AJTR
Membrii expediţiei RAPAPATATIERRA 2011 Membrii expediţiei RAPAPATATIERRA 2011
SILVIU NEGUŢ – Doctor în Geografie, Profesor Universitar, Decan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din Academia de Studii Economice – București, publicist, realizator... Membrii expediţiei RAPAPATATIERRA 2011

SILVIU NEGUŢDoctor în Geografie, Profesor Universitar, Decan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din Academia de Studii Economice – București, publicist, realizator de emisiuni radio, scriitor, inițiator de proiecte turistice pe mapamond.

S-a născut în com. Vadu-Paşii, jud.Buzău și a absolvit Facultatea de Geografie a Universității din București. În 2004, a fost desemnat „Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău”.

Personalitate marcantă a mediului universitar românesc, a traversat daja 40 de ani de carieră de succes, devenind un îndrăgit al studenților și un respectat coleg de breaslă.

Este profesor universitar de geografie şi geopolitică la Academia de Studii Economice și Director al masterului „Geopolitică şi Relaţii Economice Internaţionale”. A deținut timp de 15 ani funcția de Prodecan, iar din 2008 este ales Decan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale. Și-a luat doctoratul în geografie acum 27 de ani, derulând în timp mobilități universitare în cadrul unor instituţii de învăţământ superior din Italia, Marea Britanie, Franţa, Spania, Olanda, Belgia, Norvegia, Danemarca, Suedia, Rusia, S.U.A, Tunisia etc. Université des Sciences et Technologie-Lille şi Université Paris-Dauphine din Franţa la fel ca Università degli Studi „Aldo Moro”-Bari şi Università degli Studi-Ancona din Italia s-au bucurat de prezența sa ca profesor invitat.

Este membru al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, adviser al Universităţii Georgetown din Washington şi al Comisei Fulbright pentru România. A devenit membru ARCOR/Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma şi FIJET /Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism.

Om de radio și publicist, Silviu Neguț a fost și ”vocea” emisiunii „Răspundem ascultătorilor” transmisă în eter, ani în şir, de Radio România. Din 1978 până în prezent, el a susţinut şi a participat la peste 1.200 emisiuni de radio şi zeci de emisiuni TV. A fost redactor şef al Editurii Enciclopedice, este redactor şef al revistei „Jurnal Economic”(„The Romanian Economic Journal”) (din 1998) şi redactor coordonator al revistei „Geopolitica” (din 2003).

Preocupat de frumuseţile dar şi de misterele planetei, a prezentat la radio şi la televiziune, dar a şi scris despre multe dintre acestea (Insula Paştelui, Galápagos, Triunghiul Bermudelor, Atlantida, Pacifida, Nazca etc.), călătorind pe multe continente ale lumii.

Fervent apărător al mediului înconjurător, al echilibrelor ecologice pe mapamond, devine membru al Comisiei ”Ştiinţele Vieţii şi ale Pământului” – comisie pentru care a și fost ales președinte în intervalul 1998-2006, devine preşedinte al Comisiei IHDP/„Dimensiunea umană a modificărilor globale ale mediului” și IGBP (sub egida UNESCO) și membru al Grupului de Redactare a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă 2008-2030, sub egida PNUD.

Comunitatea științifică geografică din România i-a marcat meritele, regăsindu-l pe Silviu Neguț in calitate de secretar general al Comitetului Naţional de Geografie (din 2000), membru (fondator) al Asociaţiei de Geopolitică „Ion Conea” (din 2003), membru (fondator) şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Geografie Umană (din 2004), secretar general (2004-2009) şi vicepreşedinte (din 2009) al Societăţii de Geografie din România.

A fost distins cu numeroase premii (între care premiul „Simion Mehedinţi” al Academiei Române), diplome şi distincţii speciale.

