AJTR
Călătorii pe care le-aș repeta: Iran. (1) Persepolis Călătorii pe care le-aș repeta: Iran. (1) Persepolis
Text: MIHAI OGRINJI Fotografii: Cristina Nichituș Roncea (Persia) Când, întâmplător, le spuneam prietenilor că plec în Iran, aceștia mă priveau contrariați. Li se părea... Călătorii pe care le-aș repeta: Iran. (1) Persepolis

Text: MIHAI OGRINJI
Fotografii: Cristina Nichituș Roncea (Persia)

Când, întâmplător, le spuneam prietenilor că plec în Iran, aceștia mă priveau contrariați. Li se părea că mă aflam în pragul unui gest ușor necugetat. Cum așa, îmi ziceau ei, nu ți-e teamă? Tu nu știi că evreii sunt gata să-i atace din clipă în clipă? Nu ești la curent cu tensiunea dintre iranieni și americani?
Scriu aceste rânduri taman în zilele în care Comisia Europeană, Uniunea Europeană, diverșii lor „capelmaiștri” comit abuzuri și presiuni la adresa României greu de imaginat. O adevărată barbarie. La drept vorbind, asemenea amestec în treburile României nu-i o noutate. Ceea ce se petrece în aceste zile ne trimite la Congresul de la Berlin, din 1878(amintiți-vă, între altele, de așa-zisa „problemăisraelită”). Bietul Eminescu… Păstrând dimensiunile, acești „cerberi” ai democrației – care nu știu prea bine unde se găsește România decât în măsura în care, într-un fel sau altul, ar putea să-i mai stoarcă ceva zăcăminte de aur, cupru, păduri sau fie ce-o mai fi – sunt în pragul (cu cvorum garantat!) de a transforma România într-un fel de Iran al Europei!

Calator in Iran – Shiraz – Mausoleul lui Sa’di – Omagiu

Calator in Iran – Shiraz – Mausoleul lui Sa’di
În măsura în care propaganda internațională prezintă Iranul așa cum îl prezintă, câți dintre turiștii lumii mai au curajul să ajungă în această țară? Nimeni nu spune că nu sunt probleme la Teheran. Disproporția însă dintre realitate și butaforia pe care o ticluiesc adversarii vechii Persii este mai mult decât jenantă, fruduloasă și descurajantă întru cunoașterea marilor valori ale umanității. Nu are nimeni dreptulca, prin tot soiul de manevre, să scoată din circuitul internațional o țară întreagă, o țară în care se află destinații precum Shiraz, Isfahan, Yazd sau Persepolis. Sub nici un motiv, sub nici un preț, sub nici un pretext.

Calator in Iran – Shiraz – Mausoleul lui Hafiz – Poezii

Calator in Iran – Shiraz – Mausoleul lui Hafiz
Și cum tot am avut șansa să văd această minunată țară, un mare reper al culturii antice, dar și al cercetărilor dintre cele mai diverse – de pildă, și în privința celulelor stem! -, cu oameni incredibil de prietenoși, dornici să intre în vorbă cu tine, să te ajute, parafrazez cu bucurie vechiul adagiu: Et in Persepolis ego…

Calator in Iran – Shiraz

Crugul gloriei, crugul deșertăciunii:
PERSEPOLIS

Eram în luna lui Cireșar și îmi veneau în gând vorbele seraficului Sa’di: „Vizitatorul își uită ținuturile natale când vine în mai la Shiraz”… Efluviile de trandafir și portocali păreau să se lupte din plin cu dogoarea soarelui, ce se așezase bine pe cer, când tocmai dădeam să părăsim Shirazul, într-un microbuz ce s-a bucurat peste tot de simpatia oamenilor: avea inscripționate însemnele autorității naționale de turism, iar iranieni știau că el poartă turiști străini.
Ne despărțeam de Shiraz – unde veniserăm cu un Airbus, de la Teheran – și mi-am aruncat încă o dată privirea, din mers, spre Mausoleul lui Sa’di, pe care îl vizitasem cu o zi înainte, ca și pe cel al lui Hafiz, marele liric al literaturii persane și universale, ambii născuți – în anul 1184 și, respectiv, 1320 -, la Shiraz, motiv pentru care pe bună dreptate orașul a fost supranumit „capitala poeziei”. Să-i amintim, doar, și pe mai vârstnicii Firdusi și Omar Khayyam, spre a înțelege mai ușor ce înseamnă poeții persani pentru cultura mondială…

