AJTR
Sergiu Nedelea – „Cel mai bun Somelier 2019” Sergiu Nedelea – „Cel mai bun Somelier 2019”
Pe data de 20 noiembrie 2019, la Fratelli Social Club din București, a avut loc Gala HoReCa Awards, organizată de către HoReCa Insight, prestigioasa... Sergiu Nedelea – „Cel mai bun Somelier 2019”

Comunicat WINETASTE

Pe data de 20 noiembrie 2019, la Fratelli Social Club din București, a avut loc Gala HoReCa Awards, organizată de către HoReCa Insight, prestigioasa platformă de comunicare B2B, destinată tuturor profesioniștilor ce activează în industria ospitalității și HoReCa. Câteva sute de antreprenori și profesioniști de top din HoReCa au participat la acest prestigios eveniment al industriei ospitalității din România, pentru a afla campionii ediției din acest an.

La categoria „Cel mai bun Somelier 2019”, a fost desemnat câștigător Sergiu Nedelea. Este a treia ediție consecutivă, după 2017 și 2018, în care onorantul titlu revine fondatorului Winetaste – cea mai importantă și mai complexă platformă de formare profesională în somelăria românească. În cadrul Winetaste.ro funcționează atât Cursul autorizat de Somelieri -Winetaste School, cât și Agenția de Somelieri.

Cu o experiență de peste 22 de ani în industria ospitalității, Sergiu Nedelea nu este doar unul dintre cei mai cunoscuți Somelieri români, ci și un prolific autor de specialitate și un formator cu o solidă reputație. Câteva sute de articole publicate și apariția cărților „Caietul Somelierului – Ghid pentru aspirant și profesioniști” și „Povestiri cârciumărești”, precum și a „Hărții Vinurilor Românești” sunt cele mai elocvente dovezi în acest sens. Nenumăratele generații de noi somelieri care au absolvit și continuă să absolve cursurile sale demonstrează aptitudinile de formator ale lui Sergiu Nedelea.