A publicat, singur sau în colaborare, sute de cărţi şi lucrări de specialitate, cursuri universitare, manuale şcolare, dintre care: Enciclopedia statelor lumii (11 ediţii până în prezent); enciclopedii pe continente (Europa, America, Africa, Asia, Australia şi Oceania); Navigatori.Călători.Exploratori – mică enciclopedie (mai multe ediţii, prima în 1986); Introducere în Geopolitică; Geopolitica.Universul Puterii; Geografie economică mondială; Statele Uniunii Europene; Patrimoniul mondial cultural şi natural UNESCO; Călătorii extraordinare; Cartea recordurilor geografice; Spectacolele Terrei; Mirajul alb-Polul Nord-Polul Sud; Paşi pe Terra; Un singur Pământ. Omul şi mediul înconjurător; Europa – ghid de călătorie; Geografia turismului; Atlas geografic general.

Este co-iniţiator al proiectelor „Traseele marilor religii” și ”Pe urmele marilor călători și exploratori români”, alături de Cristian Hristea, actual coleg de expediție.

[slideshow]ALEXANDRU MIRONOV – scriitor şi critic literar SF, realizator de radio și televiziune, publicist om de ştiinţă și profesor de matematică, sportiv de performanţă, inițiator și coordonator de proiecte educativ-științifice, om politic

S-a născut în localitatea Vertiujeni, jud. Soroca, azi Republica Moldova și a absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București, fiind profesor de matematică mulți ani.

Între 1973-1976, ca profesor-cooperant, a predat la Lycee “Omar Ibn Abdelaziz” din Oujda, Maroc.

Reprezintă poate cea mai prolifică și dedicată personalitate din România în promovarea științei și a literaturii ”science fiction” (SF), el însuși devenind om de știință, scriitor și ziarist SF.

Activitatea jurnalistică, începută în 1969 și derulată până în prezent, numără impresionanta cifră de peste 3500 articole de ştiinţă pentru câteva zeci de publicaţii din România și peste 3000 de emisiuni radio-TV.

Emisiunea “ştiinţă şi imaginaţie”, unul dintre programele de mare succes ale TVR, care poartă amprenta Alexandru Mironov (alături de colegul Mihai Bădescu), a fost premiată la nivel naţional. A desfășurat o bogată activitate de popularizare a științei și SF în cadrul Radiodifuziunii și al Televiziunii Române (între 1996 și 2001, în redacţia de “Cultură, Religie şi Ştiinţă”) ca redactor şi realizator, iar în prezent acest demers îl face și prin emisiunea săptămânală „Deschide cartea”, la postul de televiziune TVRM.

O revistă căreia i s-a dedicat în timp, ca și redactor dar și director onorific, este ”Știință și tehnică”, semnând articolele şi editorialele revistei sub titlul „În direct cu NASA”. A conceput peste 25 de antologii şi almanahuri de science fiction. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Este membru fondator al cenaclului SF “Henri Coandă” (fondat în 1970, alături de I.I. Iosif, R. Honga şi M. Ghergu), unul dintre primele din România. Implicat în conducerea Asociației Române de SF și Pro Con SF, este și membru al World SF, al Asociației Internaționale a Profesioniștilor din SF şi delegat național al Societății Europene de SF.

O reușită în demersurile sale științifice și educative la nivel național și internațional este Tabăra de Creaţie SF „ATLANTYKRON”, fondată alături de A. Cărăşel şi S. Repanovici, inaugurată în anul 1990 pe insula omonimă de lângă localitatea Capidava, jud.Constanţa și transformată, în anul 2001, în Academia de Vară „ATLANTYKRON”.

Alexandru Mironov a fost și sportiv de performanță, un scrimeor cu merite deosebite, component al echipei de scrimă a României şi căpitan al acesteia în perioada 1964-1970, ajungând vicecampion național. În anii ’90, a fost președinte al Federației Române de Scrimă, iar, în prezent, este membru al Comitetului Olimpic Român şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă.

Între 1991 și 1993, a fost consilier pe probleme de presă şi purtător de cuvânt al Preşedinţiei României, iar, în perioada 1993 – 1996, a deținut funcția de Ministru al Tineretului și Sportului. Din decembrie 2004, a fost numit de către Președintele României Ion Iliescu în conducerea Institutului Revoluției Române. În prezent, este consilier de presă al Academiei Române.

