Vechea rută feroviară Giurgiu-București, inaugurată la 19 octombrie 1869, a devenit, pentru totdeauna, pagină de istorie. Proiectată să fie construită încă din vremea lui Al. I. Cuza, a fost dată în folosință la doar câțiva ani de la urcarea pe tron a celui ce avea să fie primul rege al României, întemeietor de dinastie.
Primele drumuri de fier din Principatele Unite
De la proiectul din 1865, când construcția primei căi ferate din Principatele Unite a fost concesionată Asociației J.T. Barkley & Stainforth, au trecut patru ani până la inaugurarea oficială. S-a lucrat intens în primele luni, după care s-a făcut o pauză de mai bine de un an, cauzată, se pare, de niște neînțelegeri financiare și de o oarecare lipsă de coerență economică, de la momentul abdicării lui Alexandru Ioan Cuza și până după așezarea pe tron a Principelui Carol, viitorul rege Carol I.
Prima locomotivă cu aburi a pornit din București, a trecut pe la Filaret și, după 67 de kilometri, parcurși cu o viteză medie de 44,8 kilometri pe oră (straniu, dar după aproape un secol și jumătate, și azi sunt porțiuni de cale ferată în România unde se circulă cu medii orare chiar mai mici decât cea de atunci) a intrat în gara Giurgiu, fix la orele 12 și 15 minute. Traseul primei locomotive a fost refăcut, cu actori îmbrăcați în costume de epocă, în 1994, atunci când s-au împlinit 125 de ani de la inaugurare. În 2009, la 140 de ani, bătrâna locomotivă Călugăreni 43 (azi piesă de muzeu) nu a mai putut parcurge același drum. Și asta pentru că, după viitura din 2005, traseul a fost deviat prin Videle.
Primele drumuri de fier din România și Orient Expresul
Despre perioada glorioasă de început a primei căi ferate din Principate știm că, de exemplu, călătorii care-și doreau să ajungă la Sofia sau, mai departe, la Istanbul ori la Atena, erau preluați în gara din Giurgiu de trăsuri, care îi transportau în port, de unde treceau cu bacul Dunărea și de acolo își continuau călătoria pe uscat. Câteva decenii mai târziu, numai, teritoriul României era brăzdat de căi ferate, însăși familia regală își achiziționase un tren special, iar celebrul Orient Expres nu ocolea Bucureștiul. (Sigur, acestea toate nu s-au petrecut de la început și dintr-odată.)
Prima linie de cale ferată pentru locomotive cu aburi de pe teritoriul actual al României s-a construit însă ceva mai devreme. În anul 1854, ea a fost inaugurată pe distanța Baziaș-Oravița. Construcția ei urma după cea de la Anina la Oravița, care a început în 1846 și era destinată exclusiv vagoanelor trase cu cai care deserveau activitatea minieră de la Anina. Inaugurarea liniei Oravița-Baziaș, în lungime de 62,5 km, s-a făcut la 20 august 1854, iar în iarna care a urmat exploatarea ei a fost preluată de către „Societatea Cezaro-Crăiască Privilegiată a Căilor Ferate Austriece” (să nu uităm că, în epocă, Banatul era înglobat în Imperiul Austro-Ungar). Construită inițial doar pentru transportul cărbunelui către Dunăre, pentru aprovizionarea cu combustibil a vapoarelor cu aburi, linia a fost deschisă și pentru transportul călătorilor, în noiembrie 1856.
Primele căi ferate din România (fie ele de o parte ori de cealaltă a Carpaților) au fost proiectate de ingineri străini. Abia pe 13 septembrie 1872 a fost inaugurat primul „drum de fier” gândit și construit de inginerii români, pe distanța București-Suceava.
Și încă o informație, pe care o consider interesantă: primul român care a călătorit cu trenul se numește Petrache Poenaru. El a vizitat prima linie ferată din lume, cea dintre Liverpool și Manchester, la numai un an de la punerea ei în funcțiune, în 1831.