AJTR
Biserica potecaşilor de la Vioreşti Biserica potecaşilor de la Vioreşti
Text si fotografii: Nicu Jianu La Slatioara de Valcea, in catunul Vioresti, pe un podeu strajuit la apus de fageturile Maguricei, iar la rasarit... Biserica potecaşilor de la Vioreşti

Text si fotografii: Nicu Jianu
La Slatioara de Valcea, in catunul Vioresti, pe un podeu strajuit la apus de fageturile Maguricei, iar la rasarit si la miaza-zi de apele Cernei Valcene si de piramidele de nisip ale Magurii Slatiorului, a fost ridicata in urma cu 250 de ani biserica de plan dreptunghiular, lipsita de turn, de dimensiuni modeste, inchinata Nasterii Maicii Domnului, aici fiind, la acea vreme, se pare, un schit de maici, locul fiind cunoscut si sub numele de Valea Calugara.

DSC_0401 Lacasul din Vioresti a fost construit in anul 1782 de catre vatafii de plai Ioan Ursanu si Ion Viorel, iar la 1801 biserica a primit pictura interioara cat si decorul exterior, care aici este format dintr-o pitoreasca friza a ctitorilor in straie de sarbatoare, impreuna cu cativa “potecasi” calari, zugraviti pe fatadele bisericii.
DSC_0277 In pronaos, tabloul votiv de pe sud, vest si nord ii reprezinta pe vataful Ioan Ursanu, mama sa, Nedelea, popa Nicola si popa Radu, Dumitra ereita si Ilinca ereita (sotiile preotilor), pictura fiind bine pastrata si de curand restaurata, portretele ctitorilor dovedind darul si harul zugravului Dinu din Craiova si a ajutoarelor sale, zugravii Manole, Cochina si Gheorghe.
Capitanii de plai, vatafii si “potecasii” erau oameni cu credinta mare in Dumnezeu. Se spune ca acolo unde clopotul uneia dintre biserici nu se mai auzea, oamenii puneau mana de la mana si mai ridicau inca o bisericuta. Asa se face ca in Slatioara valceana exista 11 lacasuri de cult – patru la Slatioara, trei la Gorunesti, doua la Milostea si alte doua la Fometesti- Rugetu.
DSC_0392 Dar ce erau capitanii de plai, vatafii, plaiesii sau “potecasii” ? In evul mediu si pina spre sfarsitul sec.XVIII, judetele din zona de munte a Tarii Romanesti erau impartite in subunitati administrative numite “ plai”, conduse de un capitan de plai si un vataf de plai, echivalentul functiei de prefect si subprefect de mai tarziu. Plaiesii sau “potecasii” erau oameni liberi, mosneni cu obligatii dar si cu privilegii, care aveau in grija paza hotarelor si ale drumurilor tarii, barbati mandrii, vrednici si hotariti, care vegheau vamile, trecatorile si potecile muntilor calare pe caii lor marunti, slujbasi ai domniei ce purtau niste caciuli inalte, ca semn al demnitatii lor, asa cum sunt zugraviti si in “friza potecasilor” de la bisericuta din Vioresti.
DSC_0299 O legenda de prin partile locului spune ca pe aceste meleaguri au trait candva niste uriasi si ca o femeie a uriasilor, care statea cu un picior pe dealul prapastios al Magurii Slatiorului si cu celalalt pe Maguricea, ar fi nascut un prunc chiar pe locul unde se afla micuta biserica. Oamenii mai spun ca femeia uriasilor ar fi creat si dealul pe care se afla satul Gorunesti, desertand o singura poala de pamant.
DSC_0361 Dincolo de legende, vataful Ioan Popescu, zis Ursanu, impreuna cu mama sa, Nedelea, cu preotii din Targu Horezu sau din satele din imprejurimi, pe linga bisericuta din Vioresti, a ctitorit biserica din Targu Horezu, biserica din Slatioara, de la Cociobi, dar si biserica din satul sau natal, Ursani. In acest din urma loc odihneste, asa cum i-a fost voia, politicianul liberal, omul de stat si carturarul I. Gh. Duca, dar biserica este cunoscuta si pentru fresca din pronaos, o capodopera care infatiseaza alaturi de ctitorii in costume de epoca si frizele de sateni impreuna cu familiile lor, care au fost pictati pentru ca au ajutat la ridicarea bisericii, infatisati ca niste oameni mandrii de pozitia sociala dobandita, dovedinnd o puternica constiinta a apartenentei lor la o comunitate sateasca libera.

DSC_0373 Despre biserica “potecasilor” din Viorestii Slatioarei Academicianul Razvan Theodorescu scria urmatoarele:
“…Veacul brancovenesc poate fi socotit incheiat printr-un mic lacas, aflat in preajma Hurezilor voievodali in catunul cu nume de floare al Viorestilor din partile Slatioarei valcene.
L-au zidit in 1782 si l-au impodobit cu zugraveli catre 1807 mesteri tarani cu cheltuiala obstei neatarnate de aici, in frunte cu Ioan Popescu, zis Ursanu ctitor si al altor locuri de inchinaciune (….) Pe fatadele albe de la Vioresti-Slatioara, se desfasoara detasate intr-un desen a carui delicatete nu e concurata decat de finetea cromatica amintitoare de pretioase manuscrise orientale efigiile unei vestite frize – cea a potecasilor (…) Ei intruchipeaza acea, cum a numit-o candva Nicolae Iorga, istoria anonima a miilor de tarani liberi ce au ridicat cu evlavie si orgoliu salba de biserici de sub munte, din Buzau, Dambovita si Arges, din Valcea, Mehedinti si Gorj, de la inceputul modernitatii noastre, dupa domnia Brancoveanului si inainte de scurta carmuire a lui Tudor Vladimirescu.”