Pasiunea pentru cunoaștere și fascinația universului planetar s-au regăsit în numeroasele sale călătorii în diverse colțuri ale lumii, dar, mai cu seamă, în cărțile sale. A publicat 16 volume, dintre care “Enigmatic, Pământul” (1977) – a fost multă vreme un best seller şi o carte de referinţă privind locurile misterioase de pe Pământ. “Proiecte planetare” (1986), co-autor Alexandru Boiu – aduce propuneri privind mari proiecte posibile ale civilizaţiei umane. “Întâmplări din Mileniul III”(1988) – cuprinde povestiri de ştiinţă şi tehnică pentru copii din categoria de vârstă 11-15 ani. “Laboratoarele lumii” (1991) – este o prezentare a temelor de mare actualitate din ştiinţa şi tehnica perioadei respective. “Anatomia secundei”(2002) – cu eseuri pe teme de ştiinţă şi noutăţi din domeniile diferitelor tehnologii. “Dialoguri pe lobul frontal al civilizaţiei omului” (2004) – cumulează cele mai importante interviuri pe teme de ştiinţă, luate de Alexandru Mironov în cadrul emisiunii cu durată de mai bine de 10 ani “Idei în nocturnă”, de la Societatea Română de Radiodifuziune. “în direct cu NASA”(2005) – prezintă noutăţi, povestiri, eseuri privind evenimentele din ultimii 5 -10 ani din lumea ştiinţei şi a tehnologiilor şi anticipări privind descoperirile viitoare. “Ce ne pândeşte după colţ” (2009) – include cele mai recente cercetări în cosmologie, mecanică cuantică, termodinamică, analizând implicațiile pentru viitor.

CRISTIAN HRISTEADoctor în Geografie, Redactor Şef al revistei „VACANŢE şi CĂLĂTORII”, expert în turism cultural, ghid internațional, scriitor și ziarist de turism, inițiator de proiecte turistice pe mapamond

S-a născut la București și a absolvit Facultatea de Comerț (inițial numită Relații Economice Internaționale) din Academia de Studii Economice, București, urmând o carieră dedicată cu pasiune turismului.

Începând cu 1985, Biroul de Turism pentru Tineret (BTT-Central) – secția internațională i-a oferit prilejul de a-și demonstra vocația de inițiator și coordonator de evenimente de factură culturală la nivel național și internațional. În 1996 devine, pentru un mandat de patru ani, reprezentantul BTT la Federaţia Mondială a Turismului pentru Tineret, reprezentând România la Conferinţele Mondiale FYITO de la Gold Coast (Australia), Paris, Miami şi Bangkok.

Demersuri cultural-turistice asupra cărora și-a pus amprenta sunt evenimente ca: ”Gala tinerilor actori”, ”Festivalul filmului românesc”, ”Festivalul filmului documentar”, ”Galele de jazz”, ”Salonul național de grafică satirică pentru tineret”, ”Serbările mării”, ”Serbările zăpezii”, ”Zilele turismului pentru tineret”.

Cultura sa enciclopedică în domenii sinergice, de la geografie turistică și economică, istorie și istoria artelor până la geopolitică, sport, artă și filozofie, tenacitatea de a explora cu proprii pași majoritatea regiunilor globului și pasiunea de a împărtăși acest ”tezaur” și semenilor au făcut ca să aibă o mare popularitate în rândul miilor de turiști români și străini pe care i-a ”ghidat” în 25 de ani de carieră turistică.

Ca director al proiectului franco-român de ”Amenajare montană a domeniului schiabil din România” (denumit SECTRA), a cunoscut în detaliu domeniile schiabile din toate marile staţiuni de renume din Franţa, Italia, Austria şi Elveţia. A explorat ariile protejate şi parcurile naţionale din aceste ţări, experienţe pe care le-a folosit şi transferat către România. Astfel a început să prindă contur și ideea tezei sale de doctorat – “Amenajarea turistică a Parcurilor Naţionale din România”, sub îndrumarea profesorului Silviu Neguț, care îi este și partener pentru expediția de față.

