AJTR
Turismul – răscruci, provocări, oportunități Turismul – răscruci, provocări, oportunități
Bucuria dezlegării la terase și restaurante, la plimbări la Mare și la Munte, într-un cuvânt la turism, atâta cât și cum se poate face... Turismul – răscruci, provocări, oportunități

Bucuria dezlegării la terase și restaurante, la plimbări la Mare și la Munte, într-un cuvânt la turism, atâta cât și cum se poate face el deocamdată, mi-a adus în gând faimosul Transatlantic Titanic. Veselie cam scăpată din frâu, fără nici un strop de îngrijorare. Rămâne să vedem cât și până unde se va întinde această stare ce seamănă, mai degrabă, cu capturarea/câştigarea unui mare loz câștigător. Sigur, acest entuziasm se petrece pe punte. Mașiniștii, întregul echipaj al imensei nave numită turism, nu sunt conectați la acest freamăt poate ușor exaltat, ci la neliniște, cum e și firesc. În toată lumea, agenda publică a profesioniștilor din domeniu include estimări, planificări, dezbateri profunde privind evoluția turismului. Cred că și călătorii, ca să spunem așa, au de câștigat dacă se implică fie și numai cu gândul.

De aceea ne-am gândit să le venim întâmpinare cu o sinteză, fie și subiectivă, a ceea ce se întâmplă în această industrie ce părea sortită, la un moment dat, doar stărilor de grație. Ei bine, virusul a avut un efect extrem de dăunător asupra turismului, forțând trusturile și organizatorii de călătorii din întreaga lume să-și concedieze angajații și să-și închidă temporar activitatea, dacă nu chiar definitiv. Se estimează că pierderea locurilor de muncă în turism va fi de până la 50 de milioane în întreaga lume (World Travel and Tourism Council, 2020). E un preț pe care îl plătește fiindcă, pe de altă parte, turismul a contribuit la răspândirea COVID-19, adică la propria sa afectare?

Nu e timp însă de jelit, ci de evaluat cu rigoare vulnerabilitățile care au existat. Important pentru dezvoltarea viitoare este și să recunoască slăbiciunile turismului. La prima vedere, COVID-19 creează o criză in turism, dar există și părerea că pandemia nu face decât să scoată la suprafață tensiunile deja existente în interiorul industriei. Spre exemplu, pierderea masivă a locurilor de muncă continuă și mărește vulnerabilitățile și nedreptățile cu care se confruntă lucrătorii din turism sub formă de salarii mici, lipsa de beneficii și munca sezonieră. Se adaugă, de asemenea, inegalitățile dintre destinații ca urmare a reglementărilor inadecvate sau prevalența corporațiilor față de comunități.

Înaintarea normală a navei nu-i doar problema exclusivă a echipajului. O anumită răspundere o au și călătorii care îi ocupă locurile. Și nu numai ei. Planificarea post-pandemie cere o sinergie a tuturor forțelor interesate, într-un fel sau altul, să urnească lucrurile din loc. Altfel spus, este obligatorie implicarea, alături de practicieni, a cercetătorilor, a mediului academic și, de ce nu?, a scriitorilor și a jurnaliștilor. Această planificare este o întreprindere multidimensională și necesită intervenție prin promovarea gândirii critice și a filtrelor profesionale (inclusiv în comunicarea cu publicul).

Este nevoie ca, mai mult decât până acum, comunitățile să dedice resurse semnificative dezvoltării turismului responsabil, care se concentrează pe sprijinirea întreprinderilor turistice locale și a lucrătorilor. Totodată, orientarea factorilor de decizie ar trebui să se îndrepte spre protejarea forței de muncă, și nu neapărat spre recuperarea financiară rapidă post-pandemie. Se știe, un om de turism se formează în circa 8 ani; ieșirea lui din sistem este o pierdere (în plan profesional, dar și financiar) greu, dacă nu chiar imposibil de recuperat.

Trebuie consultați oamenii, publicul larg. Sunt oare dispuși să sacrifice călătoriile internaționale pentru destinații mai apropiate, poate mai puțin cunoscute, pentru a experimenta și a afla frumusețea și cultura locurilor din apropierea casei lor? Ar trebui să o facă. Sau poate o vor face, vrând-nevrând… De aceea se cuvine luată în considerare necesitatea unei resetări critice a practicării turismului.

Va trebui să se recunoască în chip sincer că turismul este mai mult decât o industrie a relaxării, insistându-se pe ideea ca, alături de călătorii, reprezintă o forță socială capabilă să aibă efecte pozitive și juste. Prin urmare, organizațiile din învățământ și cercetare, editurile și publicațiile ar trebui să examineze în mod critic programa actuală a cursurilor si a subiectelor, pentru a include studii de caz, strategii, dezbateri și proiecte care să limpezească aspecte pozitive sau negative ale acestei industrii.
Prin conceperea turismului, mai degrabă, ca o forță socială decât ca o oportunitate de piață și prin frecventarea studiilor umaniste, se poate vedea că acest domeniu are o certă putere de a schimba oamenii și, implicit, comunitățile.

România se află într-o situație inedită. Marele câștigător poate fi turismul intern. Multe din resursele pe care concetățenii noștri le alocau pentru călătoriile în străinătate vor fi orientate spre intern. Și sunt multe. Primirile de turiști străini oricum nu contau prea mult. Mă refer la turiștii de tip clasic, nu la circulația transfrontalieră, rude, oameni de afaceri, pacienți etc. În fine, nu cred că incoming-ul – în structura cunoscută – va suferi mari mutații. Însă influența benefică, destul de importantă, pe care o anticipez va fi dată de turismul intern. Așadar, exceptând perioada (grea) de nefuncționare, turismul românesc se află în fața unor provocări și oportunități uriașe.