Calator in Iran – Shiraz – Citadela Karim Khan
La puțin timp de la micul dejun – petrecut la un restaurant de dincolo de etajul XX al hotelului ultramodern în care fuseserăm cazați („Chamran Grand Hotel”) – ne așezăm la drum și tot îmi dau târcoale și rândurile lui G.M. Cantacuzino, arhitectul și publicistul care a vizitat aceste meleaguri, prin anii ’30, publicând ulterior – mai exact în 1938 – admirabilul volum „Pătrar de veghe”. Scria cel care, pentru Martha Bibescu („Cele opt raiuri”) și George Valentin Bibescu – și ei au vizitat Persia! – a renovat palatul Mogoșoaia: „Aici a fost odată belșug. Fructele erau mai mari ca oriunde, florile mai frumoase, vinul mai dulce. Iar nicăieri viața n-a fost prețuită cu mai multă blândețe decât la Shiraz. Blândețea… iată spiritul locului”.

Calator in Iran – Shiraz – Bagh-e Naranjestan
Vin n-am băut la Shiraz, deși unul dintre cele mai renumite licori roșii se numește chiar Shiraz și cred, personal, că aici își are obârșia. Nici vin și nici vreun altfel de alcool n-am cunoscut, în răstimpul a vreo nouă zile, cât am umblat prin Iran. Religia islamică, cum bine știți, interzice consumul băuturilor alcoolice… Mi-e greu să pricep această interdicție când este vorba de turism și de turiști de altă religie, de pe alte meleaguri. Dar nu interesează pe nimeni neînțelegerile mele. Desigur, pentru a vedea însă comorile Iranului – până în 1935 s-a numit Persia – se poate trăi și fără licorile lui Bachus, și fără „peisajul feminin” specific lumii neislamice, și fără contactul vizual ori chiar aidoma cu alte ispite pe care, poate, cu greutate le abandonăm fie și ocazional. Dorința de a întâlnifabuloasele valori numai și numai ale Iranului este însă cu mult peste orice. Ceva, poate, de felul diagnosticului pe care îl dă uneori câte un medic: dacă vrei să mai trăiești, chiar din acest moment lasă-te de fumat!
Plecăm din Shiraz – ne vom mai întâlni cu acest fermecător oraș într-un viitor alt reportaj – și, îndreptându-ne spre est-nord, spre Esfahan, îl rechem în gând tot pe Sa’di: „Nu sunt decât lut fără preț, dar câtva timp am locuit cu trandafirul…”.
În scurt timp – după mai puțin de 50 km – cotim la dreapta din autostradă, ca după alți circa 10 km să intrăm într-o parcare betonată. Este cald, ne sfârâie transpirația pe creștet… Grupuri răsfirate de turiști se intersectează tăcute, preocuparea comună fiind – poate în primul rând – lupta cu căldura. După fizionomie, par să provină din rândul națiilor ce-au alcătuit, cândva, impresionantul imperiu. Există și o grupare de italieni, cu care aveam să ne mai intersectăm. Ca și una de japonezi. Dar unde nu-i întâlnești pe japonezi, cu aparatele lor foto atât de lacome în a nu le scăpa nimic? Din parcare, abia de se zăresc, spre nord, capetele câtorva coloane. De aici, de la circa 200-300 de metri distanță, nici nu-ți poți închipui ce minune stă cuibărită la poalele muntelui Kuh-e Rahmat (Muntele Îndurării).