Activitatea sa publicistică numără zeci de lucrări științifice și articole pe teme turistice și culturale. A colaborat, din 1992 până în 2004, la realizarea serialului documentar de televiziune „Spectacolul lumii” produs de Ioan Grigorescu. Din 2004, devine membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Romania. În 2008, și-a lansat cartea de călătorie OK! Roma – Paris.

În prezent conduce activitatea editorială a revistei Vacanțe și Călătorii în calitate de redactor șef, publicație în care a scris mai mulți ani la rând.

Printre proiectele de anvergură pe care le-a iniţiat şi finalizat se numără:

– Festivalul mondial al tuturor oraşelor care se numesc Alexandria (Egipt; 1992) – un concept inedit al lui Cristian, proiect prin care s-a plecat cu un autocar din Alexandria-România până în Alexandria-Egipt, traversându-se Bulgaria, Turcia, Siria, Iordania și Peninsula Sinai.

– Traseul Religiilor (Loreto-Italia;1995), un proiect original la vremea sa şi insolit. Delegaţia română a fost primită de personalităţi internaționale din toate domeniile de activitate, dar cu precădere religioase, de la episcopi și cardinali până la Papa Ioan Paul al II-lea. Proiectul s-a bucurat de implicarea a trei dintre membrii actualei echipe: Silviu Neguț – ca și co-inițiator de concept și participant; Alexandru Mironov – ca și susținător prin eforturi instituționale; Doina Tătaru – ca și participant.

– Pe urmele civilizaţiei hinduse (India; 2007) și Pe urmele civilizaţiei budiste (India-Nepal-Tibet; 2007) – expediții la care a luat parte și actuala colegă de echipă, Doina Tătaru.

– Pe urmele civilizaţiei MAYA (Mexic-Guatemala-Honduras-Belize; 2008), expediție la care a participat şi actuala colegă de echipă, Oana Georgescu, cea care a realizat o serie de fotografii publicate în mass-media şi finaliste ale ediţiei 2010 a Salonului Naţional de Fotografie Turistică, organizat de revista „Vacanţe şi Călătorii”.

Expediția de față, focalizată în jurul Insulei Paștelui și al Țării de Foc, ca prim pas din ciclul de călătorii tematice, intitulat ”Pe urmele marilor exploratori români”, este un proiect pe care Cristian Hristea l-a conceput cu mulți ani în urmă.

OANA GEORGESCUJurnalist și realizator TV, specialist în Relaţii Publice şi Comunicare, scriitor, promotor de evenimente şi impresar, profesor, lector (Comunicare , Relaţia cu Mass Media), practicantă a sporturilor extreme, instructor scufundări

Este născută la București, absolventă a Facultății de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost profesor de chimie.

Desfășoară o activitate jurnalistică prodigioasă de peste 17 ani, realizând în presa scrisă interviuri cu mari personalităţi ale lumii artistice, politice şi ştiinţifice, cronici de teatru, film şi modă, reportaje speciale și de călătorie. În prezent o regăsim, printre altele, ca reporter special la “Jurnalul Național”, redactor la revista “Actualitatea Muzicală” a UCMR şi fotoreporter pentru www.infofashion.ro. Are publicate deja patru cărți. În televiziune, la TV SENSO a fost realizator, prezentator și producător al emisiunii “Stil și Sport” (subiecte de life-style, auto-moto și reportaje de călătorie, 2005 – 2006), acum fiind realizator şi coordonator al Canalului www.sensotv.ro/lifestyle. La TVR, a fost redactor și reporter (2009 – 2010) la emisiunea “MIEZUL ZILEI” (TVR1) cu Iuliana Marciuc. În prezent realizează documentarea pentru emisiunea „CONFESIUNI” (TVR 2), moderată de Iuliana Marciuc.

Este specialist în Relaţii Publice şi Comunicare, axată pe evenimente speciale și relația cu mass-media, numărând la activ zeci de lansări și conferințe de presă în sfera artistică, sportivă, dar şi în sănătate, modă și turism, organizate prin propria sa agenție de profil.

A predat în calitate de lector cursuri de specialitate (Manager/Asistent PR) în Comunicare, PR şi Relaţia cu Mass Media în cadrul IRECSON, în perioada 2002-2005.

