AJTR
Eugen Seracin (1928-2013) Eugen Seracin (1928-2013)
Text: Mihai VASILE Ieri, pe 18 decembrie 2013, am primit o veste foarte tristă de la prietenul Adrian Glăvan. Eugen Seracin, unul dintre cei... Eugen Seracin (1928-2013)

Text: Mihai VASILE

Ieri, pe 18 decembrie 2013, am primit o veste foarte tristă de la prietenul Adrian Glăvan. Eugen Seracin, unul dintre cei mai iubiţi alpinişti din Timişoara, a plecat să se caţere pe alte tărâmuri. S-a născut pe 28 noiembrie 1928, la Deva. A descoperit alpinismul relativ târziu, la o vârstă la care mulţi căţărători îşi pun corzile şi carabinierele în cui, dar de atunci şi până în ultimele clipe ale vieţii cea mai mare bucurie a lui a fost muntele.

De neuitat va fi o fotografie în care, Eugen Seracin, folosind un cadru, se îndrepta spre pereţii lui iubiţi, pentru a se mai bucura încă o dată de plăcerea căţărării aici; de neuitat va rămâne fotografia în care, legat în coardă, stătea împreună cu bunul său elev şi prieten, Zsolt Török, la baza unui traseu de alpinism; de neuitat sunt rândurile pe care Zsolt le-a scris aici,  la trecerea în nefiinţă a lui Eugen Seracin. În anul 2008, Eugen Seracin şi-a publicat amintirile. La apariţia acelei cărţi – „Omul, muntele şi alpinismul – Trasee şi întâmplări adevărate” – am scris în revista România pitorească un mic articol pe care-l postez mai jos.

O carte despre oameni adevăraţi
Prin anul 1975, când îmi îndreptam mai serios paşii spre Refugiul Coştila, acolo, cel mai discutat subiect era performanţa domnului profesor Eugen Seracin care, deşi a început să cocheteze cu căţărarea la 35 de ani şi să practice constant acest sport de la 39 de ani, a reuşit în anul 1974, la aproape 46 de ani, să câştige locul trei pe ţară la individual, în competiţiile anuale organizate de FRTA.
Cu toate că nu am avut niciodată plăcerea să-l cunosc personal, totdeauna am ascultat cu respect informațiile care veneau dinspre Timişoara. În aceste condiţii,vestea apariţiei cărţii «Omul, muntele şi alpinismul – Trasee şi întâmplări adevărate» m-a bucurat nespus. Am dorit foarte mult să ajung la lansarea volumului, pe data de 10 aprilie 2008, dar diverse probleme m-au împiedicat. Cum am primit cartea, am citit-o pe nerăsuflate. Parfumul acelor frumoşi ani, despre care Eugen Seracin ne povestea, se simte discret la fiecare pagină. Pe măsură ce citeam mă întrebam ce reprezintă scrierea domnului profesor: carte autobiografică sau ghid al zonelor şi traseelor alpine pe unde şi-a plimbat paşii.
Deodată, un gând mi-a venit în minte. Domnul prof. Eugen Seracin a scris, de fapt, un curs despre alpinism! Un curs cu descrieri, schiţe, concluzii şi învăţături, un curs pigmentat cu amintiri despre munte şi pri¬etenie, un curs despre ce trebuie şi ce nu trebuie să faci când ajungi pe înălţimi, un curs despre oameni adevăraţi! Aş putea să vă spun multe lucruri despre ce scrie domnul profesor în paginile dintre copertele cărţii, dar prefer să vă las să aprofundaţi singuri conţinutul.
În marele puzzle care este literatura de munte din ţara noastră, cartea „Omul, muntele şi alpinismul Trasee şi întâmplări adevărate” îşi are un loc bine stabilit. În sinea mea, aştept ca şi alte legende ale alpinismului românesc să urmeze exemplul domnului profesor şi să-şi pună pe hârtie amintirile, experienţa. Avem mare nevoie să ne cunoaştem această istorie prin pana celor care au făcut-o!

Înmormântarea va avea loc în Timişoara, pe 20 decembrie, la ora 13.00, la cimitirul din strada Cosminului.

Dumnezeu să-L ierte şi să-L aibă în paza Sa!