Calator in Iran Perspectiva asupra Persepolisului

Persian Soldiers. Detail of a relief of the eastern stairs
Am ajuns, așadar, la Persepolis, una dintre fascinantele întruchipări ale civilizației antice. Prin această denumire grecii desemnau Capitala Persiei. Iranienii îi spun altfel, Takht-e Jamshid, adică Tronul lui Jamshid – este vorba de unul dintre primii conducători ai perșilor, „apocrif”, dacă se poate spune așa, nume încărcat cu aureola mitului. Până în anul 330 î.Hr., când, cucerit fiind de Alexandru cel Mare, avea să fie incendiată și distrusă, această cetate de palate a fost sinonimă, la dimensiuni lipsite de limite, cu puterea, luxul, bogăția, orgoliul, măreția, izbânda. Din nenorocire, puterea nu se exprimă doar prin zidiri și izbânzi, prin culmi ale artei și civilizației, ci și prin distrugeri, jafuri, ruini.

Basorelief in Persepolis – Zoroastrian representation of Nowruz
Persepolisul este un exemplu dintre cele mai revelatoare…
Întemeietorul acestei magnifice reședinte destinată unor ceremonialuri speciale a fost Darius cel Mare (522-486 î.Hr.), fiul lui Histaspes, evocat de Eminescu în faimoasa sa „Scrisoare III”, cel care ajunsese cu oștile sale și la Gurile Dunării. (La Histria noastră, ar fi putut da peste ionienii din Milet, cu care perșii s-au războit atâta!). Această cetate secretă, cum a mai fost considerată, a fost fondată în anul 520 î.Hr. Gloria ei a atins măsura faptelor lui Darius cel Mare – succesorul regilor Cyrus și al fiului acestuia, Cambyses, practic întemeietorii Imperiului Persan al Ahemenizilor – ca și al urmașilor săi: Xerxes, Artaxerxes, Darius II, Artaxerxes II.
Deși este compus dintr-un întreg șir de palate, fiecare rege în parte având contribuția sa, Persepolisul este surprinzător de unitar. Atât prin infrastructura comună – aducțiuni cu apă, canale subterane etc. -, cât și prin structura palatelor în sine, indiferent de monarhii care le-au ridicat. La toate palatele temeliile, scările – uimitoarele scări! -, ca și cele mai multe dintre coloane sau ferestre – nu mai vorbim de nenumăratele portaluri și sculpturi – au fost rostuite din piatră, în vreme ce pereții au fost zidiți din cărămidă. Acoperișurile s-au bazat pe lemn; de cedru, în primul rând. În mod firesc, dincolo de intemperii, distrugeri, incendii etc., câștig de cauză în confruntarea cu veacurile și negurile lor, la figurat vorbind, l-a avut piatra.

Huma bird. Homa bird. Column capital in the form of griffins, Persepolis, Tacht-e Dschamschid, Tronul lui Dschamschid
Piatra – mai ales bazalt și calcar – cioplită cu chip de coloană, de lei înaripați, de capiteluri figurând tauri, dar și de scări ce dau ritm, opulență și armonie cu totul aparte acestei impozante „compoziții” persane. Piatră care, desigur, spre norocul culturii universale mai conține ceva: cronica uneia dintre marile puteri ale istoriei, puterea ahemenidă, narată grație unor basoreliefuri de o remarcabilă finețe. „Ora zece, când lumina cade piezișă – povestește același G.M. Cantacuzino în „Pătrar de veghe” – e clipa cea mai prielnică pentru a privi sculpturile. Pe zidurile care stăvilesc scările sau care poartă scările isprăvite prin rampa crenelelor în trei caturi de zimți, trei caturi de bazoreliefuri se desfășoară pe netezimea cenușie a bazaltului. De la apus la răsărit, se înșiră mersul popoarelor care vin să se închine regelui: sciții cu căciula țuguiată, nubienii, negroizi înalți și subțiri, armeni cu capul plecat, atenți, cu mersul șovăielnic. Arabi drepți și mândri, asemenea unor chiparoși, parți bogat îmbrăcați, hebrei (evrei, n.n.) cu ochi halucinați, greci mlădioși, egipteni cu mijlocul subțire, fiecare grup de câte cinci, conduși de câte un ofițer al palatului.” Și suntem departe de a-i fi înșiruit pe toți. Nu lipsesc arienii, cu capetele înfășurate cu pânză, în tunici și cizme, și cu câte o cămilă alături; capadocienii, care aduc în dar vrafuri de mantii, pantaloni și un cal; babilonienii, cu căciuli conice, cu ciucuri lungi, taurul cu cocoașă fiind darul lor, ca și niște cupe, alături de pânzeturi; lydienii (sirienii), cu robe plisate, căciuli și cizme, prinosul lor fiind alcătuit din cupe, brățări și o șaretă trasă de doi căluți; indienii, purtând securi cu două tăiușuri, obolul lor constând dintr-un măgar.