Desfășoară cu succes activități de impresariat și promovare în show-biz şi este în prezent, director PR şi secretar literar al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.

Reușitele Oanei Georgescu în domeniul sportului sunt de asemenea impresionante, ea remarcându-se, mai cu seamă, în domeniul sporturilor extreme. A fost şi cascador (dublura rolului principal) pentru câteva filme de lung metraj. A reprezentat România ca ziarist sportiv, cucerind peste 25 de medalii, din care 14 de aur, la zece discipline sportive, în cadrul a șase ediţii (Grecia, Belgia, Franţa, Turcia, Canada, Tunisia) ale Campionatelor Mondiale ale Jurnaliştilor, devenind membru al comitetului de organizare a Jocurilor Mondiale Sportive ale Reprezentanţilor Mass-Media (Liège, Belgia, din 1998).

Este singura femeie jurnalist care face parte din juriile ”Mașina Anului”, ”SUV-ul Anului” şi Off-Road-ul Anului” în România. Este motociclistă, pasionată şi practiantă a sporturilor cu motor, deţinătoare a mai multor trofee la competiţiile de karting, rally, automobilism şi motociclism-viteză. A fost pilot şi copilot în rally-raid-uri din întreaga lume (CAMEL TROPHY, TROPHÉE AÏCHA DES GAZELLES – Maroc, HUMMER ADVENTURE RALLY RAID – Tunisia, MARLBORO ADVENTURE TEAM – Utah şi Colorado, SUA etc), străbătând de câteva ori şi Deşertul Sahara. A fost de trei ori pilot (maşini DACIA Pick-up 4×4 şi NISSAN PATROL) în raid-ul “CU PAPUCII PRIN DEŞERT” – București / Dakar (România – Europa – Maroc – Mali – Mauritania – Senegal) organizat de ACADEMIA CAŢAVENCU.

Deține brevetul de instructor de scufundări şi recordul naţional la scufundare în apă liberă, cu aparat autonom, la 84 m, record obținut în Marea Roşie.

Oana Georgescu este şi singura femeie din România care s-a scufundat liber printre rechinii carnivori, în zona coastelor Insulelor Bahamas. Una dintre fotografiile sale făcute sub apă, cu rechini în timp ce erau hrăniţi cu peşte proaspăt, a fost distinsă cu ”Premiul Publicului” la ediţia 2008 a Salonului Naţional de Fotografie Turistică.

Câteva dintre fotografiile realizate cu ocazia participării la expediţia „Pe urmele civilizaţiei MAYA”, în Mexic – Guatemala – Honduras – Belize (2008), iniţiată de doi dintre partenerii actuali de echipă, Cristian Hristea şi Nicolae Cîrstea, s-au calificat în finala ediţiei 2010 a Salonului Naţional de Fotografie Turistică.

A călătorit în aproape întreaga lume (Europa, Africa, Asia, SUA) şi a realizat numeroase articole, fotoreportaje şi emisiuni TV, unele distinse şi cu premii: Premiul Special al Anului “pentru cel mai valoros reprezentant al tinerei generaţii de jurnalişti” oferit cu ocazia manifestării “MAGIA MODEI” (decembrie 1996); Premiul Special “Paco Rabanne” acordat de Trustul de Presă “EVEX” pentru “cea mai bună cronică a Festivalului Naţional de Modă” (martie 1999), Premiul Special pentru CEL MAI BUN REPORTAJ TV al ANULUI acordat de Uniunea Europeană de Motociclism şi F.R. de Motociclism, reportaj dedicat C.E de Motociclism – Zarneşti 2005 (emisiunea “Stil si Sport”, decembrie 2005).

VERONICA POP – Doctor în Chimie, Conferenţiar Universitar al Facultății de Chimie, Universitatea Bucureşti, scriitor și autor de articole în presa de specialitate

S-a născut la Năsăud și a absolvit Facultatea de Chimie a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj, luându-și doctoratul la Institutul de Chimie din Cluj, în 1988. A traversat o prodigioasă activitate universitară de la Institutul Politehnic Bucureşti către Facultatea de Chimie a Universității Bucureşti, fiind în prezent conferenţiar universitar la Catedra de Chimie Anorganică a facultății bucureștene.

A experimentat reușitele profesionale în cadrul perioadei desfășurată la Université de Québec à Montréal, în Canada, unde a fost cadru didactic invitat.

Specialitățile în care susține cursuri abordează cu precădere tematica incluzând chimia metalelor și a nemetalelor, poluanţii anorganici în apă şi sol, stereochimia combinaţiilor complexe sau structura combinațiilor anorganice.

Începând cu anul 1992, devine unul dintre instructorii lotului de elevi români care participă la Olimpiadele Internaţionale de Chimie. Este membră a Societății Naţionale de Chimie din România, dar și a Asociaţiei jurnaliştilor de ştiinţă din România.

Este colaborator la revista «ştiinţă şi tehnică» și are peste 50 de articole publicate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, cu participări la congrese şi conferinţe.

Veronica Pop este autoare și co-autoare a mai multor cărți de specialitate, printre care: ”Bases théoriques de la chimie des composes de coordination, Editura Universităţii din Bucureşti (1999); CHIMIE DES MÉTAUX, Ed. Univ. din Bucureşti (2003); CHIMIE DES MÉTAUX, EXÉPRIENCES ET PROBLÈMES, Ed. Univ. din Bucureşti (2003); Chimie generală şi anorganică, Ed. Ministerului Educaţiei şi Cercetării (2005); Metals chemistry, experiments and problems, Ed. Univ. din Bucureşti (2005); Introducere în chimia metalelor, Ed. Univ. din Bucureşti (2008).

Pasionată a călătoriilor și observării fenomenelor ce infuențează Terra, a călătorit în China, SUA, Trans-Canada (de la Atlantic la Pacific), Tanzania și Kenya (safari), Africa de Nord, Thailanda, Malayezia și Singapore, dar şi în majoritatea ţărilor europene.

DOINA TĂTARUDoctor în Economie, Cercetător Ştiințific, Expert în Relații Publice și Comunicare, autor de articole de presă, lector în comunicare, ghid interpret, inițiator de proiecte artistice și sportive

Născută în București, este absolventă a Academiei de Studii Economice din capitală, Facultatea de Cibernetică Economică și Planificare şi deține Diploma în limba engleză pentru afaceri a Universității din Edinburgh, UK.

Și-a luat doctoratul în anul 1999, în specialitatea Marketing și Comunicare și este cercetător științific al Academiei Române de peste 23 de ani. A deschis drumul relațiilor publice și al comunicării în România, începând cu anul 1993, în cadrul primei companii de relații publice înființată la noi după 1990, Perfect Ltd. Este membru fondator al Asociației Române de Relații Publice (ARRP), făcând parte din Consiliul de Conducere ARRP în mandatul 2005-2008.

Doina Tătaru a dezvoltat, în timp, o activitate complexă de construcție a imaginii publice pentru peste 100 de firme românești și companii multinaționale care au intrat pe piața românească, dintre care pentru branduri ca : Xerox, Philips, Mars, Pepsi Cola, Kodak, Hilton, beninăriile MOL, Luxten Lighting, Orkla Foods, Western Union etc. Specializată în comunicare corporate, strategii de comunicare, evenimente speciale, relații de presă și managementul crizelor, a adus contribuții la istoria relațiilor publice autohtone în domenii ca : economie, IT, cultură, sănătate, educație.

A derulat proiecte din sfera instituțiilor guvernamentale, a ONG-urilor și a organizațiilor internaționale, precum : Cea de a 94-a sesiune a Uniunii Interparlamentare la București (1995), Summit-ul pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă împreună cu World Wilde Fund (2001), Mesele Rotunde cu Guvernul României « The Economist Conferences» (2001-2004), Mesele Rotunde ale Asociației Române a Petrolului (2002-2003), Seminarul Delegației Comisiei Europene la București « Comunicare pentru extindere » (2003), Summit-ul Șefilor de Stat din Europa Centrală și de Est (2004) etc.

În acelaşi timp este un fervent sustinător al domeniului comunicării și în cadrul proiectelor și studiilor Academiei Române. Pe parcursul activității de cercetare începută în 1988 și pe care o desfașoară și în prezent, a produs 25 de studii anuale și zeci de articole și lucrări prezentate public.

Experiența sa jurnalistică măsoară 25 de ani și cuprinde interviuri, reportaje, comentarii, analize pe teme de cultură, turism, promovare și management.

A lucrat trei ani pentru Ambasada Japoniei, ca analist pe probleme economice, de presă și culturale, organizând, printre altele, reuniuni și evenimente de impact pentru dezvoltarea relațiilor României și Japoniei.

A susținut training-uri și cursuri de comunicare în București, Brașov și Timișoara în mediul privat, public și studențesc, între anii 1994 și 2007.

Începând din anul 1985 a condus, timp de 20 de ani, grupuri turistice atât în țară cât și în Europa și Asia. A coordonat delegații internaționale în cadrul unor evenimente desfășurate la București, precum Sesiunea Uniunii Interparlamentare, Sesiunile de Primăvară ale Consiliului Europei, Reuniunea Financiară a Uniunii Broadcasterilor Europeni (EBU) etc.

Practicantă a schiului – organizatoare de cupe și turnee în perioada 1982 – 1987 și a tenisului de câmp, este și o iubitoare de călătorii. A vizitat 23 de țări europene, Japonia și China, ultima deplasare de anvergură fiind expediția ”Pe urmele civilizației hinduse și budiste”, alături de partenerul de echipă Cristian Hristea, în India, Nepal și Tibet (2007).

NICOLAE CÎRSTEADirector General al grupului editorial „UNIVERSUL JURIDIC – PRO UNIVERSITARIA”, jurist, promotor al proiectelor de cultură prin carte

Nicolae Cîrstea este fondatorul grupului editorial Universul Juridic – Pro Universitaria alături de alte firme care au ca specific editarea şi/sau distribuția de carte de specialitate şi nu numai.

Născut în 1977, în Slatina, a urmat cursurile şcolilor locale până la absolvirea liceului, în anul 1996.

A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.

Spirit antreprenorial, s-a specializat începând cu anul 1997, anul I de facultate, în distribuţia de carte juridică. În anul IV de facultate a fondat editura UNIVERSUL JURIDIC, prima firmă din grupul actual.

În activitatea editorială a acționat la început din domeniul juridic, extinzându-se ulterior şi în domeniul universitar și literar. Continuă să aibă proiecte noi în domeniul editorial şi al distribuţiei de carte în România, pe termen mediu şi lung.

Iubitor de călătorii, a participat recent la cunoașterea culturii și civilizației maiașe prin deplasarea facută împreună cu alți doi componenți ai grupului actual, Cristian Hristea și Oana Georgescu, în Mexic, Guatemala, Honduras și Belize (2008), în expediția ”Pe urmele civilizației Maya”.

SIMONA ȘERBĂNESCU – Reporter al Societății Române de Radiodifuziune, realizator de documentare şi features

S-a născut în București și este licențiată în Ştiințe Juridice în cadrul Academiei de poliție „ Al. I. Cuza”. Cariera jurnalistică este cea care i-a adus însă satisfacții majore.

Din anul 2004, este jurnalist la Radio România Actualități, în intervalul 2004-2007 activând ca ziarist specializat în domeniul justiției. În perioada anilor 2007-2008 a realizat cu succes o serie de reportaje, în co-producție România Actualități – BBC.

Începând din 2008, a realizat reportaje, interviuri și comentarii sociale în cadrul radioprogramelor „Obiectiv Romania” și „România Împreună” și un proiect editorial în zonele izolate din România. Devine producător executiv pe tronsonul „Matinal”, de asemenea, realizează comentarii politice și interviuri în cadrul emisiunilor „ O zi într-o oră” și „24 de ore”.

Calitatea și dedicația dovedită prin produsele sale jurnalistice au fost recompensate, în ultimii ani, prin câteva premii și nominalizări. În 2006, primește din partea Asociației Magistraților din România ”Distincția pentru eforturile profesionale de construire a unei justiții Europene”. În 2007, Clubul Român de Presă o nominalizează la categoria „Reportaj radio”. În 2008, primește Premiul ”Reporter european”, acordat de Parlamentul European. Ajunge să se califice cu documentarul „Partizanii” la Prix Europa, în 2010, an în care devine și membru in juriu la categoria ”Radio documentar” pentru Prix Italia.

SILVIU MANOLESCUDoctor în Inginerie, Managing Partner al BDO Romania în audit financiar, cercetător științific

S-a născut in București și a absolvit Facultatea de Aeronave din cadrul Institutului Politehnic, București.

Activitatea de cercetător științific s-a materializat într-o serie de lucrări și studii, obținând doctoratul în Dinamica zborului.

Conjunctura economică l-a motivat să se reorienteze în timp, cu succes, către o carieră din zona economică. A ales cariera de auditor financiar, a obținut calificări internaționale necesare practicării acestei profesii, a obținut titlul de MBA. A evoluat de la consultant la Managing Partner in cadrul companiei care astăzi se numește BDO România și este parte a rețelei internaționale BDO.

Silviu este pasionat de călatorii, dar și de schi, bridge, tenis, muzică și cinema.

În ultimele două decenii a călătorit intens în Europa și USA. Printre deplasările notabile la care a participat sunt de menționat destinații ca Japonia și Peru.

CĂTĂLINA MANOLESCUDirector General al ZALDO Management, inginer, consultant în management

S-a născut în București și a absolvit Facultatea de Aeroave din cadrul Institutului Politehnic, București.

După o scurtă carieră ca inginer, s-a reorientat către o carieră de consultant în management cu focus pe management de proiect.

A obținut titlul de Master în Management de infrastructură de la Universitatea Națională din Yokohama și cel de MBA de la Universitatea DeSales din Pensilvania, USA.

Printre pasiunile ei se regăsesc călătoriile, terapiile complementare, dar și schiul, lectura, psihologia și … arta culinară.

A călătorit mult în Europa și Japonia. Sunt, de asemenea, de menționat destinații ca USA, Canada, China, Peru.

MIHAIL GHIȚĂ – Patron și Director Executiv al Agenției „TONYRO HOLIDAYS”, Manager în Turism, ghid montan și internațional

S-a născut la București și și-a făcut studiile în domeniul Construcțiilor de Mașini ca tehnician proiectant principal.

S-a dedicat însă cu pasiune domeniului turistic, începînd activitatea ca ghid montan din 1976 (BTT – Agenția București), apoi ca ghid interpret pentru turism internațional din 1981, ajungând referent de turism internațional al Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) în 1988.

Experiența în managementul turistic a câștigat-o în calitate de director executiv la mai multe agenții de turism din România, iar din 2005 a inființat propria agenție de turism, “Tonyro Holidays “.

A organizat mai multe acțiuni de amploare ale Asociației Naționale a Surzilor din România precum Olimpiadele sporturilor tăcute din Bulgaria, Danemarca și Italia cât și participarea la Campionatele Europene de Fotbal pentru Surzi de la Berlin.

Are o colaborare constantă alături de Cristian Hristea, actualul coleg de expediție, cu Uniunea Medicală Balcanică din România, asigurându-le serviciile pentru participarea delegațiilor la manifestările internaționale.

Derulează programe turistice destinate tineretului, atât pe plan intern cat și internțional și colaborează cu Facultatea de Geografie din Iași, în proiecte tematice pentru studenți cu practica aplicată în Austria, Italia, Croatia, Turcia și Bulgaria.

Colaborează la revista “Turism Club” și este membru fondator al Asociației de Prietenie Româno-Chineze – Filiala Argeș.

A călătorit în multe părți ale globului și sprijină expediția RAPAPATATIERRA prin intermedierea serviciilor de cazare, program turistic și transport, fiind un vechi colaborator pe proiecte al lui Cristian Hristea.

  • Roerich

    7 februarie 2012 #1 Author

    O carte care sa povesteasca expedita „RAPAPATATIERRA”! Pe cand? La expeditie au participat scriitori si oameni de cultura. Va scrie cineva cartea?O asteptam !

    Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *