AJTR
„Mica Unire prin literatură” și lansarea Filialei AJTR Bucovina,  la Suceava

Cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi”, desfăşurat duminică, la Suceava, sub egida „Mica Unire prin literatură”, i-a avut ca invitaţi, de la Cernăuţi, pe acad. Vasile Tărâţeanu – unul dintre moderatorii evenimentului –, alături de lect. univ. dr. Gina Puică (USV), de  consulul general al României la Cernăuţi, ES Edmond Neagoe, şi de poetul octogenar – „seniorul” scriitorilor români din nordul Bucovinei –  Mircea Lutic, de baștină din Iordăneşti, fostul judeţ Storojineţ, pe vremea României Mari. Despre CV-ul lui Mircea Lutic, unul cu adevărat impresionant, cititorii ziarului „Crai nou” au aflat dintr-un amplu material nu demult publicat, purtând semnătura lui Cezar Straton. Mircea Lutic a vorbit celor prezenţi despre experienţele traumatizante ale sutelor de mii de români bucovineni din timpul marii terori roşii staliniste – deportările din Siberia, despre gulagul stalinist în ansamblu care, în opinia specialiştilor, a făcut peste 60 milioane de morţi, interzicerea cultului ortodox în biserici şi alte atrocităţi ale lui tătuca Stalin, fapte transpuse de autor şi în versuri profunde…

Afla mai multe