Hundred Columns Palace, Persepolis, Persia
Este nevoie să pomenim și câteva dintre reperele acestui sit istoric, un ansamblu de palate care îți dă senzația, dacă ai cât de cât exercițiul imaginației, că se aseamănă cu un imens tron închinat – cui altcuiva? – zeității Ahura Mazda. Scara de acces este monumentală, cioplită în blocuri mari de piatră, la capătul ei găsindu-se „Poarta tuturor neamurilor” – străjuită la est și la vest de masive statui cu trupuri de tauri – înălțată pe vremea lui Xerxes I. „Palatul Apadana” este construcția în care Darius I, în primul rând, dar și ceilalți regi care i-au urmat, își ținea audiențele și primea oaspeții. Este o zidire absolut impresionantă a Persepolisului, alcătuită la vremea ei din 36 de coloane din piatră, înalte de 20 de metri, pe care se sprijinea acoperișul. N-au mai rezistat veacurilor decât 13 coloane, majoritatea dintre acestea piezând și capitelurile în formă de taur dublu. În schimb, scara Apadanei este bine conservată, ea înfățișând prin intermediul basoleriefurilor o tulburătoare procesiune de Anul Nou ce se petrecea la Persepolis: parada gărzilor imperiale – este vorba de cei 10.000 de nemuritori -, procesiunea regală, a aprozilor personali ai regelui, a nobililor perși și mezi, a reprezentantițor popoarelor care alcătuiau Imperiul Ahemenid. „Tachara” (Palatul de iarnă) – cu coloane din lemn – a fost început de Darius I și terminat de Xerxes I. 36 de coloane a avut și Hadish-ul (Palat pentru locuit). I se datorează lui Xerxes I. Trypilon-ul nu a fost, se pare, un palat, ci mai degrabă un cartier general al militarilor. Cel mai impresionant edificiu al Persepolisului este considerată „Sala celor 100 de coloane”. Aici erau primiți delegații popoarelor care plăteau tribut regelui Imperiului Persan. Basoleriefurile narează cu prisosință despre gloria la care ajunsese Persepolisul, capitala rituală a unuia dintre cele mai mari imperii ale istoriei.
Pare un tron, un uriaș tron, Persepolisul. Dar și o imensă scenă săpată în piatră, cu o necuprinsă câmpie în față, la picioare. O estradă pentru un spectacol cvasi-cosmic, în care își face apariția, uneori, fie și cu chip de nor, zeitatea atât de dragă dinastiei ahemenide, Ahura Mazda. O divinitate semită, totuși. După circa 180 de ani de măreție – există, din păcate, o cumplită tăcere a scrierilor istoricilor antici despre felul cum arăta Persepolisul până la sosirea lui Alexandru cel Mare, cel care avea să-l treacă printr-un foc neiertător – fiul lui Filip al II-lea se răzbuna pe perșii care, mult mai înainte, incendiaseră Acropolele. Dinte pentru dinte…

Gate of All Nations. Poarta Natiunilor de la Persepolis
Este crugul amiezii. Un moment al zilei prea puțin prielnic încercării de a desluși taine, de a lăsa imaginația slobodă. Asta nu înseamnă că impactul a avut de suferit cine știe ce. Șocul întâlnirii este cutremurător, iar tragedia în sine a Persepolisului se arată, pentru totdeauna, profund descumpănitoare: tot ce a reprezentat, cândva, viață tumultoasă și rafinament, vitejie și ritual, cruzime și sacralitate, cultură și glorie a intrat, dintr-o dată, în ghearele abandonului, ale pustiului, ale furtunilor de nisip. Ce destin a putut să aibă Persepolisului! Cine mai știe, la câtă iresponsabilitate se produce de-a lungul și de-a latul zărilor, Pământul însuși, la un moment dat, i-l poate împărtăși în totalitate… (va urma)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *